Se numesc „elite”. Elite la delapidat idei și fonduri, poate, după cum zice și vorba: „La plăcinte, înainte, la război, înapoi”.

Se numesc „intelighenție”. A fi intelectual înseamnă a înțelege și a avea idei, și, să ne fie cu iertare dar tocmai acestea două le lipsesc.

Se numesc dizidenți (cum poți fi și la conducere, și dizident, în același timp, e ceva greu de imaginat) și „anti-sistem”. Acest termen înseamnă ad litteram două lucruri: 1. a fi împotriva sistemului actual/curent (ceea ce e irelevant dpdv moral) sau 2. a fi împotriva oricărui sistem (adică anarhism). Antisistem e deci un termen complet nepotrivit.

„Liber cugetători?” Liberi de evlavie, poate. Liberi de idei, sigur. Liberi de responsabilitate, și mai sigur. Cugetători, da – dar despre cele ale lumii acesteia, iar despre viața cea veșnică nici o grijă. Filosofia anti-spirituală „are senzația” în loc să aibă revelația, frazele încep cu „mă tem că…”, ilustrativ unei terori lăuntrice subtile și permanente; ea nu are viteze, are „derapaje”, nu are intensități, are „devieri”; nu are structuri și principii, are etichete și retorici; nu are convingeri, are „impresii”. Păi cine n-ar obosi cu atîta efort de insubstanțiere! Bieții neuroni, ar vrea și ei satisfacția unei epifanii, dar nu sunt niciodată lăsați decît pe porțiuni mici, controlabile.

Din pricina greșelii fundamentale de a considera Tainele lui Dumnezeu rod al imaginației sau gîndirii umane, în loc să vadă că Puterea lui Dumnezeu e una, iar liberul arbitru al omului e cu totul altceva, mulți scrîșnesc împotriva Bisericii luînd ca pretext păcatele credincioșilor, cum de exemplu (un exemplu dintr-un ocean) face după model voltairian în una din ultimele sale scrieri ilizibile, dl. Liiceanu, care, ca și ceilalți „filosofi” ocrotiți de toate regimurile nu mai catadicsesc a se preface creștini, intuind că vine momentul dovedirii realei loialități.

Am scris „filosofi” – cu ghilimele, pentru că a fi filosof înseamnă a iubi înțelepciunea (Înțelepciunea este unul din numele lui Dumnezeu) și a fi în stare să raționezi numene și fenomene, coeziv, într-un sistem; ceea ce acești domni niciodată nu au făcut, ei doar au vorbit filosofic (același limbaj rigidizat în nuanțări superflue), dar din cîte se pare niciodată nu au filosofat, adică nu s-au iscusit, nici imersat în nuanțele oglindite în rațiune de rațiunile divine. Un filosof adevărat niciodată nu se erijează în mistic dacă n-are apetență, nici în dezavuator al misticii de ciudă că n-o poate ronțăi în gingii.

Domniile lor se declară în sfîrșit ceea ce erau dintotdeauna, probabil obosiți de îndelungata …nedumerire (ca să nu zicem duplicitate, în cazul unora), și voiesc să se odihnească într-un fotoliu mai propriu unde se simt autentic, anume relativismul ateu. Sunt liberi, nu-i reținem! Tribuna relativistă întotdeauna va avea public. După ce au fost sprijiniți atîta de sinodalii noștri, poate de acum înainte doamna Isabela Scraba și o întreagă pleiadă de filosofi și gînditori autentici, și, mai ales, autentic creștini, intelectuali prigoniți și lăsați muritori de foame și neștiuți, vor avea, măcar acum în al 12-lea ceas, locul bine meritat în amvonul intelighenției reale a Bisericii Române.

Mănăstirea Petru Vodă