ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Thomas Gallagher (Tom) e un reputat politolog și istoric britanic. Un om cu vederi profund conservatoare, suveranist șii susținător al Brexit, critic deschis al politicilor de corectitudine politică și al ideologiei „woke”. De asemenea, un bun cunoscător al realităților românești, în special de după comunism, autor și al unui volum care prin titlu spune destule: "România, furtul unie națiuni." S-a referit și la activitatea și la prezența mea în viața publică.
 
A comis și unele erori de documentare (cei dintre noi care nu iubesc adevărul i-au dat informații greșite), erori pe care i le-am semnalat încă de atunci. Revista "22" a GDS-ului sorosist de obedinență neo-marxistă i-a pus în gură numele meu într-un context care s-a vrut infamant la maxim. Redau mai jos un text corectiv dintr-un articol pe care l-am publicat în aprilie 2008 într-una din publicațiile exilului nostru din Statele Unite, New York Magazin:

Cu aerul că mă confundă cu Valentin Stan (interlocutor al lui Ion Cristoiu la una din emisiunile Televiziunii lui Dan Voiculescu), Tom Gallagher și cei de la revista „22” mi-au tras recent ANUL XV (922) (07 noiembrie - 13 noiembrie 2007, am print o înjurătură cum numai niște intelectuali aleși, ca ei, știu s-o facă. Interviul pe care Armand Goșu însuși i l-a luat profesorului britanic (și editorialist la „România liberă”) s-a oprit la un moment dat la abominabila și oribila decadență a televiziunilor de pe malurile Dâmboviței – a căror mare vină e, se pare, că nu-l iubesc îndeajuns pe preferatul d-lui Gallagher, Traian Băsescu.
 
Ajuns la chestiune, Tom s-a dezlănțuit: „Aceleași figuri agresive dar lipsite de substanță, care se erijează în purtătorii de cuvânt ai noii generații, sunt reciclați la nesfârșit în talk-show-uri și diverse alte programe. Pentru mine, punctul culminant a fost când i-am auzit pe Valerian Stan și Ion Cristoiu discutând despre Traian Băsescu, imediat dupa intervenția medicală pe care acesta a suferit-o. Răutatea pură și gustul amar ar fi putut ieși la fel de bine din gura membrilor Gărzilor Roșii în timpul revoluției culturale chineze”.

Timpul a trecut, Tom nu a îndreptat nimic din ce se cuvenea îndreptat, și nici nu mi-a oferit vreo explicație (am avantajul unui web-site propriu unde am dat și dau seama despre viața și activitatea mea publică cum numai un Paul Goma știu s-o mai fi făcut dintre persoanele publice). Am continuat însă să urmăresc atât cât am putut opiniile lui Tom. Iar ultima, chiar de ieri, nu pot să nu v-o împărtășesc pentru că mi se specială mai ales prin profunzime și franchețea exprimării.
 
Prin ea, Tom îl vizează pe Regele britanicilor, Charles al III-lea (în legătură cu care mă auto-citez cu acest scurt text din aprilie curent: "Din martie anul acesta, Biserica Anglicană (creștină, cum să nu…) are la vârful său canonic o femeie, pentru prima oară în istorie; cum ar veni, ceva ce nu s-a mai văzut și nu s-a mai auzit vreodată. Fapt în mod cert pe linia actuală a Casei Regale de Windsor, în frunte cu suveranul Charles al III-lea, liderul constituțional al Bisericii. Iar Regina Elisabeta a II-a trebuie să fie tare tristă azi acolo unde se află. Regină care îmi amintesc că a spus ceva ce probabil fiul ei n-a înțeles și nu va înțelege vreodată: "Mi-aș dori ca Hristos să vină în timpul vieții mele, ca să-mi pun coroana la picioarele Lui!”).

În sfârșit, iată și gândul deosebit al lui Tom, echivalând parcă cu un strigăt către toți europenii, să ne trezim până când nu va fi cu totul prea târziu: "O întrebare care devine tot mai convingătoare cu fiecare săptămână care trece! Mă întreb ce rost mai are un rege dacă nu va vorbi și nu va apăra poporul britanic împotriva unui guvern tiranic”.