Viitorul omenirii văzut de la ONU: Pactul pentru Viitor - Acordul Digital Global - Declarația privind Generațiile Viitoare
Excelență, i se spune Catârul…. Se pare că e un om care nu are nici sânge nobil, nici poziții înalte… Nu are alt nume decât Catârul, nume pe care se spune că și l-a dat chiar el, și care, în popor, se referă la imensa lui forță fizică și la uriașa lui încăpățânare.
Într-o atmosferă nu tocmai armonioasă și cu efecte globale discutabile, așa cum arătam în precedentul articol pe tema Summit-ului pentru Viitor, liderii curenți ai lumii au adoptat pachetul de documente inovatoare pentru accelerarea turbo a Agendei 2030, în speță Pactul pentru Viitor și ale sale două anexe: Acordul Digital Global (Global Digital Compact) și Declarația privind Generațiile Viitoare (Declaration on Future Generations) – care pot fi studiate AICI.
Arunc aici o privire de ansamblu, cu bune și rele.
Jocurile Olimpice ale globalismului
În primul rând, prevederile Pactului și ale anexelor sale nu sunt, formal, obligatorii pentru țările semnatare.
Informal, lucrurile stau, firește, mai bine sau mai rău în funcție de țară – poziție geografică, apartenență la organisme transnaționale, grad de dependență și îndatorare etc.
Pactul pentru Viitor - care s-a dorit, încă de la concepția lui, în 2022, un „document concis, orientat spre acțiune”- este o colecție de 56 de „Acțiuni”, mare parte din ele descrise de predicate precum „vom întări”, „vom accelera”, „vom asigura”, „vom discuta”.
Dar există și mișcări mai atletice, precum:
„Vom executa acțiuni îndrăznețe, ambițioase, accelerate, juste și transformative pentru a implementa Agenda 2030, a realiza Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă și a nu lăsa pe nimeni în urmă” (Acțiunea 1), ba chiar salturi cu prăjina peste gardul realității, cum ar fi „vom pune capăt foametei și vom elimina insecuritatea alimentară și toate formele de malnutriție” (Acțiunea 3).
Un analist spune:
„În locul unor declarații concise, clare, inteligibile și operative (Pactul este) sufocat la fiecare rând de generalități (uneori utopice) care se contrazic unele cu altele și permit ca aproape orice acțiune să fie justificată în viitor pe baza lui”.
Ceea ce este un cuțit cu două tăișuri.
Partenerii interesați se ocupă de detaliile concrete
Dacă de prea mult vag se plânge cineva, atunci să nu uităm de stakeholders, adică de părțile interesate din sectorul guvernamental, privat și „non-profit”, care s-au întâlnit înainte de Adunarea Generală ONU de duminică, pe parcursul a două zile numite „Action Days” și au discutat viziunile lor concrete despre „guvernanța globală”, „sănătatea digitală”, „ID digital”, „lupta împotriva dezinformării”, „resetarea sistemului financiar internațional” etc., etc.
Din tot ce-am citit și ascultat, nu s-au contrazis unul pe altul niciun pic, deloc, niciodată, nici măcar în glumă (lipsa patologică de umor afectându-le specia) - ceea ce trebuie să le fi dat impresia că întreaga lume este de acord cu ei sau măcar îi crede.
Vestea bună aici este că aceste părți private nu au fost, totuși, invitate chiar la Adunarea Generală, în sală, să voteze și ele în tăcere alături de șefii de state. Ceea ce, în caz că vă întrebați, nu mai e ceva inimaginabil.
Fundația Carnegie comenta acru:
„Ce este ironic e că negocierile pentru un summit menit să lanseze o nouă eră a multilateralismului incluziv și de rețea au fost cât se poate de exclusive, pentru că stakeholder-ii non-guvernamentali nu au fost primiți în sala de negociere”.
Un număr de 267 de ONG-uri s-au supărat oficial că„organizațiile de interes public, experții și media de știri sunt în mod curent excluse de la negocierile tratatelor și alte ședințe ale statelor membre, inclusiv negocierile pentru Pactul pentru Viitor” și au cerut „fonduri independente” de la ONU și de la statele membre pentru a se asigura că ONG-urile și experții își pot îndeplini „rolul vital” în monitorizarea îndeplinirii Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă.
