ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Intervenție în cadrul Colocviului cu tema ”BASARABIA. ISTORIE ȘI CONTEMPORANEITATE” organizat în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în ziua de 28 martie 2022

Dragi români,

Ieri am marcat 104 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria mamă România. Am aniversat o Unire pe care nu o mai avem întreagă, cu gândul la o nouă Unire, pe care o merităm și o vom avea la timpul potrivit, poate cât de curând. De fapt, suntem în plin proces de reunificare, ca fenomen organic, activ și acumulativ, profund și ireversibil, alegerea momentului pentru decizia de proclamare oficială a reunificării rămânând la latitudinea clasei politice de la Chișinău, asupra căreia contextul geopolitic regional, în schimbare accelerată, de la o zi la alta, pune o presiune crescândă. În acest moment istoric există toate premisele, interne și externe, pentru adoptarea unei decizii de reunire.

Suntem singura națiune divizată în Europa. O Europă unită, însă, are nevoie de o Românie unită. Cele două state românești ale noastre au în comun limba română, aceeași istorie și cultură și, în mare parte, cetățeni comuni.

Ce este astăzi Republica Moldova? Grigore Vieru a definit-o poetic ”copil din flori pe harta lumii” (aluzie la odiosul pact Ribbentrop-Molotov), arătând, pe drept cuvânt, că aceasta nu este ”nici în țară, nici afară”. Dacă aruncăm o privire peste harta Uniunii Europene, observăm că Republica Moldova apărută pe ruinele fostului imperiu sovietic, este, dintre cei 22 de vecini exteriori, cel mai mic stat, dar care are în cuprinsul său cel mai ridicat număr și procent de cetățeni europeni. Circa 1,5 milioane de locuitori din Republica Moldova, în principal persoane tinere și active, și-au redobândit deja cetățenia română. Aceștia reprezintă aproape jumătate din ansamblul corpului social dintre Nistru și Prut. Cealaltă jumătate așteaptă să redevină cetățeni români, așa cum au fost părinții și bunicii lor înaintea ocupației sovietice. Cu titlul de fapt divers vom preciza că atât doamna președinte Maia Sandu, doamna prim-ministru Natalia Gavrilița, domnul președinte al Parlamentului Igor Grosu, cât și majoritatea deputaților din actuala legislatură și-au redobândit în ultimii ani cetățenia română. Acești oameni au depus jurământ de credință României și poporului român, din care fac parte. Mecanismul cetățeniei române reprezintă o formă pașnică de recuperare pentru România și pentru Uniunea Europeană a populației noastre din Republica Moldova.

Reținem și faptul că Republica Moldova reprezintă 0,02% raportat la economia Europei, având un Produs Intern Brut pe cap de locuitor de șase ori mai mic decât al României. Adică, fiecare român din Basarabia este, statistic, de șase ori mai sărac decât un român din Țara mamă. Aceleași Grigore Vieru spunea că ”Unirea o vor face doi viitori președinți: sărăcia groaznică a Basarabiei și înflorirea economică a Țării Românești”. Vom preciza că Bucureștiul este principalul partener economic al Chișinăului, atât la capitolul exporturi, cât și la importuri. Odată cu punerea în funcțiune a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, sperăm cât mai apropiată, și cu interconectarea rețelelor de transport electric din cele două state actuale ale noastre, România va deține peste 80% în structura schimburilor comerciale dintre cele două maluri ale Prutului.

Republica Moldova este singura formațiune statală neslavă din cuprinsul fostului imperiu sovietic a cărei populație este coreligionară cu națiunea rusă, altădată hegemonă și încă stăpânită de ambiții imperiale și expansioniste sub pretextul unui misionarism care se servește de stindardul Ortodoxiei pentru scopuri secular-politice. La 14 septembrie 1992, a fost reactivată Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. Aceasta este singura noastră structură națională interbelică reactivată la răsărit de Prut, reluată de la zero pe temelie istorică trainică. Ea cuprinde în prezent peste 35% din corpul social al Republicii Moldova, continuând să-i recupereze pe credincioșii ortodocși din prizonieratul canonic rus în care au fost luați samavolnic în 1944.

