Kelemen Hunor declara zilele trecute că Guvernul nostru nu are canale de comunicație cu administrația Trump, în timp ce persoane apropiate lui Trump transmit mesajele altor politicieni de la noi. Acest fapt arată că unele persoane sunt complet deconectate de la mersul vremurilor. Și nu mă refer la oameni de rând care își văd de slujbele lor, de familii, de alergătura zilnică, ci de un candidat la funcția de Președinte al României. [^1] Dacă o persoană care a dorit să conducă o țară nu înțelege ce se întâmplă în jurul ei, cum să ai pretenții de la restul?

Pe finalul celui de-al doilea război mondial principalele participante ale Vestului (Regatul Unit și Statele Unite) și ale Estului (Uniunea Sovietică și China) ajunseseră aliate în lupta împotriva Axei. După terminarea războiului, deși între Vest și Est au continuat să existe competiții la nivel tehnologic, economic, al influenței politice, s-a demarat crearea unor structuri suprastatale, al căror scop inițial, sau prezentat publicului, a fost acela de a evita tragediile din trecut. Aceste structuri adresau domenii de colaborare la nivel politic, economic, militar sau chiar sanitar. După destrămarea Uniunii Sovietice unele structuri sau extins prin acceptarea statelor din fostul bloc comunist.

De-a lungul istoriei două lucruri nu s-au schimbat: dorința de control și de îmbogățire. Astfel că acestor organizații li s-a dat din ce în ce mai multă putere și autoritate asupra statelor membre. „Centralizarea” funcționase în comunism, pentru cei aflați în poziții de conducere și acoliții acestora, bineînțeles, așa că se reia aceeași strategie.

Puterea acestora a crescut atât de mult, încât am ajuns acum în situații în care decizii legislative naționale, să fie supuse acestor corpuri suprastatale [^2][^3].

La conducerea acestor instituții au fost puse persoane din ce în ce mai obediente și bineînțeles, protejate. Ca exemplu, Ursula Von Der Leyen a fost realeasă la conducerea Comisiei Europene deși a negociat în particular cu Bourla, directorul Pfizer, iar apoi au secretizat contractele între țările semnatare și furnizorul de vaccinuri [^4], lucru la care te-ai aștepta într-un stat totalitar sau oligarh, nu unul care se dorește democrat. Iar mai nou aceasta propune ca UE să poată folosi banii din depozitele bancare pentru un fond de investiții [^7]. De asemenea, suntem foarte aproape ca directorul OMS, instituție aflată sub oblăduirea ONU, să poată decide discreționar dacă un cetățean poate ieși din casă, deci îi poate lua un drept constituțional, dacă apare o altă pandemie [^5] [^6]. Ambele persoane din exemplele de mai sus, nu au fost alese în mod direct de către cetățenii membri ai UE, dar pot lua hotărâri critice în numele lor.

Odată cu creșterea centralizării s-a lucrat la scăderea factorilor de coeziune socială, la distrugerea a tot ce ținea oamenii împreună: cultură (Macron a ajuns să spună să nu există o cultură franceză, ci că există o cultură diversă în Franța [^8]), istorie, religie, familie, identitate personală, creșterea copiilor (copiii aparțin statului nu părinților [^9]), granițe deschise și imigrație necontrolată (deși politicienii care le promovează au garduri înalte și securitate privată, tocmai pentru a putea selecta cine le trece „granița” casei) și exemplele pot continua. Timp de zeci de ani, oamenilor le-au fost reduse, încet, încet drepturile, li s-a spus ce să gândească, ce au voie să spună, cum să-și crească copiii, în ce să creadă, iar puterea statului a crescut în defavoarea libertății personale.

Această presiune crescândă asupra vieții private, asupra deciziilor familiale și personale, stigmatizarea celor care gândesc, care încă gândesc, a dus la o reacție în sens opus și intensitate proporțională, la cei care vor să fie lăsați în pace, să poată munci liniștiți, care vor să-și crească copiii bazându-se pe valorile proprii, care nu vor să-și vadă cultura terfelită și istoria aruncată la gunoi și vor autodeterminare.

Primul triumf major al mișcării, că pot să-i spun așa, a fost în 2016, cu șocul pierderii alegerilor de către Hillary Clinton. Al doilea mandat al lui Trump vine mai în forță decât primul, iar în acesta a reușit un lucru foarte diferit față de primul mandat: a mutat atenția și responsabilitatea de la o singură persoană către o echipă: de la vicepreședinte, la purtătorul de cuvânt, la secretarii de stat, la șefii serviciilor secrete, toți, absolut toți sunt profesioniști desăvârșiți și formează o echipă care ar duce mai departe transformările pornite dacă lui i s-ar putea întâmpla ceva. Și în scurtul timp de la numire a reușit să demanteleze organizații de tocat bani, de corupție, să arate furtul imens din banii publici. Și e durere mare la cei care trăiau din asta.

Mișcarea de revoltă, de contra-cultură, de autodeterminare, de conservatorism este în creștere oricât ar vrea sistemele care se află la butoane să le minimizeze și să le evite, fie că vorbim de Statele Unite, fie că ne referim la Europa. Această mișcare de reîntoarcere la valori perene, dovedite a avea succes, este similară în impact cu mișcarea ce a dus la ruperea Cortinei de Fier, iar noi suntem martorii acestor schimbări, doar că alegem să fim, iarăși, de partea greșită a istoriei. Ce trăim zilele acestea este foarte asemănător cu ce s-a întâmplat în '89.

Dacă cineva mai spune că luptele de putere care se dau la noi în țară acum au legătură cu Călin Georgescu, înseamnă că nu înțelege vremurile, că pierde imaginea de ansamblu. Georgescu nu este un lider extraordinar, tot așa cum László Tőkés nu este Spurgeon, dar oricât de controversate ar fi aceste două persoane, amândouă au reușit ceva unic: să aprindă o scânteie, să declanșeze o trezire.

Trezirea de acum este la realitate. La realitatea faptului că până acum nu am avut președinte, ci doar costume, scumpe, ținute în palat și plimbate prin străinătățuri, forme fără viață, repetori de comenzi de la Bruxelles, executanți desăvârșiți și buni cititori de prompter. Ni s-au prezentat niște nume, iar noi ne-am dus ca oile la vot crezând că avem libertate de alegere. De fapt, tot ce se dorește de la noi este să muncim și să plătim taxe. Să tăcem și să fim obedienți. Știu ei ce e mai bine pentru noi.

Timp de 50 de ani am tot așteptat „să vină americanii”, să ne elibereze, iar acum alegem să ne legăm singuri cătușele. Bate iar vântul schimbării, de data asta dinspre Washington, iar noi suntem tot nepregătiți, tot defazați de vremuri.

„Lumea se apropie
Ți-ai imaginat vreodată
Că am putea fi atât de uniți, ca frații
Viitorul e în aer
Îl simt peste tot
Suflând cu vântul schimbării.
...
Vântul schimbării
Suflă direct în fața timpului
Ca un vânt de furtună care va face să răsune clopotul libertății
Pentru pacea minții
Lasă-ți balalaika să cânte
Ce vrea chitara mea să spună” - Wind of Change, Scorpions