Criza, șocul și urgența
În al doilea rând, luăm act de faptul că, în ciuda presiunilor de dinainte de summit, nu s-a declarat „urgența planetară”, iar ideea de a introduce acele „platforme de urgență planetară” (despre care am scris într-un alt articol) a fost, cel puțin la prima vedere, abandonată.
„Platformele de urgență planetară” apăreau într-una din versiunile supuse negocierii, dar au dispărut din forma finală, fiind înlocuite cu prevederi despre „întărirea sistemului ONU de răspuns la șocuri globale complexe” (Acțiunea 54).
Asta nu înainte de „accelerarea reformei arhitecturii financiare internaționale pentru întărirea capacității de susținere mai eficientă și mai echitabilă a țărilor în curs de dezvoltare în timpul șocurilor sistemice” (Acțiunea 51).
Altfel spus, nu poți avea șocuri complexe cu buzunarele goale.
„Șocurile complexe” sunt „evenimente care au consecințe extrem de disruptive și negative asupra unui procent semnificativ din țările lumii și din populația globală, au impact asupra mai multor sectoare și necesită un răspuns multidimensional, la nivelul tuturor guvernelor și al întregii societăți”.
Conflictul armat, spune Pactul, „nu constituie, în sine, un șoc global complex, dar... în unele cazuri, poate avea impact asupra mai multor sectoare”.
Deci, războiul nu e neapărat prilej de sperietură globală, mai ales că ONU s-a dovedit incapabilă să-și îndeplinească mandatul ei principal, acela de a menține pacea și securitatea.
O pandemie, însă, de exemplu, sau o schimbare climatică, e cu totul altceva. Acolo da, ONU poate să facă tot felul de lucruri, după cum s-a văzut la covid.
Deși nu mai menționează obscurul concept de „platformă de urgență planetară”, Pactul reafirmă, totuși, dreptul Secretarului General ONU „de a convoca Statele Membre, a promova coordonarea întregului sistem multilateral și a se angrena custakeholder-ii relevanți în răspuns la crize”.
Ceea ce a făcut și la covid, fără niciun pact prealabil. Aproximativ aceeași Janetă cu altă voaletă.
Nu-i reforma, uite reforma
După cum menționam în articolul anterior despre summit, eventualele speranțe ale unora sau altora că se va reforma Consiliul de Securitate nu au fost împlinite.
Pe de altă parte, Pactul conține un întreg capitol (Acțiunile de la 38 la 56) care se numește „Transformarea guvernanței globale”.
În declarații făcute pe marginea summit-ului, s-a vorbit chiar de un „ONU 2.0”.
Așa că niște reforme trebuie că s-au făcut, numai că nu instituționale, formale, negru pe alb, votate de statele membre – ci altfel; exempli gratia: pirostriile pe care și le-au pus recent ONU și Forumul Economic Mondial (WEF), despre care Pactul nu face vorbire.
Bătaia peștelui
Lăsând la o parte promisiunile semnatarelor de a se încorda în continuare pentru lărgirea Consiliului de Securitate și modificarea regimului dreptului de veto, capitolul privind transformarea guvernanței globale conține acțiuni care tind la „accelerarea reformei arhitecturii financiare internaționale” (international financial architecture – IFA), care să aibă în centrul ei Agenda 2030 și, firește, ONU, ca for central.
Același articol publicat de Carnegie Endowment comentează că „la nivel retoric, toate guvernele susțin țelul unui sistem de guvernanță economică globală mai incluzivă, echitabilă și reprezentativă. În practică, (însă) membrele bogate ale OECD, conduse de SUA, susțin că nu Adunarea Generală a ONU, în care fiecare țară are un vot, este locul în care trebuie discutate și stabilite detaliile reformării IFA. Din punctul lor de vedere, dezbaterea pe acest subiect trebuie să aibă loc în alte cadre, care au «competența» necesară de a aborda chestiuni financiare, în particular Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, unde națiunile din OECD beneficiază de o putere mai mare la vot”.
În consecință, Pactul abundă în trimiteri la FMI și Banca Mondială, pe lângă mai generalul „bănci multilaterale de dezvoltare și instituții financiare”, care sunt „încurajate” și „îndemnate” să „facă noi pași” pentru e.g., „a permite o reprezentare mai largă și mai robustă” a țărilor în curs de dezvoltare, sau „a accelera ritmul reformei în misiunile și viziunile lor, în structurile de facilități, în abordările operaționale și capacitatea lor financiară” (Acțiunile 48, 49).
