Valerian Stan: Un alt ziarist agent acoperit? Situațiunea (CXIII)

În anii ’90, colaborator extern fiind, contribuiam cu texte la Cotidianul lui Rațiu. Și vedeam cum tot acolo scria și unul Radu Tudor, ale cărui texte aveau mai mereu o tentă pro-guvernamentală spre securism. Prin anii 2000 am aflat o chestie ciudațică spre dubioasă: ziarul funcționa într-o clădire a Ministerului Apărării. Iar peste timp, când mi-am dat seama că acel Radu Tudor e fix "analistul militar” care acum combătea la tv-ul generalului DIE Voiculescu, și o făcea chiar ca un colonel de Securitate, sinapsele mele au început să facă precum artificiile de la Revelion.
Dar m-am cam luat cu altele până acum vreo lună când m-am hotărât să pun niște întrebări la Ministerul Apărării. Și le-am pus pe 16 decembrie trecut. Cand l-am rugat pe ministrul Dîncu să mi se spună dacă împricinatul a încasat sume de bani din fondurile armatei.
Mi s-a spus la scurt timp că termenul legal (de 24 de ore, în cazul ziariștilor) va fi depășit întrucât momentan informația nu e disponibilă și trebuie făcute verificări. Apoi mi se răspunde hăt peste 12 zile că "din informațiile primite de la structurile Ministerului Apărării Naționale rezultă că domnul Radu Tudor nu a încasat sume de bani din fondurile instituției noastre”. Dacă ziceți voi, o fi - îmi spun. Însă peste câteva zile fandacsia mă încearcă iar. Dar oare de la care "structuri ale Ministerului Apărării Naționale” mi-a fost mie livrată informația? De la Muzicile militare, de la Direcția cimitirelor militare? De la DGIA (serviciul secret al Ministerului)? - că de fapt bănuiala mea cam pe aici era și este; în minte având și destulele rele în care acest serviciu a fost implicat în ultimii ani prin depășirea abuzivă a atribuțiilor legale, ca și răsunătorul caz al agentului ei acoperit Robert Turcescu. Așa că, să închei, am revenit la Minister, și încă mai aștept un răspuns - deși termenul legal a fost depășit cu alte șase zile. Dar, apropo, în urmă cu câteva zile, după ce l-a vârât în rahat până la gât pe Chireac (pe care l-a dovedit de scursură securistă), ziaristul Horațiu Rădulescu a anunțat că la rând e alt nefericit - Radu Tudor (din cocina generalului DIE Voiculescu). Care serile trecute ce emisiune credeți că a făcut, hodoronc-tronc? Amenințarea antisemitismului din România. Asta pentru ca mâine, poimâine să zică: Vedeți voi cine sunt cei m-au băgăt în rahat? Antisemiții pe care i-a deranjat emisiunea mea. În sfârșit, să nu-l uităm nici pe Mihai Gâdea, tot din organigrama generalului DIE, cu al său „Cine îl atacă pe Radu Tudor îmi atacă familia. E fratele meu”.
*În ediția din 6 ianuarie, The Washington Times informează despre un nou sondaj, care arată că 76,8% dintre respondenții din toate afilierile politice cred că „societatea și cultura americană se află într-o stare de decădere” - comparativ cu doar 9,8% care au apreciat „o stare de progres”, respectiv cu 13,4% au spus că nu sunt siguri. Ce consecințe concrete ar putea avea o asemenea situație ne e, sincer, și greu să ne gândim. Dar poate că până la urmă - în contextul de după alegerile fraudate masiv acum un an, și al degradării incredibile mai ales a statalității țării - această veste poate să aibă și o parte foarte bună.
*Cei care se fac frate cu dracul ca să treacă puntea ar trebui să fie atenți ca nu cumva puntea să ducă direct la cazanele cu smoală.
*În urmă cu trei zile, Guvernul chinez și-a exprimat sprijinul pentru intervenția militară condusă de Rusia în Kazahstan, menită să pună capăt protestelor antiguvernamentale care au zguduit timp de mai multe zile această țară din Asia Centrală, bogată în petrol. „China susține toate eforturile care ajută autoritățile din Kazahstan să pună capăt haosului cât mai repede posibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez. Așadar solidaritatea celor două state constituie deja o realitate care anunță să aibă un impact major asupra lumii de azi și de mâine. Și ce fac liderii vestici în aceste timpuri? Își poartă propriile popoare în rătăciri neo-marxiste demolatoare.
*E clar că aparatul de propagandă si diversiune al Sistemului ticălos "post-comunist" s-a bazat mult în "presă" pe indivizi ca Chireac, CTP, Radu Tudor etc. Faptul că unii sunt dinamitați în chiar aceste zile ne spune că cineva (nu neapărat conducători politici - sau în orice caz nu doar ei) s-a supărat rău de tot pe acest Sistem și pe oamenii lui. Cred că în perioada următoare vom vedea și alte multe lucruri spectaculoase.
*Noaptea e un sfetnic bun numai când are cu cine.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Gâdea Radu Tudor Valerian Stan
Locații: România
Subiecte: jurnalism independent
Organizații: Cotidianul
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)