Un mare înțelept al lumii antice spunea: „S-ar putea ca viața să fie moarte, iar moartea - viață". Viața ne oferă atât clipe de bucurie dar și momente de încercări, întristare și durere. Totuși, nimic din lucrurile acestei lumi nu ne îngrozește mai tare decât perspectiva morții, care ne poate zădărnici într-o clipă toate visurile, planurile și năzuințele noastre. Moartea este o evidență de fapt, o evidență naturală și familiară. Și totuși, de fiecare dată când întâlnim această evidență, ea ne pare la fel de șocantă! Moartea este ceea ce stă între noi și Dumnezeu. Dacă ridicăm mâna la cer, distanța care rămâne până la Dumnezeu este moartea. În ultimile clipe ale vieții sale, omul rămâne singur în fața morții.

Experiența creștină a morții este singura care dă certitudinea unei victorii posibile asupra morții. Regăsim la toți gânditorii creștini aceeași dialectică a morții care exprimă schimbarea reală a condiției umane, prin apariția și prin exemplul Domnului Iisus Hristos, care aduce creștinului o eliberare de moarte cu totul nouă. Și e în această jertfă a noastră, unul după altul, ca și cum n-am fi fost, o înaltă învățătură. Căci cu adevărat noi nici nu am fost. Ci numai faptele noastre au fost și ele rămân de acum înainte necontenit amestecate , mai ales, tot mai slab, dar pentru vecie, în viața celor ce vin după noi.

Nu putem îndrăzni să uităm că noi suntem moștenitorii acestei credințe creștine autentice – credința ortodoxă. De aceea, atunci când vin necazurile, nenorocirile și suferințele asupra noastră să le primim cu seninătate, căci toate sunt de la Dumnezeu. Să zicem și noi precum Iov: „Am primit cu bucurie pe cele bune și pe cele rele nu le voi primi".

Regretatul nostru camarad și frate întru Hristos – RADU THEODORU – general în aviație, ne-a lăsat un gol lăuntric, ne-a adus  întristare și durere, dar și prilej de reculegere, analiză și meditație profundă asupra stării noastre personale spirituale.

Va rămâne veșnic în sufletele și în inimile noastre imaginea omului exigent, sincer, onest, generos, iubitor de țară, de dreptate, de pace, de frumos și de adevăr. Așa a fost omul – RADU patriotul care și-a îndeplinit misiunea pământească și acum merge să îndeplinească misiunea cerească, misiunea cosmică.

 

Pe generalul Radu Theodoru, patriotul, l-am întâlnit la Mănăstirea Comana din județul Giurgiu, la un eveniment organizat de Ziua Armatei. 

Pentru că generalul Radu Theodoru a fost mentorul meu în patriotism, închei cu câteva versuri, care sper să aducă o mângâiere și o alinare  familiei îndurerate, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut, întărire în credință și nădejdea mântuirii în Hristos Domnul. El nu obișnuia să-și afișeze credința în public, dar o trăia în suflet. 

 

Întoarcerea „acasă”

 Știu,

 într-o zi vasul acesta de lut

 se va sparge

 și voi scăpa ...

 Voi trece cu Hristos

 printr-o poartă îngustă,

 voi saluta moartea

 din mers,

 apoi,

 voi grăbi către Casă,

 unde Tatăl m-așteaptă

 de mult, 

          iertător, 

 cu brațele deschise. 

Mergi împăcat la Hristos Domnul, dragul și unicul nostru RADU. Fie-ți larg deschise porțile albastre ale Cerului, pe care atât de mult le-ai iubit. 

Dumnezeu să-l ierte !

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l așeze în lumină!