Ceva mai concret,„se va accelera reforma arhitecturii financiare internaționale astfel încât țările să se poată împrumuta sustenabil pentru a investi în dezvoltarea lor de lungă durată” (Acțiunea 50).
Aici, trebuie„întărit răspunsul multilateral în susținerea țărilor care au datorii mari și nesustenabile”, care trebuie ajutate să „scape de povara debitelor și să dea prioritate cheltuielilor bugetare pentru realizarea Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă”.
FMI, în particular, dar și Banca Mondială, G 20 și marii creditori și debitori bilaterali sunt invitați să vină cu propuneri.
Schimbarea climatică rămâne la fel...
Și așa ajungem la „schimbarea climatică”, unde trebuie spus că Pactul a dezamăgit așteptările unora, mai ales ale celor care sperau să-și asume toată lumea obligații ferme de a renunța la combustibili fosili și de a respecta „dreptul la un mediu curat, sănătos și sustenabil” – ca parte din, dacă nu chiar centrul „drepturilor și libertăților fundamentale” pe stil nou.
Tot Carnegie raportează că, „mulțumită opoziției producătorilor de petrol și gaz”, prevederile mai îndrăznețe incluse în versiunile anterioare ale Pactului au fost „eliminate neceremonios”, iar acum documentul conține ceea ce se decisese deja la COP28, la Dubai, în decembrie 2023: statele sunt invitate să renunțe la combustibilii fosili de o manieră „justă, ordonată și echitabilă”.
Dar să nu disperăm. Până la urmă, „schimbarea climatică” depinde și ea tot de bani, ca orice altceva în guvernanța globală. Iar Pactul se ocupă în repetate rânduri de acest subiect, în primul rând printr-un apel la băncile multilaterale de dezvoltare și alte instituții financiare să crească „disponibilitatea, accesibilitatea și impactul finanțării pentru mediu” (Acțiunea 52).
Și ce active aveți? O planetă.
Mai importantă, însă, este Acțiunea 9, care prevede: „catalizarea de către țările în curs de dezvoltare a mai multor investiții private în dezvoltare sustenabilă, inclusiv prin promovarea de mecanisme de finanțare și parteneriate incluzive și inovative, cu crearea unui mediu național și internațional de reglementare și investiții care să faciliteze acest lucru și cu folosirea de finanțări publice catalitice”.
Țările semnatare promit să „crească semnificativ finanțarea pentru adaptare... cu mobilizarea de surse financiare noi și suplimentare, bazate pe granturi, cu caracter de concesiune marcat”.
Vorbim, desigur, despre faimoasele „parteneriate multistakeholder”, între care suprem este parteneriatul strategic al ONU cu WEF, apropo de care, următoarele:
Pe 17 septembrie, în preliminariile summit-ului, WEF a organizat o conferință sub titlul Valuing Nature’s Assets,care debutează cu vorbele următoare:
„...mai bine de jumătate din PIB-ul global, peste 44 trilioane de dolari, derivă direct din bunuri naturale... Întrucât peste 80% din finanțarea necesară pentru decarbonizarea economiei și restaurarea biodiversității va fi asigurată de sectorul privat, trebuie să construim argumentul corect, din perspectiva afacerilor, care să justifice”acest efort.
În pregătirea summit-ului, WEF a emis și un raport, datat septembrie 2024 și intitulat Spotlight on Nature, care stimulează adecvat glandele salivare ale celor interesați reamintind că WEF a ajuns la concluzia că „soluțiile pozitive pentru natură” ar putea crea„oportunități de afaceri în valoare de 10,1 trilioane de dolari și 395 de milioane de locuri de muncă până în 2030”.
„Sistemele socio-economice în care acțiunile industriei ar putea adăuga valoare naturii”sunt, potrivit acestui raport: (i) alimentație, pământuri și oceane, (ii) infrastructură și mediul construit și (iii) energie și extracție.
Spațiul cosmic ce nu și l-au împărțit, deși nici de asta nu-s sigură.