Cu 85% de etnici români, cu circa 50% de cetățeni români în cuprinsul său, cu peste 35% de credincioși deja recuperați pentru Patriarhia Română prin cele trei centre eparhiale de la Bălți, Chișinău și Cahul, cu schimburi comerciale cu Țara mamă care pot atinge peste 80%, Republica Moldova este astăzi cu mult mai pregătită pentru Unire decât era Basarabia în 1918.

Clasa guvernantă de la Chișinău s-a pomenit acum în fața următoarei dileme: sau cu România în Europa și sub umbrela protectoare a NATO, sau de unii singuri în fața acestor riscuri, amenințări și pericole grave de tipul celor cu care se confruntă Ucraina. Acum este necesar un plus de realism și responsabilitate lucidă față la oameni, pentru protejarea lor într-un cadru stabil și de mai mare bunăstare, cum este cel al României mame.

Moscova nu se va limita la readucerea Ucrainei pe orbita sa geopolitică. Republica Moldova, cu regiunea transnistreană, ocupată deja, în spate, este următoarea victimă a Moscovei. Nu întâmplător, Patriarhul Kiril al Moscovei include de fiecare dată Republica Moldova în lista statelor constitutive ale așa-zisei ”Lumi ruse”/”Russkii mir”, iar la recenta manifestație festivă de la Moscova, din 18 martie, dedicată anexării Crimeii, s-a cântat euforic, în aplauzele deținătorului fotoliului de la Kremlin: ”Ucraina și Crimeea, Bielarus și Moldova, aceasta este țara mea!”. Factorul extern răsăritean este unul care poate determina adoptarea la Chișinău a unei hotărâri de reunire. Ne amintim că și în 1918 Sfatul Țării a adoptat Hotărârea de Unire cu Patria mamă România inclusiv pentru a evita pericolul dinspre răsărit, după ce Rada Centrală de la Kiev proclamase Basarabia drept a zecea gubernie a Ucrainei, iar trupele ucrainene luaseră calea de la Kiev spre Chișinău.

Pentru a nu greși în fața adevărului, trebuie să recunoaștem cu toții că Republica Moldova a fost, economic și financiar, deja de câteva ori în pragul falimentului, s-a dovedit neviabilă, incapabilă să facă față necesităților stringente ale oamenilor, abia-abia ridicându-se la nivelul Produsului Intern Brut al municipiului București sau al unor județe din România. Măcinată de corupție endemică, incapabilă să-și fi controlat vreodată întreg teritoriul, expusă șantajului energetic rusesc, derutată spiritual și identitar, amenințată, ca și Ucraina, de ambițiile imperiale ale Moscovei, prinsă în chingile sufocante ale CSI, tributară unor iluzii politice, Republica Moldova trebuie să ia o hotărâre istorică responsabilă, prin aleșii în Parlament, pentru a ieși din zona gri dintre Uniunea Europeană și Rusia.

Există astăzi o parte a clasei politice de la Chișinău care se autoamăgește cu ideea iluzoriei aderări rapide a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, după întrunirea criteriilor de la Copenhaga, de care Chișinăul – să o recunoaștem franc –  este la o depărtare de ani-lumină. Recent a și fost depusă o cerere de obținere a statutului de stat candidat la aderare, ca și Ucraina și Georgia. Să observăm însă un detaliu important. Ucraina și Georgia, state post-sovietice de tradiție ortodoxă confruntate și ele cu agresiunea militară rusă nu au, pur și simplu, altă soluție dătătoare de speranță pentru populațiile lor decât aderarea, peste decenii, la Uniunea Europeană. Cazul Republicii Moldova însă este cu totul diferit. Dacă Ucraina sau Georgia, care au ieșit de mult din CSI, ar fi avut la granița lor, în Uniunea Europeană și NATO, câte o Patrie mamă ucraineană sau georgiană, din care să fi fost smulse istoric, vă asigur că ar fi preferat reunirea cu Patriile lor. Frații ucraineni și cei georgieni nu au însă norocul pe care îl avem noi, basarabenii, de a avea Patria istorică și etnică deja în cuprinsul Uniunii Europene și al NATO.

