Să încep abrupt, peste o săptămână se împlinesc cinci luni de când a fost instalat președinte Nicușor Dan. Poate să spună cineva o singură decizie, un singur act al său care să merite reținut ca având o cât de mică semnificație? Unul singur, nu mai multe. Nu există așa ceva, deocamdată.

Iar aceasta pe mine mă duce cu gândul, altminteri foarte recurent, la concluzia amară pe care predecesorul Klaus Iohannis o trăgea în urmă cu patru ani: „Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”. O făcea după ce 7 oameni muriseră într-un incendiu la un spital din Constanța, pe 1 octombrie 2021; în ianuarie același an, tot într-un incendiu, la spitalul „Matei Balș" din Capitală muriseră alte 17 persoane.

În urmă cu două zile, în cartierul Rahova din București, o explozie puternică cauzată de o masivă acumulare de gaze la unul dintre blocuri a luat și ea 3 vieți. Actualul președinte a avut și el o reacție, care pe fond confirma și ea, chiar dacă implicit, că statul nostru a eșuat: „Este revoltător și inadmisibil ca, în România anului 2025, siguranța cetățenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenței sau a unor decizii iresponsabile”. Statul a eșuat, iar destinul istoric al țării se află de prea mult timp suspendat într-o improvizație caricaturală și într-o incertitudine care, prelungită, poate avea consecințe încă și mai grave și ireversibile, în cascadă.

Am citit zilele trecute o declarație a liderului opoziției conservatoare care îndemna stăruitor la reconciliere națională, și trebuie să spun că am fost de acord cu ea. El dădea asigurări că el și partidul său sunt dispuși la "sacrificii” pentru aceasta, și am apreciat și lucrul acesta. Întrebarea este, însă: Cine este apt astăzi să aducă această reconciliere?

Pentru că societatea noastră nu suferă doar de dezbinare politică – care s-a acutizat și s-a instalat cel mai profund la nivelul electoratelor cu opțiuni opuse după anularea alegerilor din decembrie 2024. Partidele nu se pot „reconcilia” între ele, pentru că nu e în firea lucrurilor aceasta.

Ele au nevoie de cineva care să se situeze în mod neutru deasupra lor și a disputelor dintre ele în scopul stabilității statului.

Societatea noastră a acumulat în anii de după 1990 tot mai multe și mai varii diferențieri, contrarii și discordii, între care cele instalate la polii bogăției și sărăciei sunt cu siguranță cele mai semnificative. Iar principalele două cauze sunt aici corupția și redistribuirea categoric inechitabilă a produsului intern brut; și e clar că nu există un singur partid fără culpă la acest capitol, măcar și numai pentru insuficientă diligență în direcția aceasta. În discursul din Parlamentul României, în 2011, regele Mihai spunea (nevoit să-și aleagă cuvintele): "Vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor [și recunoașterea lor] din societatea românescă. Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare”.

Dar reconcilierea presupune și împăcarea cu istoria noastră recentă, iar aceasta poate fi făcută de instituții cu un statut și o legitimitate pe măsură, între ele eminamente Casa regală.

România încă mai are resurse interne să pornească pe o nouă cale, a împlinirii idealurilor naționale perene. Iar clasa politică, obligația să nu mai amâne.

La toate acestea se adaugă o șansă istorică ce se poate dovedi irepetabilă, și pe care nu avem dreptul să o ratăm: partenerul strategic național cel mai important, o Administrație americană care pune cel mai mare preț pe corectitudinea parteneriatului bazat pe valori comune.