Varujan Vosganian: Pe mâna cui a ajuns soarta omenirii? Interesele cui se joacă pe deasupra capetelor noastre?

Ascult declarațiile de ieri ale președintelui Emmanuel Macron, le ascult de mai multe ori, pentru că nu-mi vine să cred urechilor. Iată textul, în traducere cuvânt cu cuvânt:
„Ceea ce am discutat cu președintele Biden este arhitectura de securitate în care vrem să trăim mâine. Adică, unul dintre punctele esențiale, ceea ce, de altfel, președintele Putin a spus întotdeauna, este teama că NATO va bate la porțile sale, este desfășurarea de arme care poate amenința Rusia. Acest subiect ar fi una dintre temele păcii.
Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce avem de făcut, cum să ne protejăm aliații și statele membre (ale NATO – n.m.), dând Rusiei garanții pentru propria sa securitate.”
E șocant ce auzim. Așadar, Joe Biden și Macron discută despre cum să dea garanții de securitate Rusiei care, e de înțeles (Putin e citat!!!), nu vrea ca NATO să bată la porțile sale și să o amenințe. Păi dacă NATO și Rusia se gândesc cum să-și ofere garanții reciproce, astfel încât NATO să nu se extindă spre est și fiecare să-și apere teritoriile și aliații, pentru ce trebuia stârnită agresiunea criminală a Kremlinului, pentru ce trebuiau să moară peste o sută de mii de tineri, pentru ce trebuia să se distrugă Ucraina și patru milioane de oameni să pornească în exil?
Pentru ce trebuia să fie umilită Europa și să devină miloaga planetei, în căutare de resurse? De ce nu și-au oferit NATO și Rusia garanțiile astea de securitate de la început, pentru ca războiul să fie evitat? Pe mâna cui a ajuns soarta omenirii și interesele cui se joacă pe deasupra capetelor noastre???
Pe același subiect

Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară - Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID

Cazul femeii ucise la Lacul Morii: A FOST SFÂȘIATĂ DE CÂINI DE LUPTĂ, NU DE MAIDANEZI! Actualizare

SUNTEM CONDUȘI DE PSIHOPAȚI? Dr. Damian Baciu traduce poziția Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Lupte intestine la Kiev – se înmulțesc Semnele

Alexandra Roșeanu: Cum să iei numele Domnului în deșert și să te vadă toată lumea? Iaca așa. VIDEO: Cazul Alexandra Păcuraru, care cerea la Realitatea TV arestarea redactorilor ActiveNews

Răzvan Constantinescu: LIMACȘI. Până nu vă cereți iertare, nu vă las! Mor cu voi de gât!
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Misterul Ștreangului - Ziua în care prietenii lui Jeffrey Epstein (Bill Clinton, Prințul Andrew sau Bill Gates) au răsuflat ușurați - Marea Mușamamizare

Acad. Ilie Bădescu: Era necredinței. Amintirea ca dușmănie

Homosexuali căsătoriți, anchetați după ce ce și-au violat și sodomizat copiii adoptați, în vârstă de 9 și 11 ani, încă de când aveau 6 și 8 ani, după care i-au filmat supuși la perversiuni și i-au oferit ca produs unui cerc de pedofili homosexuali din SUA

Patrafirul României se face preș în fața lui Zelenski
Secțiuni: Dezvăluiri Externe Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Emmanuel Macron Joe Biden
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei NATO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)