ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Conținutul seringii nu a fost niciodată cel mai important aspect. Adevărata miză nu era CE vă injectau, ci să vă injectați CU CE ZIC EI.

Un editorial aparținându-i lui Kit Knightly de la Off-Guardian și tradus pentru cititorii ActiveNews.

Titlul aparține redacției.

*

Se spune că Eris – cea mai recentă „variantă Covid” – produce creșteri ale numărului de cazuri în lumea întreagă.

Marea Britanie, Irlanda și Statele Unite ar fi grav afectate. Eris ar fi ajuns și în Australia.

Într-o nouă lovitură dată narațiunii „BRICS ne va salva”, India și China au intrat și ele în joc.

„Oamenii de știință” reclamă chiar reintroducerea obligativității măștilor.

Am trecut în revistă AICI tot ce trebuia să știți despre „Eris”.

Pe scurt, „Covid” nu este decât un alt nume inventat pentru gripă, iar „variantele” sunt doar straturi de vopsea care se aplică pe tabloul narațiunii, în încercarea de a-i menține imaginea proaspătă.

În același articol, am afirmat că existența Eris era necesară pentru a menține Covidul în viață.

Am omis însă ceva important: următoarea tranșă de vaccinuri Covid este disponibilă de luna viitoare.

Pentru cei care au uitat, cred că am ajuns acum la al șaselea sau al șaptelea rând de vaccinuri.

Desigur, acest „vaccin actualizat” nu are nici o legătură cu Eris. Deși titlurile din presă pretind că a fost „adaptat” pentru această „ultimă variantă”, nu este adevărat. Vaccinul se afla în pregătire înainte ca măcar să se vorbească despre existența Eris.

Moderna a avut nerușinarea să pretindă că a efectuat un „test” care arată că vaccinul lor reactualizat protejează împotriva Eris.

Dat fiind că Eris a apărut pe prima pagină a ziarelor cu doar câteva săptămâni în urmă, se pare că Moderna și-a bătut propriul record în materie de „testare” rapidă.

În realitate, e vorba de aceeași veche mizerie dintotdeauna.

La naiba, să fim cinstiți, ar putea fi doar apă. Ar putea fi ORICE.

Conținutul seringii nu a fost niciodată important. La urma urmei, problema nu era CE vă injectau, chestiunea era să vă injectați CU CE ZIC EI.

Miza era forțarea obedienței, crearea unui precedent privind obligativitatea vaccinării și a vedea cu ce eficiență pot fi oamenii determinați să își administreze un vaccin despre care li s-a spus că nu au nevoie și că nu funcționează.

Evident, și plata de către guverne a unor MARI SUME DE BANI către companiile farmaceutice.

Dar companiile au încasat deja banii și majoritatea oamenilor (zice-se) s-au vaccinat. Atunci, de ce nu se opresc?

Trebuie luat în considerare uriașul efort pentru a hipnotiza milioane – poate miliarde – de oameni de a acționa împotriva propriului lor interes.

O vrajă este mai ușor de menținut decât de reluat.

Dacă i-ar lăsa pe oameni să uite, atunci în curând ar trebui să ia tot ritualul de la capăt.

Iar vraja este deja pe cale să se destrame.

Țineți cont că – zice-se – peste două sute de milioane de americani au făcut prima doză în 2021. Și că, în momentul în care au apărut rapelurile („boostere”), în toamna lui 2022, cifra a scăzut la 50 de milioane.

O scădere de 75% în doar un an.

Vraja se destramă și, după disperarea lor de a o aduce înapoi, ne putem aștepta ca, în cazul „Eris”, lucrurile să meargă și mai rău.