Mai devreme, în iunie 2024, WEF a organizat o mare întrunire sub titlul Meeting of the New Champions, unde o astfel de „nouă campioană”, venită de la Institutul de Sustenabilitate al Universității Cambridge, s-a plâns zguduitor că:
„În economie, natura e tratată de parcă ar fi nelimitată și, predominant, ca și cum ar fi gratis... (or,) aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, solul, oceanele de care avem nevoie pentru hrana pe care trebuie să o consumăm, mineralele de care avem nevoie pentru tehnologie și infrastructură” sunt, toate, parte din economie.
„Fără aceste tipuri de valori, aceste forme de capital natural, nu am avea economie. Ele sunt cărămizile de bază ale economiei noastre.”
De aceea, „una dintre soluții este de a include natura în registrele contabile”.
Adică exact ce discutam într-un alt articol despre „companiile de bunuri naturale”.
Ca să nu ne întristăm, Pactul ne promite, fără utilizarea vreunui emoticon, „explorarea de opțiuni pentru cooperare internațională privind taxarea indivizilor cu avere majoră, în forumurile adecvate” (Acțiunea 4).
Arme mari, mijlocii, mici, chiar și invizibile
Nu pot părăsi Pactul pentru Viitor înainte să menționez că acesta conține un capitol (Acțiunile de la 13 la 27) despre „Pace și securitate internațională”, în care ONU reamintește că:
„Organizația Națiunilor Unite are un rol indispensabil în menținerea păcii și securității internaționale”.
Eu aș fi tăcut, că oricum e zgomot mare de la bombardamente.
Pe o linie logică întrucâtva invizibilă dacă nu o știi dinainte, Pactul (Acțiunea 13) spune că se vor „dubla eforturile pentru a construi și menține pacea, societăți juste și incluzive și rezolvarea cauzelor prime ale conflictelor” – care nu sunt ceea ce se vede de pe Lună, ci o încrengătură între „pace și securitate, dezvoltare sustenabilă și drepturile omului” - adică exact cei trei „piloni” ONU, care mai de care mai stabil.
Așa fiind, propunerile sunt următoarele: (i) Să „întărim reziliența, abordând comprehensiv motoarele și cauzele prime și consecințele conflictului armat, violenței și instabilității, inclusiv prin accelerarea investițiilor în Agenda 2030 și implementarea Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă”; (ii) să „promovăm o cultură a păcii, incluziunii, toleranței și coexistenței pașnice, eradicând discriminarea religioasă, contracarând rasismul, discriminarea rasială și xenofobia”; și (iii) să „ne asigurăm că cheltuielile militare nu compromit investițiile în dezvoltare sustenabilă” (din nou, fără emoticon).
La fel de realist și convingător, Pactul promite că „vom proteja toți civilii în conflictele armate” (Acțiunea 14) și „ne vom asigura că oamenii afectați de urgențe umanitare primesc sprijinul de care au nevoie” (Acțiunea 15).
În timp ce mă prăbușeam cu capul pe birou de ușurare, am observat și promisiunea de a „avansa către țelul unei lumi fără arme nucleare” (Acțiunea 25) și de a „ne respecta obligațiile și angajamentele existente privind dezarmarea” (Acțiunea 26, care spune, printre altele, că semnatarele vor lua măsuri de „a anticipa, a preveni, a se coordona și a se pregăti pentru riscurile biologice, indiferent dacă sunt cauzate de eliberarea naturală, accidentală sau deliberată a agenților biologici”, ceea ce era de așteptat).
Închei tot cu un comentariu al fundației Carnegie:
„Multe state membre ONU au făcut presiuni pentru interzicerea armelor nucleare (prin Pact)... Toate cele cinci puteri nucleare recunoscute (Statele Unite, Rusia, China, Franța și Marea Britanie) au rezistat acestor presiuni”.
Ce poziție au avut puterile care nu recunosc că au arme nucleare nu știm, dar „Rusia (a fost) cea mai intransigentă în obstrucționarea oricărui text care i-ar amenința prerogativele de putere nucleară”.
Acordul Digital Global
Pe această notă de voioșie, să trecem la anexa Pactului pentru Viitor numită Global Digital Compact, care e plin de cuvinte și nu poate fi nici în ruptul capului înțeles decât dacă e citit împreună cu alte documente și declarații din diverse surse. Mă străduiesc să rezum, mai jos, cât se poate de inteligibil.
Toată lumea-n plasa mare
În primul rând, se dorește „acoperirea tuturor diferențelor de digitalizare” între țări (Obiectivul 1 din Acord), adică toată lumea să fie conectată la Internet și la inteligența artificială.
Pentru asta - așa cum remarca președintele Microsoft, Brad Smith, la conferința A Digital Future for All, organizată în preliminariile summit-ului, cu un bun simț aproape surprinzător - toată lumea trebuie să aibă, înainte de toate, acces la rețeaua electrică.
Ceea ce, spunea el, 43% din populația Africii nu are. Parcă văd păduri de panouri fotovoltaice acoperind elegant Serengeti.
În aceeași ordine de idei, Acordul spune că 2,6 miliarde de oameni nu au acces la Internet (deși au, sper eu, curent). Asta pentru că nu au telefoane și acoperire în rețea; soluția șefului Global System for Mobile Communications Agency (GSMA) ar fi niște telefoane mobile de circa 20 de dolari bucata, ca să-și poată cumpăra toată lumea.
Ceea ce arată cât de bine cunosc acești lideri nivelul de sărăcie în care trăiesc oamenii în diverse regiuni ale planetei.
Se fac, în sfârșit, autostrăzi, dar online
În fine, după ce avem toți curent, telefoane și net, toată lumea trebuie inclusă în „economia digitală” (Obiectivul 2), care presupune, printre altele, diverse eforturi ale țărilor semnatare de a-și „digitaliza” economia și serviciile publice.
Asta tinde, în fapt, la construirea, la nivel național, regional și, în fine, global, a „infrastructurii publice digitale” (Digital Public Infrastructure - DPI) – rețeaua în care vom fi prinși toți până la unul; cum zice Pactul: „nimeni nu va fi lăsat în urmă”, oricât și-ar dori.
Directorul United Nations Development Program (UNDP), care ajută țările să creeze acest ostreț planetar, spunea la mai sus-menționata conferință despre „viitorul nostru digital” că această DPI reprezintă „șoselele și căile ferate ale noii noastre ere digitale” – cele din era analogă fiind gătate (mai puțin în unele regiuni mai înapoiate, unde abia acum face China Belt and Road).
Acordul menționează, deja inevitabil, că, pentru a construi DPI, se vor forma„parteneriate care aduc împreună guvernele, sectorul privat, societatea civilă, comunitățile tehnice și academice și organizațiile regionale și internaționale pentru a proiecta, lansa și susține inițiative care să canalizeze bunurile publice digitale și infrastructura publică digitală spre îndeplinirea Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă” (Obiectivul 1, lit. f).
Detalii relevante despre această DPI putem afla, de exemplu, de la o conferință organizată de FMI anul trecut, care clarifică faptul că, pentru ca rețeaua să funcționeze potrivit scopurilor ei, fiecare dintre noi trebuie să aibă nu doar un telefon smart și un cont bancar (și curent și net), ci și o „identitate digitală” (digital ID).
A fi sau a nu fi, a avea sau a nu avea
Ce e „identitatea digitală” aflăm cel mai bine tot de la WEF, care a publicat un raport pe subiect în 2018, intitulat Identity in a Digital World. A new chapter in the social contract. Citez din sumar:
„O identitate digitală (adecvată pentru scopurile ei) oferă o modalitate fiabilă ca indivizii să probeze credibil cine sunt, să-și exercite drepturile și libertățile și/sau să demonstreze că sunt eligibili pentru a avea acces la anumite servicii”.
Mai clar, din același raport:
„Această identitate digitală determină la ce produse, servicii și informații putem avea acces – sau, dimpotrivă, ne sunt interzise”.
Mai menționez că „identitatea digitală” este un element central și în proiectele de monedă digitală (Central Bank Digital Currency – CBDC).
Potrivit ultimului capitol (p.82) al Raportului economic anual al Băncii Reglementelor Internaționale pentru 2021, care se ocupă de CBDC:
„Identificarea, la un nivel sau altul, este... esențială în proiectarea CBDC. Se impune ca CBDC să fie bazate pe un cont și, în cele din urmă, să fie legate de o identitate digitală... Folosindu-se de informații obținute din registrele naționale și din alte surse publice și private, cum ar fi certificatele educaționale, registrele de taxe și beneficii, registrele de proprietăți etc., o astfel de identitate digitală servește la stabilirea identității online”.
Un participant la o conferință FMI pe subiect declara, în octombrie 2022:
„CBDC pot permite agențiilor guvernamentale și actorilor din sectorul privat să creeze contracte smart – pentru a permite anumite funcțiuni politice țintă... Prin programare, acești bani CBDC pot fi orientați cu precizie - ce fel de oameni pot fi proprietari, în ce fel de scopuri pot fi utilizați banii”.
Viitorul Internetului: fără muște în laptele discursului oficial
Obiectivul 3 al Acordului Digital Global este asigurarea unui „spațiu digital incluziv, deschis, sigur și securizat care să respecte, să protejeze și să promoveze drepturile omului” – cel mai important drept al omului fiind, desigur, acela de a îndeplini Agenda 2030.
Semnatarele promit să „încurajeze entitățile ONU ca, în colaborare cu guvernele și stakeholder-ii relevanți, să evalueze impactul proastei informări și al dezinformării asupra progresului Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă”.
Companiile și platformele online sunt chemate să „întărească transparența și responsabilitatea sistemelor lor, inclusiv prin condițiile de utilizare, prin moderarea conținutului, prin algoritmi de recomandare și prin gestionarea datelor personale ale utilizatorilor în limba locală”.
La o altă conferință de pe marginea Summit-ului pentru Viitor (numită The Future of Information Integrity and the SDGs, 22 septembrie 2024), directoarea de comunicare a ONU se plângea că„Dezinformarea și discursul de ură au existat întotdeauna, dar n-am mai fost până acum în situația de a încerca să comunic într-un mediu care este atât de toxic și care lucrează atât de activ împotriva forțelor binelui. Noi, ca ONU, nu am mai avut de ales și am început să luăm măsuri”.
Un alt vorbitor la conferință (șeful a ceva care se cheamă Center for Countering Digital Hate, adică „Centrul de combatere a urii digitale”) denunța oamenii care diseminează„dezinformare și discurs de ură”, menționându-i în special pe cei care „au convins milioane de oameni că vaccinul care le-ar fi putut salva viața le va face, de fapt, rău. Sute de mii dintre acei oameni au murit sufocați în secțiile de urgențe... rugându-se să primească vaccinul de care le fusese până atunci atât de frică – dar era prea târziu”.
Același vorbitor a acoperit și tema majoră doi, „schimbarea climatică”:
„Dacă îți pasă de climă, atunci trebuie să te îngrijorezi cu privire la valul de dezinformare privind clima, menit să submineze consensul științific pe care stă întregul nostru ecosistem de analiză și soluții”.
Părțile interesate vor avea acces la date, după nevoi
În fine, această rețea digitală, în care noi suntem niște puncte fixe ca musca-n insectar, cu diverse nivele de acces la servicii, bani și altele, în funcție de cum bâzâim, și în care trebuie să se pună capăt acestui vacarm disident (pentru că, inadmisibil,„Am impresia că se poate spune orice... fiecare spune ce vrea”, după cum se lamenta altă persoană importantă la mai sus-menționata conferință anti-ură) - va fi una globală, „interoperabilă” la nivel național, regional și internațional.
Se va face un „grup de lucru” special care se va „angaja într-un dialog comprehensiv și incluziv și multistakeholder despre guvernanța datelor la toate nivelele relevante de dezvoltare”. Adică, părțile interesate de la orice nivel vor comunica datele (cele incluse în identitatea noastră digitală) altor părți interesate.
Dau un exemplu la întâmplare despre la ce ar putea folosi datele noastre în marea rețea. ÎnRaportul WEF privind „identitatea digitală” scrie:
„Fiecare om e unic. Sunt mulți factori care ne definesc pe noi și sănătatea noastră, de la genele noastre și până la modul în care ne gestionăm sănătatea, la mediul și contextul social în care trăim fiecare dintre noi. Este vital să creăm o infrastructură informațională sigură în care Identitatea Digitală să permită cercetări pentru descoperirea de noi medicamente și optimizarea tratamentelor, dar și acces la îngrijiri de calitate”. (Raportul datează, cum spuneam, din 2018).
Guvernarea inteligenței artificiale
În fine, Acordul ar vrea să se instaureze o guvernanță globală și pentru IA (Obiectivul 5), prin înființarea la ONU a unei „comisii științifice„ independente și multidisciplinare” pe acest subiect și prin inițierea, tot la ONU, a unui „Dialog Global despre Guvernanța IA”.
