Nu o dată am spus că vecina Basarabia ne-a fost în anii de dominație sovietică insula salvatoare, reperul menținerii identității. Răsfoind colecțiile „Zorilor Bucovinei” din anii 90, retrăiesc perioada trecerii la alfabetul latin. Atunci tot ajutorul tehnic și încurajarea ne-au venit de la Chișinău.

 

Intelectualul de elită, Vlad Pohilă, a ținut și un curs de „adaptare” pentru profesorii de limba română din regiunea Cernăuți. Dar altceva îmi tresare acum în inimă – cuvintele dintr-o pagină îngălbenită de ziar din august 1992, când alfabetul latin al limbii noastre abia începea să înflorească. Este pagina dedicată inaugurării monumentului în memoria victimelor regimului totalitar stalinist (unul din primele, dacă nu chiar primul, în nordul Bucovinei). Vedem că numai cuvintele de la început „GLASUL ADEVĂRULUI” sunt în grafie latină.

 

Acum mi se pare incredibil că citeam și scriam românește într-un alfabel străin limbii materne. Dar câteva generații au scris și au citit astfel, fără a-și pierde sufletul românesc. Pe monumentul din Boian, în anul când școlile numai începeau să treacă la alfabetul latin, numele martirilor sacrificați pentru credință și dragostea de neam au fost înscrise cu alfabetul limbii noastre, datorită insistenței profesorului de română Vasile Bizovi, autoritatea și cuvântul căruia aveau forța de convingere la mai marii puterii. Imaginile preluate din arhiva lui Vasile Botă, gospodarul implicat cu trup și suflet la inaugurarea monumentului, ne amintesc de zilele când boincenii erau uniți într-o unică suflare și iubire – românească!