Dincolo de voința exprimată liber de populații și dincolo de voința clasei politice reprezentative pentru aceste populații, una dintre condițiile modificării pașnice a frontierelor în Europa este acordul actorilor internaționali, în cazul nostru fiind vorba despre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Vom observa că Senatul Statelor Unite ale Americii a emis Rezoluția nr. 148, din 28 iunie 1991, prin care a hotărât ca Guvernul american să susțină eforturile de negociere a unirii Republicii Moldova cu România. De asemenea, Parlamentul European a adoptat, la 19 septembrie 2019, Rezoluția intitulată Importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei, document politic în care arată că în iunie 1940 URSS ”a ocupat și a anexat părți din România – teritorii care nu au fost niciodată returnate”. Nici Washingtonul și nici Bruxellesul nu ar avea nimic de obiectat în chestiunea reunificării celor două state românești.

Pe de altă parte, clasa politică de la București trebuie să fie permanent la înălțimea imperativului de reunire. Amintim că Parlamentul României a adoptat, la 1 noiembrie 1991, o Declarație oficială din care cităm: „Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul și neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 și de Parlamentul României la 24 iunie 1991” și „Parlamentul României reiterează atașamentul față de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice”. Poziția politică oficială a Bucureștiului a fost formulată și în Declarația Parlamentului României din 27 martie 2018, adoptată în unanimitate. Cităm din acest document: „Apreciem ca fiind pe deplin legitimă dorința acelor cetățeni ai Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române și subliniem că acest act depinde exclusiv de voința acestor cetățeni. Declarăm că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare care ar veni din partea cetățenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinței suverane a acestora, fără niciun amestec din afară”. Urmând această linie politică trasată de Parlament și pusă în fața noului context regional de instabilitate și insecuritate, conducerea Țării mamă și diplomația română ar trebui, în opinia noastră, să inițieze de urgență consultări cu partenerii strategici de la Washington și Bruxelles, dar și din alte cancelarii ale lumii, pentru a-i convinge de necesitatea aplicării soluției salvatoare de reunificare a Basarabiei cu România.

Reunirea pașnică și liberă a celor două state românești, după modelul reunificării Germaniei, este cea mai bună formă de desăvârșire a suveranității românilor dintre Prut și Nistru. Declarația de independență a Republicii Moldova, document politic magistral, adoptat la 27 august 1991, diferă ca formă și conținut de declarațiile de independență ale tuturor celorlalte state naționale desprinse din imperiul sovietic. Diferența de fond constă în faptul că acest document nu doar consfințește ieșirea din URSS și proclamă un stat independent de Moscova, ci, după un amplu excurs istoric, lasă deschisă perspectiva reunificării cu Patria mamă România, numită ”spațiul istoric și etnic al devenirii” naționale. Acest text de largă respirație patriotică românească spune: ”Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Unitatea națională se reface prin excluderea oricărei improvizații, aproximări, superficialități, greșeli, pripeli sau întârzieri. Pe de altă parte, reunirea celor două state românești înseamnă multă muncă, răbdare, înțelepciune, curaj și prudență, caracter și reținere, demnitate și seriozitate, dăruire și abnegație.

Rușii au un proverb: Să vrei nu dăunează, dăunează să nu vrei. Aplicat situației noastre actuale intraromânești și celei regionale, ne putem permite o perifrază: Să vrei Reunirea nu dăunează, dăunează să nu vrei Reunirea. Iar Scriptura ne spune, la Ecleziastul 3:1; 3:8: ”Pentru orice lucru este o clipă prielnică (…) Vreme să taci și vreme să grăiești”. Am tăcut destul sub presiunea unei istorii nedrepte. Simțim cu toții că acum este momentul să vorbim tot mai mult și mai tare despre Reunirea noastră națională, pentru că vremurile sunt prielnice.

Nimeni nu poate opri Unirea. Ea a devenit o necesitate istorică tot mai acută. Reîntregirea națională prin reunificarea celor două state românești actuale ale noastre este un imperativ al zilei.

Năzuința Reunificării noastre naționale este nu doar una legitimă, adică dreaptă, ci și una sfântă, dacă vrem să privim istoria noastră națională în desfășurare și din ordinii morale superioare a lucrurilor, căci statele sunt făcute de oameni, iar neamurile sunt creații ale lui Dumnezeu. Încheind, lăsăm să vorbească Duhul Sfintei Scripturi: ”Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună!”; ”Unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac” (Psalmul 132).

Vă mulțumesc.

Vlad Cubreacov