Azi dimineață am primit de la Putna vestea că Alexandrina Cernov ne-a părăsit pentru totdeauna, ieri.

Greu să crezi, greu să te aduni, amintirile năvălesc din toate părțile, nu le mai pot rândui. Câteva gânduri doar.

Vorbeam adesea despre viața ei acolo, pândită, urmărită, asuprită de ani și ani, tot mai mult, tot mai greu de suportat. Drumuri nesfârșite Cernăuți-București-Cernăuți pentrru editarea ”Glasului Bucovinei”, pentru realizarea multor lucrări de istorie a Bucovinei. Drumurile ei ajungeau tot la Putna pentru că la București, nu mai găsea nici bani nici înțelegere, nici sprijin mai ales după ce plecase regretatul Buzura din locul ce-l onorase atâția ani cu dăruire și patriotism.

S-a hotărât târziu să plece din urgia războiului ce bântuie și Bucovina noastră care n-are nimic de împărțit cu nici unul dintre beligernți. Ea era cetățean român, cu acte în regulă. N-a vrut să plece decât atunci când circumstanțele au fost propice să vină în Țară cu familia ei cu tot. Îmi povestea că a fost ca în '40, când, copil fiind, a văzut cum mama ei a încuiat casa și a plecat la gară doar cu cheia în buzunar. A făcut și ea același lucru acum, când a trecut granița în Țară, cu familia ei și cu cheia casei în buzunar. Refugiați în propria Țară!. N-aveau nici de unele. Prietenii și Mănăstirea i-au oferit tot ce s-a putut. A luat-o de la început. Din nou ”Glasul”, lucrări proiectate la Cernăuți și goana după bani pentru editare - dar tot cu speranța la Putna. România e prea săracă, are multe pe cap, NATO, Războiul..., Biserica..., are de unde!

Ceasul rău sau ghinionul i-a mai adus pe cap un accident care a țintuit-o la pat câteva săptămâni Noroc cu Putna! Au acolo și doctori și medicamente, și tot ce trebuie. Se pusese oarecum pe picioare și-mi spunea că dorește să participe la parastasul dnei Zoe Dumitrescu Bușulenga (înmormântată la Putna).

S-au scurs aproape patruzeci de ani de când s-a scurs și prietenia mea cu ea. A luat cu ea în lumea veșnică multe, foarte multe întâmplări bune și rele prin care am trecut împreună, gânduri multe care ne-au frământat, întrebări care au rămas fără răspuns, speranțe care vor rămâne neîmplinite, schimbări dorite în bine dar pe care probabil nu le va mai vedea nimeni.

Alexandrina, meriți multe de la nația pe care ai servit-o cu devotament și dăruire, fără odihnă, peste o jumătate de veac, meritai tot ce este mai bun pe lume, meritai mulțumirile întregii obște românești pentru tot ce ai făcut pentru ea. Știi însă cum sunt vremurile. Trebuie să, fim noi înșine convinși că am făcut în viață ceea ce trebuia pentru țara asta care supraviețuiește cu greu și-i pândită din toate părțile, să lăsăm în urma noastră adevărurile scrise trăite și ascunse de răuvoitori, să sperăm că din poporul ăsta care i-a dat pe Eminescu, pe Iorga, pe Brătieni, pe Enescu, pe arâția alții, vor răsări la timpul cuvenit aceia care vor ridica România acolo unde îi este locul în lume.

Alexandrina, poate că Dumnezeu a hotărât că este timpul să te odihnești. Odihnește-te în pace acolo, la Putna, pe care ai iubit-o atât de mult. Candela marelui Ștefan te va lumina.