Crima atroce săvârșită de un preadolescent de 13 ani cu complicitatea unor adolescenți de 15 ani ― dar vina principală fiind a maturilor din familiile acestora ― a zguduit puternic societatea românească. Erau și consumatori de droguri, a publicat presa. Victima, Mario Alin Berinde, era un băiat cuminte, generos, cu drag de carte, și avea 15 ani. Urmările sinistrului caz petrecut în comuna timișeană Cenei, în urmă cu mai puțin de două săptămâni se cuvin a fi dezbătute cu mare atenție, fiind extrem de îngrijorătoare. Și au multiple cauze și consecințe.

Am citit cu legitimă spaimă, pe blogurile ce însoțesc postări pe Youtube și pe Facebook cu referire la crima din Cenei, că avem concetățeni, atât de ′′isteți și de culți′′, încât cer cu mare râvnă reintroducerea pedepsei capitale, și îndeamnă, deschis ori indirect, inclusiv la linșaj, la condamnarea chiar și a copiilor mult sub vârsta făptașilor abjectului omor cu premeditare menționat. Să le luăm pe rând.

Țin să arăt de la bun început că m-am decis să scriu aceste rânduri, în momentul în care și-a arătat PUBLIC pe Facebook zelul pentru ideea pedepsei cu moartea, nu vreun semianalfabet, ci o profesoară care a publicat cărți de versuri scrise cu sensibilitate și romane cu cititori ce se declară plini de admirație. Ce-i drept, își face publice gândurile, sentimentele generoase ori, iată!, detestabile, ascunzându-se sub pseudonime.

Este, cu atât mai gravă preferința, aici arătată,  pentru filosofia morții, cu cât un număr îngrijorător de mare de cetățeni români au uitat că suntem ― prin strămoșii autohtoni traco-daco-geți și prin străbunii veniți dinspre Cetatea Eternă ― unicul popor de două ori european al cărui erou a stat timp de un deceniu în celula morții. La Tiraspol. Mă refer, la regretatul economist Ilie Ilașcu.  Iar Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa și Andrei Ivanțoc, tovarășii lui de idealuri privind  unirea Basarabiei cu patria-mamă au stat în închisoare, tot în Transnistria, câte zece ani. Tuspatru au îndurat torturi și umilințe îngrozitoare. Și pe ei voiau să-i Iinșeze. Niște alcoolici cu comportament primitiv. Prea mulți habar n-au prin ce enorme eforturi românești și internaționale s-a izbutit a se evita executarea lui Ilie Ilașcu, eliberat abia în anul 2001, tocmai sub presiunea unor instituții de seamă și a unor proeminente personalități din lume!

Aceia care sunt adepții crimei de stat (e numele dat pedepsei cu moartea de către specialiști, din motive pe care le  vom preciza mai jos) au uitat de execuția abominabilă din 1514 a lui Gheorghe Doja (adică ofițerul secui Dozsa Gyorgy), de asasinarea prin trădare, în 1601, a lui Mihai Viteazul, după torturarea bestială și arderea pe rug a căpitanului său Baba Novac (temerar român timocean, în vârstă de 80 de ani, erou al Serbiei), prea mulți nu știu nimic de martirizarea Sfinților Brâncoveni, din 1714, ignoră că domnitorul Moldovei Grigore Ghica III a fost ucis de către turci, în 1777, fiindcă protestase contra atribuirii Austriei a frumoasei noastre Bucovine. Cum a pierit Tudor Vladimirescu, în 1821, nu le este în memorie hărnicuților de pe bloguri? Nu le pasă de torturarea, de uciderea barbară, fără vreun proces a tribunilor lui Avram Iancu, în 1849? Nici capodopera lui Liviu Rebreanu Pădurea spânzurațilornu au citit-o, e limpede. Cum nu au aflat că exact tăria morală a condamnaților la chinuri sălbatice și la temniță grea de către bolșevicii NKVD-iști l-a determinat pe excelentul scriitor evreu Nicolae Steinhardt să se convertească la credința ortodoxă și să devină monah la Rohia, după ieșirea din închisoare, unde fusese aruncat fiind anticomunist convins.

Neobolșevicii actuali ― pre numele lor cât se poate de faimoase:  useriști, fritziști, mucușoriști, bolojeniști ― nu au interzis, în urmă cu o lună și jumătate, la Filarmonica Banatului, colindele de Crăciun puse pe muzică de Remus Georgescu pe versurile lui Radu Gyr? Că așa au vrut mușchii lor, fiindu-le ca și inexistente creierul, sufletul, nivelul cultural.

′′Telectualii ioropeniști′′ nu au aflat că tortura și pedeapsa capitală au fost, din cele mai vechi timpuri, promovate pentru eliminarea rivalilor politici (sau din motive religioase aflate departe de credința noastră din strămoși), servind numai drept pretext sloganul pedepsirii unor infractori reali ori născociți? Nu cunosc ei detaliul că NU a scăzut nivelul criminalității majore în țările unde, chiar și în zilele noastre, există pedeapsa cu moartea? Cum să țină seama niște duși cu sorcova că există erori judiciare deloc rare sau că este o blasfemie incomensurabilă a-i da unui purtător de robă dreptul de viață și de moarte asupra semenilor, drept cuvenit numai Tatălui Ceresc?

Oare despre înaintașii exemplari, despre durerile multe din istoria noastră le citesc celor mici, le istorisesc preadolescenților, adolescenților toți părinții și bunicii, alți membri din familie? Le sunt predate elevilor, în școlile de toate gradele, lecții despre gloriile trecutului și ale prezentului? În câte familii există obiceiul de a dărui o carte copiilor, în zi mare sau foarte obișnuită? Au loc, anual, cu participare semnificativă, sute de expoziții, simpozioane, sesiuni științifice de calitate, în muzee, case de cultură, biblioteci publice din țară? Ici-colo, chiar se fac. Ici-colo! Altminteri, rămân destule amare întrebări retorice pe tema aceasta. La Muzeul Național al BANATULUI, ultimul simpozion internațional omagiind 1 decembrie  a avut loc în 2018. Mă tem că nu este o situație singulară, în țară, criteriul meritocrației, al cultivării tradițiilor fiind numai o frumoasă lozincă lăsată de izbeliște, cam peste tot.

Mai contează că ― în 2023, an de capitală culturală europeană la Timișoara ― impostorul Dominic Samuel Fritz și clica useristă din fruntea Primăriei au irosit sume enorme primite din partea guvernului, neglijând cultura autentică? O pildă de toată jalea a fost hardughia cu buruieni făcută din țevi și proțăpită lângă clădiri de patrimoniu în inima urbei. A costat ′′numai′′ peste 300.000 de euro închirierea pentru cinci luni de zile a șandramalei clătinătoare. Nu a fost unica aberație marca Fritz aceea. Vedem cu indignare ce se întâmplă din cauza nivelului cultural precar al  majorității decidenților politici de vârf sau mai mărunței. Ei, și? 

Paradoxul trist e că multe vietăți din prezent se proclamă creștine, dar au boicotat referendumul pentru familie, în octombrie 2018, nu își duc pruncii la biserică, nu-i învață o rugăciune și regulile de bază ale purtării frumoase, astfel că, acum, nu e deloc uimitor ca o parte din cei tineri și maturi să se bucure la ideea că ar fi bine a se  face  execuții. Poate chiar le-ar vrea publice! Or tocmai din soiul "fără mamă, fără tată, fără Dumnezeu" sunt făptașii înfiorătoarei omucideri din începutul de noapte al zilei de 19 ianuarie a.c., în comuna Cenei.

Incultura, somnul rațiunii nasc, necontenit, monștri de felul acelora pictați de Francisco Goya, în 1797. De aceea, unii răcnesc, acum, că trebuie coborâtă vârsta pedepselor foarte grele pentru copii, deoarece în unele țări, acest prag este deja fixat la 12, chiar la 10 ani.  Cam acolo unde este la modă, și eutanasierea, iar copiilor de 12 ani li se face schimbarea de sex, fără înștiințarea părinților. În Canada, așa se procedează. Cu trei secole în urmă, în Anglia, au fost public spânzurați doi copii care furaseră mere, fiindcă erau flămânzi. Aveau șapte și 12 ani. Înfiorător! Erau pedofili (în sens etimologic) acei balauri cu robă și perucă, pronunțând condamnarea copiilor la moarte? Deoarece taman așa-zișii iubitori de copii îi molestează sexual, îi includ în parangheliile LGBTQ, le administrează droguri, distrugându-le viața, după care vinovații scapă destul de ieftin, conform legislației din multe state, între care, și România.  

Indubitabil, trebuie înăsprită ferm legislația penală pentru criminalitatea majoră. Dar în sensul ca pentru pedofili, proxeneți, violatori recidiviști, asasinii cu premeditare să fie prevăzută condamnarea pe viață, care să însemne 50 de ani, nu jumătate din această durată, cum este în prezent prevăzut,  în Codul Penal, la noi. Cu obligativitatea ca respectivii infractori să muncească, zilnic, opt ore, în penitenciar, timp de șase zile pe săptămână. Și cu interzicerea dreptului de a fi eliberaț, pentru o cinic invocată bună purtare, înainte de executarea întregii pedepse. Totuși, prima treaptă a discernământului, arată marii specialiști ai lumii, este la 14 ani, a doua la 16 ani și cea deplină ― în multe zeci de state ― la 18 ani, în unele țări este la 20 de ani, inclusiv și în prezent, fiind a  21 de ani, în alte state. La noi, se așterne uitarea, inclusiv pe posibilitatea decăderii din drepturile părintești, în cazuri etreme de fapte comise de minori?

De netăgăduit este că minorilor cu apucături antisociale le lipsește complet educația din familie, unde aproape toți află modele greșite.  În cazul minorilor care comit acte violente de maximă gravitate, firesc ar fi ca părinții respectivilor făptași să fie obligați PRIN LEGE să achite despăgubiri  morale cu adevărat foarte consistente familiei victimei sau victimei înseși ce a scăpat cu viață. La care să se adauge o amendă substanțială în beneficiul statului, deoarece administrarea justiției și deținerea în condiții civilizate a condamnaților presupun cheltuieli mari. Astfel de prevederi i-ar descuraja pe toți oamenii raționali, amintindu-le că a fi părinte nu este o glumiță. La fel cum există prevederea decăderii din drepturile părintești, în cazuri de gravitate uriașă, repet.  

Este binecunoscut adevărul că averile, puterea obținută pe nemerit și  gloria găunoasă au devenit țintele preferate de către subiecții cu accentuate tare caracteriale și precar nivel de educație. Există tot mai numeroase specimene care știu numai de frică. Se tem de perspectiva de a trebui să renunțe la o mare parte din avuțiile adunate cine știe cum, însă neglijându-și grav datoria de a-și educa odrasla (de dragul banilor, unii fac un singur copil, de a cărui educație nu se ocupă defel și de care descendent se cam alege praful, acesta ajungând un neadaptat social, dacă nu chiar un delincvent sau, ajunge fix în coșciug, după ce tocmai a testat bolidul primit cadou de la părinții iresponsabil, încântați că odrasla lor a rotunjit 18 ani). Să reluăm. Oare este normal și benefic să umble teleleu minorii neânsoțiți de familie, după orele 21? Ce sancțiuni pentru familieâa de apartenență s-au luat în cazul copiilor participanți la parangheliile LGBTQ din diverse orașe, bunăoară? Sau, tot neînsoțiți de familie,pentru participarea minorilor la așa-zise concerte sau festivaluri nocturne, în aer liber sau în dărăpănături, unde se consumă droguri, alcool, în preajma unor interlopi, detracați?

