Valerian Stan: UE, UE, aceeași mizerie...
Instituțiile Uniunii Europene neo-marxiste atacă concertat Justiția română.
Ieri, o decizie a Curții de Justiție a Uniunii a vizat negativ Înalta Curte de Casație și Justiție. Azi, un raport al Comisiei Europene, critică în termeni severi așa zisa "lipsă de independență a sistemului judiciar”.
Ce fac aceste două instituții UE vine să ratifice atacurile de amploare din iarna trecută a pretinsei "societăți civile", arondată intereselor lor ideologice, la adresa conducerii ICCJ, în principal la adresa președintei Lia Savonea și a CSM. Proteste în care procurorul european Laura Kovesi a fost implicată la vedere - fără drept și fără rușine.
Lia Savonea și actualul CSM, dar în subtext și mai toate Curțile de apel din țară, sunt ținte ale Comisiei Europene și ale CJUE tocmai pentru că sunt independente. Inclusiv față de numitele instituții, ceea ce doare rău.
Pentru că unde mai sunt anii în care UE patrona protocoalele oribile secrete dintre parchete, servicii, CSM (da, inclusiv CSM-ul de atunci) și parțial și instanțe? Ani în care tandemul Kovesi – Coldea executa pe oricine și orice poftea Bruxellesul? Nu-i așa că Justiția era independentă atunci, iar azi nu mai e, pentru că nu ne place nouă?
Și nu-i așa că doare că Înalta Curte prezidată azi de Savonea n-ar mai accepta să închidă dosarele cu nenorociri ale lui Kovesi, așa cum a făcut-o în aprilie 2019 când Bruxellesul odios i-a cerut pentru a o extrage din România și a o face procuror european cu imunitate inexpugnabilă? Și că, revenită în țară, unealta răului celor de la Bruxelles ar putea să aibă probleme?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)