ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Rusia ortodoxă a invadat o țară ortodoxă și a venit cu războiul la granițele noastre și ale Basarabiei. Cu toate acestea există și români - puțini, e adevărat - care sunt de partea agresorului. Cu ce argumente? În principal cu acela că Ucraina și Occidentul l-ar fi provocat pe Putin. Personal cred însă că acest argument este unul mai mult fabricat de autorii lui, oameni care după 1990 au acumulat de-a lungul timpului o anumită frustrare anti-occidentală. De aceea mi se pare că adevărata întrebare este dacă această frustrare este sau nu justificată.

Mă număr printre cei care după 90 am pledat pentru integrarea euro-atlantică a țării și care susține și astăzi că România nu are alternativă la UE și NATO. Dar tot constant am avut și nesfârșite critici la adresa conduitei partenerilor noștri vestici. Am făcut-o în cuprinsul a multor zeci, dacă nu chiar sute de articole, iar secțiunea de publicistică a site-ului meu (care acoperă întreaga perioadă 1990 la zi) dă mărturie despre aceasta.

Am scris despre abandonarea de către Occident a valorilor lui fondatoare (creștine, democratice, a celor specifice statului de drept etc) - abandonare în grade diferite a valorilor în cauză. Despre adoptarea de ideologii ne-creștine, și încercarea de a le impune în întreg spațiul euro-atlantic. Despre încercarea Bruxellesului de a impune țărilor foste comuniste un tratament inegal și nedrept și norme potrivnice sentimentelor lor religioase și tradiționale. Despre ingerințe nedemocratice ale Bruxellesului, Berlinului și Washingtonului în decizii democratice, statale și juridice (la noi, printre ele, anularea referendumului prin care a fost demis Traian Băsescu, sustragerea fostei șefe a DNA de la răspundere, în mandatul căreia au fost mușamalizate dosare precum Microsoft și EADS). Despre multinaționale care, susținute uneori de guvernele proprii, au făcut tot ce-au putut să-și diminueze obligațiile fiscale. Și aș putea desigur continua cu destule din cele ce-am scris, chestiuni de principiu dar și strict factuale și punctuale.

Aici fiind nevoie, însă, să adaug imediat și că multe dintre acestea au fost posibile la noi și mulțumită unei elite politice pe care nu mai e cazul s-o calific a mia oară. Și personal sunt sigur că dacă lucrurile n-au fost și mai rele singurul merit autentic revine Casei regale și travaliului ei diplomatic despre care sunt sigur că nu știm și poate nu vom ști niciodată decât foarte puțin; o idee ne-a putut da itinerariul din 2019 al succesoarei Regelui Mihai în inima Occidentului european, și cele două mesaje excepționale transmise acestuia de la Copenhaga și Haga.

În 2005, la Moscova, alături de Vladimir Putin, au venit numeroși lideri occidentali, inclusiv președintele Bush jr,  pentru a aniversa împreună 60 de ani de la victoria trupelor aliate împotriva Germaniei naziste. Au fost prezenți și Regele Mihai și Regina Ana, Regele atrăgându-și atunci critici din partea unei duzini de pretinși monarhiști de pe aici că ar fi  - cum altfel? - filo-rus. A fost un moment al unei mai speranțe în reconcilierea profundă și durabilă a Europei și a lumii. Iar aceasta inclusiv mulțumită faptului că, până atunci, președintele rus dăduse el însuși semne că și-ar putea conduce țara pe un asemenea drum; venise la putere în 2005, iar ororile din 1992 din Transnistria fuseseră patronate nu de el, ci de predecesorul Elțin. Însă șeful de la Kremlin a avut grijă să nu ne lase să sperăm prea mult. Așa că peste trei ani avea să intervină militar în Georgia, iar în 2014 să anexeze Crimeea. Și, în 24 februarie curent, sub privirile unei lumi înmărmurite, să invadeze o țară soră întru credință (un examen crucial în acest dosar rămâne să dea în continuare conducerea de la Beijing).

Prin urmare, da, putem să fim frustrați că Occidentul - dar și conducătorii noștri - ne-a înșelat parte din așteptări. Da, Occidentul trebuie să revină la ceea ce l-a făcut mare. Revine sau se va prăbuși, și odată cu el și noi. Episodul Ucraina, și exact înaintea revoltele anti-guvernamentale din Occidentul împotmolit în mlaștina minciunilor pandemice, trebuie să deschidă toți ochii și să destupe toate urechile. La rându-ne, trebuie să ne facem acasă partea noastră de treabă, și în același timp să participăm la reconstrucția comunității din care facem parte.

Însă toate acestea sunt una, iar a te situa de partea unui Putin care vrea să se reinventeze prin crime de război în fața istoriei, după ce și-a dus țara la dezastru, e cu totul alta. Dacă România n-ar fi ales calea euro-atlantică, absolut nimic - dar absolut nimic! - nu ne spune că nu am fi trăit mai prost decât rușii și ucrainenii ori că n-am fi fost și noi invadați și puși în bătaia tunurilor și mitralierelor unei țări din care conducătorul ei vrea să facă un nou Imperiu al Răului. Și pentru ce? Doar pentru că aveam relații mai bune cu Occidentul decât cu țara în cauză, și că am fi vrut să facem parte din NATO și UE? Dar nu e dreptul oricărui popor să-și decidă soarta? Și dacă da, atunci despre ce provocare vorbim? Și dacă chiar vobim despre o provocare, aceasta nu e cumva a lui Putin la adresa Occidentului și a lumii libere, în general?

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews