După eliminarea lui Benedict XVI, JorgeBergoglio a avut misiunea de a folosi puterea Vaticanului pentru a ajuta la Lovitura de Stat globală care este Marea Resetare...

Carlo Maria Viganò: Am dat acest interviu echipei de la Fuori dal Coro, pe Mediaset, urmând ca el să fie publicat pe 23 aprilie. Dar, fără nicio explicație sau scuze din partea redacției, emisiunea nu a fost transmisă.

Acesta este textul interviului. 

1.   Excelență, cum îl evaluați pe papa Bergoglio?

În ultimele decenii, pârghiile puterii din guverne și instituții au fost preluate de un lobby subversiv, cu scopul de a executa planul Revoluției masonice anti-creștine.

Agențiile guvernamentale – lucru pe care îl știm și din ceea ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii – au intervenit în viața diverselor națiuni, organizând și finanțând așa-zisa „Agendă 2030” a Fundației Rockefeller și a Forumului Economic Mondial, care constă în distrugerea familiei, în transformarea vieții umane în marfă, în corupția morală a copiilor și tinerilor, în exploatarea muncitorilor, în privatizarea acelor servicii, care – fără a se urmări profitul – erau, până în anii nouăzeci, prestate de stat: sănătate, infrastructură, apărare, comunicații, educație.

Pentru a executa această lovitură de stat globală, era nevoie de colaborarea (plătită, firește) a oficialilor guvernamentali corupți și a politicienilor, medicilor, judecătorilor și educatorilor corupți.

Biserica Catolică, care, odată cu Al Doilea Conciliu de la Vatican, se aliniase deja cu această mentalitate mundană, rămăsese, totuși, adânc ancorată în niște principii nenegociabile, de exemplu în chestiunea moravurilor sexuale, ori în respectul pentru viață, de la momentul concepției până la moartea naturală.

Benedict al XVI-lea s-a opus în mod clar planului globalist și nu ar fi derogat niciodată de la aceste principii legitimând ideologia LGBTQ, ideologia de gen, demența pseudo-sanitară a OMS în materia manipulării genetice și a depopulării planetei ori islamizarea Europei prin substituire etnică.

Astfel că a fost nevoie de eliminarea lui Joseph Ratzinger și de înlocuirea lui cu un „papă” care – așa cum spera colaboratorul lui Hillary Clinton, John Podesta – avea să promoveze Agenda 2030, ratificând frauda schimbării climatice și convingându-i pe credincioșii din întreaga lume să accepte inocularea cu un ser care, după cum știm azi, avea ca scop eliminarea sau îmbolnăvirea majorității populației globale.

Această lovitură de stat la Vatican a fost posibilă (lucru pe care îl știm din chiar mărturisirile protagoniștilor, inclusiv controversatul cardinal Danneels) prin manevrele Mafiei Saint Gallen, care, în complicitate cu deep state-ul american, l-a forțat pe Benedict al XVI-lea să demisioneze și a reușit să-l aleagă pe Jorge Maria Bergoglio în cea mai înaltă funcție din Biserica Catolică.

Ce a făcut Bergoglio a fost o uzurpare, la fel ca acelea care au permis lobby-ului globalist să impună lideri de guverne la ordinele Forumului de la Davos – în Italia lui Conte și a lui Draghi, în Franța lui Macron, în Anglia lui Johnson și Starmer, în Spania lui Sanchez, în Irlanda lui Martin, în Canada lui Trudeau, în Australia lui Auden, în Statele Unite – întâi prin clanurile Clinton și Obama și apoi prin Biden, în Uniunea Europeană prin Ursula von der Leyen.

Niciunul dintre acești lideri nu a ajuns la putere în mod legitim, ci prin manevre, prin fraudă electorală sau prin manipularea consensului; ei își exercită puterea împotriva cetățenilor și a instituțiilor pe care ar trebui să le reprezinte.

Și toți acești indivizi, fără excepție, sunt compromiși și sunt supuși la șantaj, astfel că sunt obligați să se conformeze, dacă nu vor să-și vadă crimele și perversiunile expuse public. Nici Bergoglio și clica lui nu fac excepție.

Judecata pe care fiecare catolic este forțat s-o facă asupra acestui „pontificat” – care nu a fost un pontificat, ci doar s-a pretins a fi – nu poate fi decât teribilă, din toate punctele de vedere.

După acești doisprezece ani de tiranie, Biserica de la Roma este devastată de scandaluri, corupție, încălcări ale drepturilor omului – mă gândesc la concordatul cu dictatura comunistă de la Beijing – și proastă gestiune pe toate fronturile.

Criticile timide făcute de unii cardinali și episcopi la adresa ereziilor și scandalurilor lui Bergoglio nu au clătinat câtuși de puțin acest regim global care își are aliați în liderii politici ai lumii – acționând împotriva binelui credincioșilor și cetățenilor, în general.

2.   În ziua în care a murit papa Francisc, ați afirmat, într-o postare pe X, că anumite declarații făcute de Bergoglio lui Eugenio Scalfari ar fi „delir eretic”. Puteți să ne explicați?

Potrivit declarațiilor lui Scalfari, Bergoglio i-a mărturisit că el nu crede în iad și că este convins că sufletele bune sunt salvate prin „fuziune” cu Dumnezeu, în timp ce cele damnate sunt distruse, prin dizolvare în neant.

Asta contrazice atât Sfânta Scriptură, cât și Magisteriul catolic, care spun că, la momentul morții fizice, fiecare suflet este supus unei Judecăți personale și fie este răsplătit cu fericirea eternă (trecând, poate, prin  Purgatoriu), fie pedepsit cu damnare eternă, în funcție de cum s-a comportat în viață și în funcție de armonia sau, dimpotrivă, dușmănia pe care o are cu Dumnezeu la momentul morții.

De aceea am spus „delir eretic”: sunt noi erezii care se adaugă la lunga listă de aberații și erezii pe care le-am avut de suportat în ultimii ani.

3.   La ce vă referiți când spuneți „urmașii lui... subversivii”?

Bergoglio s-a înconjurat de personaje corupte și șantajabile de care s-a folosit fără jenă pentru a-și atinge scopurile.

El a batjocorit, a denigrat și a ofensat cardinalii și episcopii cinstiți.

A protejat și mușamalizat anchetele cu privire la prelații acuzați de crime grave.

A promovat un întreg șir de prelați americani corupți și ultra-progresiști, toți legați de fostul cardinal McCarrick, și care ocupă azi cele mai importante dioceze din America și poziții cheie la Vatican.

A revocat excomunicarea fratelui lui iezuit, Marco Rupnik, ale cărui afaceri rușinoase i-au scandalizat până și pe cei mai moderați.

Și-a persecutat oponenții, inclusiv pe mine, excomunicându-mă cu încălcarea legii și dreptății.

Toți acești indivizi sunt încă în funcții, continuă demolarea Bisericii și se pregătesc, la conclavul ce vine, să-și finalizeze misiunea: transformarea Bisericii lui Hristos într-o organizație ecumenistă și sincretică de origini masonice, care susține din plin Noua Ordine Mondială.

4.   În opinia Dvs., papa Francisc a fost un anti-papă, un non-papă. Puteți explica de ce?

Cardinalul care este ales de conclav ca succesor al Sfântului Petru trebuie să-și exprime acceptul și consimțământul de a-și asuma funcțiile proprii pontificatului.

Cred că acceptarea pontificatului de către Bergoglio a fost viciată, pentru că el a considerat pontificatul altceva decât el este; e ca un soț care se căsătorește în biserică, dar cu excluderea scopurilor specifice mariajului, ceea ce anulează căsătoria tocmai din cauza acestui viciu de consimțământ.

Bergoglio și-a obținut alegerea în funcție prin fraudă, abuzând de autoritatea pontifului roman pentru a face exact opusul a ceea ce Iisus Hristos i-a mandatat pe Sf. Petru și pe succesorii lui să facă: să confirme credincioșii în Credința Catolică, să păstorească turma Domnului și să propovăduiască Evanghelia tuturor popoarelor.

Tot ce a decis și a propovăduit Bergoglio – de la prima lui apariție în Loja Vaticanului, când s-a prezentat cu acel atât de deranjant „Buona sera” – s-a desfășurat în direcția diametral opusă mandatului Sf. Petru: el a alterat Depositum Fidei, a creat confuzie și i-a dus pe credincioși în greșeală, a împrăștiat turma, a declarat că evanghelizarea popoarelor este o „aberație solemnă”, condamnând-o ca prozelitism; și a abuzat sistematic de puterea Sfintei Chei pentru a dezlănțui ce nu trebuie dezlănțuit și a încuia ceea ce nu trebuie încuiat.

Papa nu este stăpânul Bisericii, ci vicarul lui Hristos: el trebuie să exercite autoritatea în limitele stabilite de Iisus Hristos și potrivit scopurilor dorite de Dumnezeu: întâi de toate, salvarea sufletelor prin propovăduirea Evangheliei către toate persoanele, și prin intermediul sacramentelor.

Astfel că un papă nu poate să se considere autorizat să „reinventeze” pontificatul, să-l „citească în cheie sinodală”, să-l „modernizeze”, să-l dezmembreze după cum dorește, să schimbe Credința și Morala.

Dacă el crede că pontificatul îi permite să modifice instituția pe care o prezidează, acest fapt, în sine, este un viciu de consimțământ (vitium consensus) de natură să anuleze aparenta ascensiune la Scaunul Sf. Petru, pentru că înseamnă că el nu a acceptat pontificatul catolic așa cum este el înțeles de la Sf. Petru încoace, ci are propria lui idee despre ce înseamnă „pontificat”.

Din acest motiv, sunt convins că rolul subversiv jucat de Bergoglio – chiar și în contextul internațional mai vast al loviturii de stat globaliste – face din el un uzurpator, un anti-papă, mai exact, un non-papă, pentru că el a urmărit în mod perfect conștient scopuri care nu sunt scopurile pontificatului, transformându-l în cu totul altceva și dându-i scopuri care nu îi sunt proprii: de la un cult al idolului Pachamama până la comuniunea divorțaților și binecuvântarea cuplurilor de homosexuali, de la imigrație la promovarea vaccinurilor, de la propagandă climatică la tranziția de gen.

Pe de altă parte, avem o confirmare acestui lucru de la cei care îl ridică în slăvi pe Bergoglio, nu ca papă catolic, ci pentru ale lui empanadas față de populația trans din Torvaianica sau pentru calda lui prietenie cu Emma Bonino.

Moartea lui Bergoglio cristalizează, ca să zic așa, o situație de ilegitimitate larg răspândită. Dintre cei 136 de cardinali electori, 108 au fost „făcuți” de Bergoglio; ceea ce înseamnă că, indiferent ce papă va fi ales în conclavul ce vine – și dacă ar fi un nou Pius al X-lea – autoritatea lui va fi compromisă prin simplul fapt că a fost ales de cardinali falși, care nu pot crea decât un papă fals.

Din acest motiv, le-am cerut, acum ceva vreme, fraților mei din episcopat să clarifice aceste aspecte înainte de a proceda la alegerea unui nou papă.

Sigur că situația este dezastruoasă și, la nivel uman, fără soluție.

Cu toate astea, ca episcop și succesor al Apostolilor, nu pot decât să reamintesc tuturor că Biserica, Trupul Mistic al lui Hristos, este menită să treacă prin passio Ecclesiae, urmând exemplul Domnului.

Și tocmai din aceste patimi – când totul va părea pierdut, așa cum a părut în Vinerea Mare, acum 1.992 de ani – Biserica va renaște, regenerată și purificată.

În aceste zile, în care sărbătorim Paștele, fiecare catolic găsește în triumful lui Hristos asupra morții și păcatului, motive pentru propria lui credință în Evanghelie.

Domnul nostru ne-a spus, cu puțin timp înainte de a trece prin Patimi: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!”.

Arhiepiscop Carlo Maria Viganò,