Aceste organisme se vor înființa după ce doi „co-facilitatori”, unul dintr-o țară dezvoltată și unul dintr-una în curs de dezvoltare, „prin procesul interguvernamental și prin consultări cu alți stakeholders”, vor stabili „principalii termeni și modalități de funcționare”.
Asta în condițiile în care, așa cum nota expertul ONU Richard Gowan:
„Ideea că ONU ar ajuta la reglementarea acestor tehnologii este atractivă pentru țările în curs de dezvoltare. Dar, pentru cele care au capacități IA dezvoltate – mai ales SUA – ideea nu e la fel de binevenită. Acordul Digital Global va conține promisiuni încurajatoare de a utiliza tehnologia în folosul umanității, dar prea puține reguli obligatorii”.
Declarația privind generațiile viitoare
Trec rapid la și peste anexa pentru urmașii urmașilor, pe care același expert ONU o califica drept „«o aspirație», ceea ce e un eufemism pentru «vagă»”.
Asta poate și unde, potrivit Pactului pentru Viitor, „tinerii” și „generațiile viitoare” nu sunt același lucru. Tineretul - de azi și de mâine și de poimâine, poate și de răspoimâine - are și el aceleași obligații față de generațiile viitoare, care nu știu exact când (nu mai zic și dacă) apar.
Așa că acești urmași ai noștri se pierd, undeva, în negura viitorului, și nu are sens să vorbim prea mult despre ei. Dacă te iei după Harari, poate vor fi la fel de diferiți de noi cum suntem noi de amibă. Ceea ce nu ne împiedică, însă, să ne facem existența praf pentru dânșii.
„Efortul global de a controla viitorul este destinat eșecului”
Acesta este titlul unui articol publicat de David McGrogan la The Daily Sceptic; îl folosesc pe post de concluzie.
Trimițând la o lucrare a filosofului Alexandre Kojève, McGrogan remarcă obsesia elitelor actuale pentru a controla viitorul. Motivul este că această pretinsă capacitate de a cunoaște, de a prezice, de a controla și modela viitorul este unica lor sursă de autoritate.
În lipsa legitimității, a competenței și a oricărei alte justificări morale sau de principiu, statutul lor de conducători se bazează exclusiv pe pretenția lor de a cunoaște viitorul.
„Guvernul zice: eu știu că, dacă un anume virus (să zicem) e lăsat să se răspândească necontrolat, vor muri X milioane de oameni, și știu cum să evit acest deznodământ. Eu am un proiect – motiv pentru care tu, populația, trebuie să-mi cedezi mie autoritatea.”.
„Acesta”, continuă McGrogan, „este un mod de a-ți stabili autoritatea specific... celor mai primitive forme de... organizare politică umane.... primii conducători «adevărați» au apărut în același mod: o gașcă de «Stăpâni», «briganzi aristocrați», care s-au adunat în jurul unei Căpetenii care propune un plan pentru un raid de jaf; și el este investit atunci cu Autoritatea absolută, dar numai atâta vreme cât proiectul lui rezistă...”.
De aceea „sunt clasele conducătoare ale lumii atât de preocupate de răspândirea de «informații false», «dezinformări» și, în general, scenarii alternative. Dacă îți bazezi autoritatea pe «faptul» că știi viitorul, atunci evident că vei păzi acest privilegiu ca pe ochii din cap, negând oricui altcuiva capacitatea de a sugera, măcar, că viitorul s-ar putea să arate puțin altfel, sau că ar fi, de fapt, incert....”
„Summit-ul pentru Viitor” spune McGrogan, „este foarte important, deci, pentru că ne spune multe despre ce zace în viitor: incertitudine, mister, luptă, speranță. Ironic, niciuna din astea nu apare în Pactul pentru Viitor ”.
După cum vedem - cu bune, cu rele, cu foarte bune și groaznice, cu eroi și mișei, cu curaj și disperare, zi de zi - lumea nu arată cum o descriu globaliștii, iar planurile și proiecțiile lor se izbesc de realitate ca de-un zid.
Viitorul nu este previzibil, cu atât mai puțin programabil, iar, de controlat, cu siguranță nu-l controlează o mână de oameni. Oricâtă psihoistorie li se pare lor că ar ști, va exista întotdeauna un Catâr. Sau câteva miliarde.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (14)