În legătură cu acest din urmă fapt am făcut mai multe demersuri către varii instituții ale statului. Aici mă voi referi exclusiv la solicitarea adresată d-nei Renate Weber, Avocatul Poporului, de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a legii în cauză.

Am trimis petiția pe 22 noiembrie anul trecut (prin e-mail, la ora 9:16 AM). După ce n-am primit vreun răspuns aproape trei luni de zile (termenul legal maxim de 45 de zile fiind depășit cam cu tot pe atât), la 18 februarie 2022 am revenit solicitând un răspuns. Răspuns pe care-l primesc pe 4 martie, adică încă alte 17 zile peste termenul legal. Așadar d-na Weber una face azi, fiind oficial al statului cu rang de ministru, și alta propovăduia, ani la rând, ca oengistă, despre dreptul la petiționare al concetățenilor.

Pe fond, d-na Weber a stabilit în principal așa: Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în situația în care ar fi sesizată cu ilegalități și abuzuri, cu încălcări ale ordinii constituționale săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Constituției din 1991, Curtea Constituțională nu este competentă să le rezolve. Și mi-a indicat Decizia CCR 226/2018, paragraful 18. Numai că prin Decizia în cauză CCR a procedat la un control de constituționalitate a unei „reglementări legale emise de fostul regim dictatorial, care a adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor” - și care, atenție doamnă Weber! - a fost abrogat după 1989 (cum CCR reține în mod repetat, inclusiv în cuprinsul paragrafului pe care dvs îl citați trunchiat și falsificator, dar și în paragrafele 16 și 17). Este vorba despre Decretul fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri. 

Prin urmare, Decizia CCR invocată de Avocatul Poporului, care a respins excepția de neconstituționalitate a Decretului din 1974 tocmai pe motivul abrogării lui după 1989, nu poate fi incidentă în cazul unei legi - în vigoare și la ora rândurilor de față - prin care Stalin și o mână de răufăcători de pe aici au strivit României o statalitate seculară pentru a-i impune o republică străină de cultura, de credința și tradițiile ei istorice.

Dată fiind vădita netemeinicie a deciziei sale de a nu sesiza CCR, astfel cum am arătat mai sus, la 4 martie îi scriu d-nei Weber să-și reexamineze și revoce decizia. Îmi răspunde că „nu am adus elemente noi” (deși i-am arătat că Legea 363 nu face parte din categoria reglementărilor legale abrogate după 89) - și-mi mai spune și că dacă mai revin îmi va clasa petițiile.

Așadar, îmi pare a fi pentru oricine limpede că, dacă ar fi acționat cu bună credință, d-na Weber ar fi lăsat CCR să decidă ceea ce numai această instituție are căderea să decidă. Și nu se folosea de o prerogativă de asemenea exclusivă a Avocatului Poporului pentru a bloca unei reglementări legale din categoria Legii 363 calea către CCR pentru o evident necesară analiză de constituționalitate.

Episodul la care m-am referit cred că este momentul adevărului ultim despre fosta mea colegă oengistă din anii 90. Pentru mine, între timp, Renate nu mai e oengista în genere profesionistă și cu aparența onestității intelectuale din acei ani. Azi înțeleg că imaginea acelor ani i-a folosit de trambulină pentru un număr de poziții oficiale înalte, din care a servit Sistemul, cel mai adesea cu o evlavie precar disimulată. Fruntașii lui Soros din România au făcut de fapt mereu același lucru. Iar aici trebuie să adaug neapărat și că sunt deja câțiva ani buni de când a putut să înțeleagă în sfârșit și orice neinițiat că Soros a fost și este de fapt „filantropul” celei mai oribile ideologii de după prăbușirea comunismului (ideologie care, în fapt, vrea să răzbune prăbușirea comunismului, eminamente criminal și falimentar).

Revenind, numai cineva evlavios cu regimul pretins post-comunist de după 89 ar fi putut visa să-i fie consilier unui președinte securist sinistru, să fie ca la el acasă la CEDO (Zeița europeană a Justiție, în „post-comunism” pervertită și ea scabros de rețelele și agenții aceluiași Soros), să fie parlamentar european cât poftește (cum toate acestea au fost, depotrivă Renate și Monica Macovei) și să ieși la pensie ca Avocat al Poporului, susținută de partidul lui Iliescu, omul sovieticilor. Apropo de „post-comunism”, mă întreb dacă poate fi ceva mai deprimant ca după 32 de ani de la Revoluție Avocat al Poporului să fie un om susținut de partidul lui Iliescu, iar Curtea Constituțională, condusă de un om de bază al regimului aceluiași? Și apropo de zeițe, în urmă cu ceva timp scriam, și reiau părându-mi-se potrivit în context, că cele două zeițe ale societății noastre civile, Monica Macovei și Renate Weber, ambele căpetenii soros-iste în România republicană, au în comun o stare civilă ciudat de asemănătoare: ambele au divorțat după 1989 de doi domni despre care se spune că ar fi avut niște ochi atât de albaștri încât în post-comunism le-ar fi împiedicat să se facă zeițe.