Aberant rămâne că pentru prea destui părinți și bunici e mai interesant a dedica multe ore navigării peFacebook sau vizionării de telenovele decât să se ocupe de propriile progenituri. Inclusiv în mediul rural, aproape nu mai funcționează solidaritatea, gura satului stă ferecată, este mult diminuat respectul pentru oamenii ce se bucură de prestigiu meritat, fiind din ce în ce mai frecvente ieșirile mocofănești,  întrucât pentru  exagerat de multe vietăți bipede pline de bani au devenit desuete bunul-simț, cultura temeinică, înțelepciunea însăși. Urmările se văd și au aspect de tragedie, nu o dată.

Neapărat, educația TREBUIE finanțată exact invers decât o face premierul actual posesor de școală subțirică: trei ani de institut pedagogic, după care a rezistat numai un an la catedră, într-o școală gimnazială din mediul rural, pentru profesorașul ratat fiind mult mai bănoasă cariera politică nemaipomenit de onestă, însă despre care vuiește presa adevărată de ani de zile, și tot mai insistent, în lunile recente. Da, premierul cu școală puțintică și cu mentalitate dictatorială este șef interimar, și peste universitari de valoare, unii chiar academicieni! Oare va fi numit, în finalul acestei luni a lui făurar, ca ministru al Educației tot vreun personaj obtuz  lipsit de vocație pedagogică veritabilă și de prestigiu incontestabil? Ca la noi, la puțini alții, de ceva vreme încoace!

Mirobolantul prim-ministru a fost numit și e susținut, în continuare, de hlizitul cu acte false de studii universitare impus prin frauda electorală din luna mai 2025, draudă ce nu s-ar fi concretizat, fără votul iresponsabil dat la unison de către poate nu mai mult de patru milioane de hoți și netoți, tot complice la o mulțime de eșecuri electorale fiind absenteismul bolovanilor care stau acasă, în loc să iasă la urne. Catastrofală e prăbușirea intelectivă, morală, observăm, cu durere crâncenă.

Când cohorte de false valori au fost instalate dinadins la butoanele puterii, cum să ne mai mirăm de haosul generalizat din țară? Domnul Călin Georgescu e samavolnic hărțuit, de peste un an de zile, deși nu a săvârșit infracțiuni, ci i se impută aberant delicte de opinie, în vreme ce inculpatul trimis în judecată pentru grave fapte antisociale Mihail Florian Coldea s-a plimbat (oare în calitate oficioasă?), la Davos, cu puține zile în urmă. De asemenea, un june ce ′′s-a distins′′, în ianuarie 2015, prin călătoria sa cu metroul bucureștean  îmbrăcat fiind în chiloți și având plete lungi, lungi legate la ceafă și nelipsitul ruscac, a făcut parte din delegația oficială useristă a guvernului Bolojan, la aceeași reuniune de înalt nivel de la Davos. Fiind expert în ce domeniu, oare, junele userist?

Aventurierul Dominic Samuel Fritz ― incompatibil cu funcția de prim-edil, încă din luna mai 2024, prin decizia Agenției Naționale pentru Integritate și autor de malversațiuni halucinante constatate de Curtea de Conturi în 2024-2025 ― zburdă voios, șade mai mult în Capitală, însă percepe salariul de primar în Urbea de pe Bega, unde au ajuns la Spitalul de Ortopedie zeci de timișoreni, în prima zi cu zăpadă căzută peste ghețușuri, în luna de început a anului în curs, deoarece carosabilul și unele trotuare din chiar fața câtorva instituții au rămas necurățate, cu zilele. Norocul a fost astrul cu raze călduțe ce a topit zăpada. Așteptăm cu legitimă curiozitate pronunțarea Curții de Apel Timișoara în cazul incompatibilului Fritz.

Lista cu impostori și ′′reuștele′′ lor este lungă, totuși, ne oprim.

Doamne, ajută tuturor! Poate măcar o parte din cei răi vor renunța la 

malignitate, văzând pilda celor buni.

Viorica BĂLTEANU