Căderea portului Mariupol confirmă intențiile invadatorului rus, ale cărui trupe din peninsula Crimeea (anexată în urmă cu opt ani) urmează să facă joncțiunea cu propriile trupe și aliații separatiști din regiunea Donbas. Regiune pe care rușii lui Putin o vor și pe aceasta smulsă din trupul Ucrainei.

Ce face astăzi Rusia e o surpriză - uriașă, adevărat - doar prin raportare la contemporaneitate, adică la niște timpuri în care în lume nu mai există un alt stat care să mai practice asemenea acte tâlhărești. Și nici un alt popor care să fie într-un acord chiar și numai tacit cu ce fac asemenea conducători.

A avea dubii în această privință, înseamnă a te îndoi de dreptatea judecății Dumnezelui nostru potrivit căreia „Fericiți sunt făcătorii de pace” - și blestemați cei care aduc moarte și atâta suferință odată cu războaiele lor. Iar ce spun cred că s-ar fi cuvenit să înțeleagă și Biserica Rusă Ortodoxă (care a consimțit la o ruptură îngrozitoare în Biserica lui Hristos), dar și aceia dintre compatrioții noștri, atâția câți vor fi existând (că de existat există), care încă se mai învoiesc atât de dureros cu crima împotriva ucrainenilor (neam creștin și ei) și cu autorii ei. Oare să nu le fie sfâșiată conștiința compatrioților noștri între, pe de o parte, învoiala cu crima și, pe de altă parte, rugăciunile pline de durere ale Bisericii lor din vremea acestui război care a adus moartea atât de aproape de casele noastre? Vor avea ei cuvânt de dezvinovățire la dreapta Judecată pentru gândul și cuvântul prin care s-au învoit cu un rău atât de grozav?

Revenind, ceea face astăzi Rusia nu reprezintă, pe de altă parte, nicio supriză prin raportare la apucăturile ei imperialiste dintotdeauna (ce face azi în Ucraina, spun, dar și destule altele de după prăbușirea comunismului - războiul din Transnistria, atacul împotriva Georgiei, anexarea Crimeii etc). Ca români cum de putem fi amnezici până și cu cele ce ni s-au întâmplat, și cum ni s-au întâmplat, nouă înșine - în 1812, în 1939, în 1940 și apoi, iarăși, în 1944? Sau, până și astăzi, Tezaurul răpit și el samavolnic?

Sau cum poate cineva - român, european și orice ar fi el - să uite atâtea și atâtea alte crime ale acelorași, unele atât de aproape și ele de zilele noastre? Exportul revoluționar bolșevic (de exemplul în Ungaria lui Bela Kun, în 1919). Masacrarea revoluționarilor maghiari ridicați în 1956 împotriva ocupației sovietice. Invazia Cehoslovaciei din 1968. Peste 20 de milioane de crime din Gulagul sovietic, și bună parte a lor din țările comuniste europene.

Au mai pornit și alte state războaie în contemporaneitate? Da, din păcate! Dar, dacă comparând mai multe rele și dacă ne place adevărul, nu putem să spunem că ceea ce au făcut de exemplu SUA în Irak sau Afganistan (țară invadată și ocupată de sovietici timp de aproape un deceniu) nu a adus totuși lumea sub spectrul unei cataclism nuclear, ca astăzi. Ce stat este acela, ne întrebăm, care amenință lumea, cum o face ca un dement Vladimir Putin, cu uriașul său arsenal nuclear? Ce popor este acela care se lasă condus de un asemenea om? Apoi, Rusia nu doar că a pornit un război împotriva unei țări care - dincolo de retorica abjectă a lui Putin (războiul nu e război, ci o "operațiune militară specială”) - nu dăduse niciun motiv pentru declanșarea unui război. O operațiune specială vizând, firește, cum spun, un nou rapt teritorial împotriva Ucrainei; pentru că fără asemenea acte tâlhărești Rusia n-ar mai fi ea însăși, cea dintotdeauna.

În sfârșit, oricare va fi deznodământul acestei aventuri criminale pornită în urmă cu trei luni, Rusia va purta încă și mai pronunțată amprenta unui stat odios și a unei țări nefrecventabile. Pentru istoria acestei țări nu cred să existe un act mai rușinos decât Rezoluția din 2 martie anul acesta a Adunării generale a ONU prin care 141 de țări ale lumii (din cele 193 membre) au condamnat samavolnicia rusă.

Sunt greșite judecățile lui Dumnezeu? Greșește o lume întreagă? Atunci cred îmi pot permite să greșesc și eu.