Protestele din China sunt un surogat de „revoluție colorată” în varianta „Colectiv”. Un avertisment al globaliștilor dat lui Xi Jinping să lase fițele de Mao.

În China, s-a scandat pe străzi „Jos Xi Jinping” și „Jos Partidul Comunist”.

Timp de trei zile, au fost cele mai mari proteste de la Tienanmen încoace.

Presa occidentală a exultat față de modul în care eroicul popor chinez luptă pentru libertate, pentru a se scutura de robia COVID, și a condamnat brutalitatea regimului comunist.

Este aceeași presă care, timp de trei ani, a elogiat „modelul chinez” de combatere a COVID și a sprijinit aplicarea lui în Occident.

Este aceeași presă care a etichetat ca „terorism” orice gest de rezistență împotriva Dictaturii COVID și a încurajat înnăbușirea lor cu aceeași brutalitate pe care o condamnă acum în China.

Însă liderii occidentali tac mâlc. Ciudat. În ultimii ani, presa corporatistă și liderii politici au acționat concertat. Ca două fețe ale aceleiași monede.

*

Ce se întâmplă de fapt în China?

Răspunsul scurt: este o „revoluție colorată” tipică, în varianta „Colectiv”.

Răspunsul mai laborios are nevoie de câteva detalii.

Pe 14 noiembrie, la reuniunea G20 din Bali, a avut loc întâlnirea dintre Joe Biden și Xi Jinping.

Întâlnirea a avut loc la solicitarea Casei Albe, s-a desfășurat la reședința delegației chineze (nu la sediul în care avea loc summit-ul) și a durat trei ore și jumătate.

Toate aceste amănunte de protocol indică un interes major al părții americane pentru această întâlnire.

Potrivitinformațiilor care au răsuflat în presă, SUA a dat asigurări părții chineze că

– nu dorește un nou Război Rece

– nu sprijină independența Taiwanului

– nu sprijină „două Chine”, nici „o Chină, un Taiwan” – nu dorește „deconectarea” de China

– nu dorește să domine Beijingul.

Joe Biden a ieșit de la întâlnire zâmbind cu gura până la urechi. Părea extrem de mulțumit de ce a obținut.

Xi Jinping afișa eternul său surâs invariabil și impenetrabil, cu care îți mulțumește pentru desert sau îți declară război.

Curând, zâmbetul lui Biden a înghețat. China a refuzat să semneze o declarație comună de condamnare fermă a Rusiei, așa cum și-ar fi dorit Statele Unite.

Documentul final al G20 de la Bali, din 16 noiembrie, pare mai degrabă o dovadă a dezbinării dintre participanți. În primul rând între Washington și Beijing.

„Diplomația șarmului” încercată de Biden asupra lui Xi eșuase.

Peste 10 zile, pe 24 noiembrie, avea loc incendiul din orașul chinez Urumqi, în care au ars de vii mai mulți cetățeni zăvorâți în apartamente, cu ușile sudate de autoritățile comuniste, în cadrul aberantei lor politici „Zero Covid”.

Incendiul va declanșa proteste masive, cum China nu mai văzuse din 1989, de la Tienanmen.

Ca la „Colectiv”, în București, se dovedea încă o dată că înfiorătoarea simbolistică a morților arși de vii, ca niște șolobani prinși într-o capcană din care nu pot scăpa, este capabilă să scoată oameni în stradă mai abitir decât orice restricție sau abuz.

În mod straniu, forțele de ordine chineze au dat dovadă de o apatie care de obicei nu le caracterizează, încurajând astfel protestele să ia amploare și să se răspândească. Inclusiv în capitala Beijing.

Nici faptul că s-a scandat „Jos Xi Jinping” și „Jos Partidul Comunist” nu a trezit din somnolență „organele”. Nici vandalismele – mașini răsturnate, bariere și centre de testare și vaccinare distruse.

Protestatarii au fost lăsați să-și facă mendrele, să-și verse focul și... să fie filmați și mediatizați în lumea întreagă.

Abia după trei zile de manifestații, poliția și-a recăpătat din senin aplombul. Și-a redescoperit brutalitatea. Drept urmare, în a patra zi, pe străzile din China nu a mai fost nici măcar un picior de protestatar.

Manifestațiile au dispărut ca prin farmec. Ca și când nu ar fi existat. China s-a întors la dictatura Zero Covid.

*

Dacă ipoteza mea este adevărată și timp de trei zile am asistat la o „revoluție colorată”, de ce aceasta s-a stins atât de repede?

Răspunsul simplu este: a fost vorba de un avertisment. Al cui, către cine și în ce scop?

Răspunsul mai explicit cere alte câteva detalii.

Între întâlnirea Biden-Xi din Bali și incendiul de la Urumqi a avut loc un alt eveniment crucial.

Pe 19 noiembrie, Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial, a acordat un interviu canalului chinez internațional de televiziune CGTN, în care, printre altele, a declarat:

„China este un model pentru multe țări în crearea noii lumi de mâine.”

Mesajul îi era adresat lui Xi Jinping.

Schwab este guru-ul Marii Resetări. Teoreticianul globalizării.

Iar Xi este unul dintre favoriții lui. Are mereu un loc de onoare la Davos.

Însă ceea ce face Xi Jinping în ultimele luni este împotriva Marii Resetări. Împotriva globalizării. Sau, oricum a viziunii despre globalizare pritocită în hrubele „Elitelor occidentale” și asumată de ONU într-un document oficial numit Agenda 2030.

Cu alte cuvinte, Xi a scăpat de sub controlul Sistemului. A luat globalizarea pe cont propriu. S-a înhăitat cu Putin, asigurându-și astfel rezerva de materii prime pentru propria revoluție industrială. Și sprijină economic Rusia în Războiul din Ucraina.

Un conflict crucial de soarta căruia depinde viitoarea configurație a lumii.

Odată cu Congresul Partidului Chinez din această toamnă, care l-a uns pentru un al treilea mandat de președinte, Xi a devenit cel mai puternic lider al Chinei de la Mao încoace.

Și a preluat de la acesta stilul dur, rupând cu linia instituită de reformistul Deng Xiao Ping.

Or, nu China lui Mao, ci China lui Deng este „modelul” de societate la care visează Marii Resetatori.

O dictatură a corporațiilor, nu a politrucilor. O dictatură economică, nu politică.

O societate cu forță de muncă ieftină, obedientă și care nu face greve, cu planificare riguroasă a producției prin controlul consumului - acesta este visul umed de decenii al corporațiilor occidentale.

Un vis amenințat acum de orgoliul personal al lui Xi de a intra în istorie ca un nou Mao.

*

Și în China sunt mulți care suspină după lumea pierdută a lui Deng pe care Xi se pregătește să o îngroape. Mai ales șefii multimiliardari ai marilor companii ieșite de sub pulpana Securității și Nomenclaturii, care nu mai suportă tutela partidului.

Muskii, Bezoșii, Murdocii chinezi, cu o forță nu doar financiară ci și politică uriașă, dedulciți la luxul și luxura occidentală, nu înghit revenirea la „etica și echitatea socialistă”. Nici să le numere partidul iahturile și amantele.

Săltarea la propriu în timpul Congresului PCC a fostului președinte al țării, Hu Jintao, un reformist crescut la școala lui Deng Xiao Ping, nu le-a picat bine. A provocat panică. I-a îndemnat să treacă la acțiune.

*

Nimeni nu a dorit o răsturnare de regim violentă la Beijing. În primul rând, pentru că era greu – dacă nu imposibil – de realizat într-o țară cu dimensiunile, populația și aparatul admnistrativ și de securitate al Chinei.

În al doilea rând, în condițiile actuale de multiplă criză, economică, financiară, monetară și politică mondială, instabilitatea Chinei, a doua economie a lumii și cel mai mare exportator, risca să arunce în aer planeta.

Singura soluție rațională pentru conspiraționiști era un avertisment dat lui Xi. De la forțele globaliste din afara și din interiorul țării. Nu lovitură de stat voiau ele, ci negocieri.

Presa occidentală a făcut tărăboi în jurul protestelot din China pentru a pune presiune pe Beijing. Iar liderii occidentali au tăcut mâlc tocmai pentru a lăsa loc la negocieri.

*

Xi a refuzat mâna întinsă de Biden în Bali și revenirea la vechiul curs al Marii Resetări.

Un curs care s-a rupt pe 13 decembrie 2021. Când China și Rusia au respins în Consiliul de Securitate ONU propunerea ca „Schimbarea Climatică” să fie considerată „amenințare la adresa securității”.

Au refuzat să renunțe una la industrializarea galopantă, cealaltă la exporturile vitale de hidrocarburi, care le-ar fi pus pe amândouă pe butuci.

Armonia globalistă dintre Statele Unite, Occident, Rusia și China, atât de evidentă în timpul dictaturii COVID, s-a spulberat.

„Schimbarea Climatică” trebuia să fie faza a II-a a Marii Resetări, după COVID. Și tranziția spre faza a III-a, „Identitatea Digitală”.

Așa a început Războiul din Ucraina.

Un război care nu are legătură cu soarta Ucrainei sau a poporului ucrainean. Ci cu definirea viitoarei ordini mondiale.

Lui Xi i s-a dat un avertisment. Cum a reacționat el?

Într-un mesaj transmis marți, 29 noiembrie, celei de-a patra ediții a Forumului Energetic Rusia-China, liderul de la Beijing a afirmat:

„China dorește să colaboreze cu Rusia pentru a consolida parteneriatul energetic, să promoveze dezvoltarea energiei curate și verzi și, în același timp, să mențină securitatea energetică internațională și stabilitatea lanțurilor de aprovizionare industrială.”

Să vorbești despre „energie verde” la un forum energetic cu Rusia nu este un semn prea bun pentru Moscova.

În același timp, „menținerea securității energetice internaționale și stabilitatea lanțurilor de aprovizionare industrială” arată că Beijingul nu este dispus să tragă heblul la industria sa mare consumatoare de petrol, gaze și cărbune de dragul gogorițelor verzi occidentale. Deci, nici să lase Rusia din brațe.

Avertismentul a fost recepționat.

Mesajul de marți al lui Xi pare să transmită Occidentului dorința de a negocia o formă acceptabilă a Marii Resetări.

Cu puțin „Verde” și multă Dictatură.

Vestea bună e că Războiul din Ucraina s-ar putea apropia de sfârșit.

Vestea proastă e că Marea Resetare s-a relansat.

*

P.S. Ironia conspirației

În China, șef al guvernului este Li Keqiang, un moderat, adept al lui Deng și rival al liniei maoiste a lui Xi. El are probabil un rol determinant în moderația temporară a poliției care a permis răspândirea protestelor. 

Este posibil să aibă un rol în incendiul de la Urumqi.

Pe vremea când era premier, Victor Ponta se lăuda cu prietenia lui Li Keqiang.

Guvernul Ponta a căzut în urma incendiului dubios de la Colectiv.

Acum, Li are și el propriul „Colectiv”. Rămâne de văzut cine se va arde cu focul: el sau Xi.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews