ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scopul final al Marii Resetări este distrugerea totală a Civilizației occidentale creștine și construirea pe ruinele ei a unui soi de feudalism, în care oamenii de rând sunt transformați în Iobagi, legați de glie și devin dependenți total de Seniorii lor.

Omul, creat de Dumnezeu pentru a stăpâni Lumea, a ajuns să fie privit drept cel mai mare pericol pentru Lume.

Suntem îndoctrinați că, deodată, toate segmentele esențiale ale existenței milenare a Omului: nașterea – căsătoria și familia – înmulțirea – munca – hrana – odihna și relaxarea – mișcarea – cuvântul – educația - libertatea  - credința au devenit pericole pentru civilizație și amenință să distrugă planeta.

De aceea, ele trebuie interzise, reprimate sau – în cel mai rău caz – remodelate.

În general Omul de rând este un prost, nu cu mult superior animalelor, cu un comportament atavic rușinos și toxic, care trebuie ținut în frâu. Trebuie stăpânit și dresat de „Elita” care se pregătește să instaureze o Nouă Ordine Mondială infinit mai bună. Raiul pe Pământ.

Astfel, Omul Vechi se înmulțește prea mult, amenințând să depășească capacitățile de consum limitate pe care le oferă planeta.

În anii – tot mai puțini – pe care îi petrece în familie, înainte de a fi luat de stat în custodie și educat corespunzător, familia are tendința de a-l îndoctrina cu tradițiile nocive moștenite de la generațiile trecute.

Omul Vechi are instinctul monogamiei și al căminului, tinde să se căsătorească – și dacă o face – atavismul îl împinge spre o persoană de sex opus.

Continuă să creadă în mod aberant că munca este izvorul bunăstării, fără a realiza cât de poluantă este aceasta.

Se învață de mic să mănânce nesănătos carne, lapte, brânză, ouă, pâine – toate produse cu o amprentă uriașă de carbon – în timp ce planeta este plină de insecte și de alge cel puțin la fel de nutritive.

Pentru a se relaxa după muncă, Omul Vechi are tendința de a pleca de acasă – fără a înțelege că orice mișcare făcută cu altceva decât picioarele proprii mărește poluarea. (Deși inclusiv efortul mersului pe jos mărește nevoia de hrană, deci poluarea)

Iar dacă stă acasă, dorește confort: căldură, apă caldă, electrocasnice – toate o catastrofă pentru planetă.

Omul Vechi are tendința să își folosească excesiv darul divin al Cuvântului și să vorbească prea mult. Și mai ales în contradictoriu. Să folosească cuvântul scris și vorbit împotriva Autorităților. Fără a-și realiza micimea și ignoranța, are tupeul de a cere explicații, argumente și dovezi.

Dar, mai periculos decât toate, Omul Vechi crede într-o autoritate MAI MARE decât cele cu care a fost binecuvântat pe pământ. O Autoritate Supremă, care l-a creat pe el la fel cum a creat și autoritățile seculare.

De aceea, nu vede nici un motiv să se supună orbește ordinelor acestora. Ba uneori – horribile dictu! – se revoltă.

Prin urmare, Omul Vechi trebuie supus unui proces intensiv de Reeducare și transformare, care să îl facă util și compatibil cu Noua Ordine Mondială.

O ordine căreia – dat fiind noianul de interdicții - i s-ar putea spune Zero Absolut.

Din acest punct de vedere, restricțiile și Dictatura COVID au fost doar încălzirea pentru teroarea care urmează.

Acum, Războiul din Ucraina și prelungirea lui cât mai mult oferă pretextul perfect al penuriilor generalizate care să schimbe drastic și rapid comportamentul Omului Vechi.

Citiți mai jos o analiză care ar trebui să vă dea frisoane, scrisă de Alex Kainer peSubstack și pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

În iulie, după o emisiune pe Zoom de trei ore cu europarlamentara germanăChristine Andersonpublicam articolul „A Small Short: The Coming Collapse of the Airport Industry” („Un mic scurticircuit: Apropiata prăbușire a industriei transporturilor aeriene”) despre strania expansiune a haosului din aeroporturi în întregul Occident.

Informațiile obținute în emisiune de la trei experți din industria aeroportuară arătau că haosul era deliberat „organizat” pentru a distruge industria transporturilor aeriene. Cei trei au prezentat dovezi amănunțite și convingătoare în legătură cu afirmația lor.

Evident, o asemenea teorie a conspirației îi poate face pe conformiști să ridice sprâncenele. Indiferent de dovezi, cei cărora li se spune „normies” au tendința să respingă tot ce nu vine din „surse credibile” ale presei oficiale (în schimb, sunt dispuși să accepte informații oficiale chiar dacă vin din surse anonime).

Respingerea oricărei sugestii conform căreia ar putea exista un program pus la cale pentru a distruge o întreagă industrie duce în general la întrebarea: „Cine ar face așa ceva?”

Însă toți acești teoreticieni ai coincidențelor ar putea accepta ideea că un articol important, cu titlul „Absolute Zero” („Zero Absolut”), publicat pe 29 noiembrie 2019, în urma unei colaborări dintre universitățile Oxford, Cambridge, Nottingham, Bath și Imperial College of London și finanțat deEngineering and Phisical Research Council (EPSRC), poate fi privit ca o sursă credibilă.

„Absolute Zero” a definit strategia care urmărește atingerea nivelului zero de emisii de carbon, conform legii britanice privind schimbarea climatică din 2008.

Cercetătorii care au redactat „Zero Absolut” recomandă ca toate aeroporturile din Marea Britanie să fie închise între 2020 și 2029, cu excepția aeroporturilor Heathrow, Glasgow și Belfast.

Acestea trei puteau rămâne deschise, însă numai cu condiția ca transferurile către și de la aeroporturi să se realizeze pe cale ferată.

Însă și cele trei aeroporturi rămase trebuie închise până în 2050. Din acel an, toți cetățenii britanici trebuie să „înceteze să mai folosească avionul”.

Însă „Zero Absolut” merge mult mai departe de agenda feudală de a-i lega pe oameni de glie și a-i ține pe loc: cetățenii vor fi obligați să înceteze orice activitate care produce emisii de carbon:

„Pe lângă reducerea cererii energetice, atingerea nivelului zero de emisii cu tehnologia de astăzi necesită eliminarea progresivă a transportului cu avionul, a transportului maritim, a cărnii de vită și de oaie, a oțelului produs în furnale și a cimentului.”

Astfel, în perioada 2020-2029, consumul de carne de vită și de oaie trebuie să scadă cu 50% și după 2050 să fie „eliminată cu totul”.

Mai mult, orice construcție de clădiri noi trebuie să înceteze până în 2050.

Zero Absolut nu trebuie respins ca o închipuire a unui grup de cercetători țăcăniți, care au prea mult timp liber în sinecurile lor bine plătite.

Programul pe care l-au formulat (rețineți: cu mult înainte de COVID-19) beneficiază de sprijinul total și de implicarea guvernului britanic.

În afară de legea citată privind schimbarea climatică, în aprilie 2021, guvernul s-a angajat să reducă emisiile de carbon cu 78% până în 2035, obiectiv stabilit zice-se de „o comisie independentă privind Schimbarea Climatică”.

Comunicatul de presă oficial care anunța noua lege, inclusiv platitudinile în sprijinul ei din partea lui Boris Johnson și Rishi Sunak, reprezintă cu adevărat o lectură chinuitoare.

Desigur, cercetătorii care au redactat Zero Absolut au anticipat rezistența care se va manifesta față de programul lor, mai ales din partea muncitorilor și țăranilor.

De aceea, ei au prevăzut și măsurile comportamentale care vor fi neapărat necesare:

„Modificările de comportament pentru a atinge Zero Absolut sunt în mod clar substanțiale. În principiu, aceste schimbări ar putea fi induse prin modificarea prețurilor și oferirea de stimuli clari care să împingă la schimbarea de comportament. Alternativa este ca guvernul să interzică anumite tipuri de comportament și să reglementeze procesul de producție.”

Este limpede că aceia care stabilesc agenda sunt conștienți că trebuie să își atingă obiectivele împotriva voinței poporului și că aceste schimbări „trebuie induse”.

În acest scop, guvernul britanic finanțează numeroase ONG-uri care studiază mijloacele prin care să influențeze publicul, inclusiv prin folosirea înșelăciunii și a fricii pentru a obține obediența.

În această perspectivă, este corect să ne punem întrebarea dacă nu cumva lockdown-urile fac parte din „interzicerea anumitor tipuri de comportament”?

Dar alarmismul climatic și lockdown-urile climatice care se anunță?

A fost destabilizarea piețelor energetice o măsură planificată?

Distrugerea Nord Stream 2 – a făcut și ea parte din plan?

Dar distrugerea lanțurilor de aprovizionare și războiul total declarat fermierilor?

Așa cum am aflat săptămâna trecutăfermierii britanici se confruntă cu o inflație la fermă de peste 30%.

Din 2019, prețul la motorină a crescut cu 73%, la furajele pentru animale cu 75%, la îngrășăminte cu 240% și la gaze cu 650%, determinându-i pe numeroși agricultori să își reducă producția.

Aproape unul din zece producători de carne de vită ar putea fi nevoit să își reducă șeptelul, iar o treime din producătorii de ouă ar putea fi nevoiți să își înceteze total activitatea.

Toate acestea sunt orchestrate în mod deliberat ca „stimuli clari de comportament”, așa cum recomandă Zero Absolut?

Oficialii adoră să dea vina pentru toate astea pe Vladimir Putin și pe războiul lui din Ucraina. Însă, dacă nu iei în seamă presa oficială și tragi singur liniile care leagă toate aceste puncte, devine limpede că dușmanul este în interior, nu în afară și își împinge sistematic turma în prăpastie.

Evident, mulți vor respinge din start o asemenea teorie a conspirației: „Cine ar face așa ceva?”

Atunci când, de exemplu, medicul șef al Marii Britanii, Chris Witty, recomandă accelerarea electrificării vehiculelor și a schimbărilor radicale în agricultură, așa cum a făcut-o în raportul pe care l-a publicat de curând,mputem fi siguri că el nu este preocupat decât de reducerea poluării aerului, noul flagel îngrozitor, deoarece așa spune el în raportul său.

Și dacă Witty afirmă că pneurile mașinilor reprezintă o sursă importantă de poluare, atunci cu siguranță așa trebuie să fie.

La urma urmei, el este expertul desemnat de guvern și o sursă credibilă, nu ca diverși adepți ai teoriei conspirației care răspândesc dezinformarea și deci trebuie reduși la tăcere, astfel încât să putem reduce și poluarea spațiului informațional.

Astfel, normele vor respinge orice discurs „conspiraționist”: ne vom conforma și supune doar la ceea ce ni se comunică din surse credibile.

Nu vreau aici să transform guvernul britanic în țintă. Toate cele de mai sus sunt în conformitate cu programul Marii Resetări a Forumului Economic Mondial, program urmat cu zel și minciuni similare de majoritatea guvernelor occidentale, inclusiv administrația Biden, Comisia Europeană, precum și guvernele din Germania, Franța, Olanda, Spania, Noua Zeelandă, Australia și Canada.

Fanatismul cu care urmează aceste politici sinistre va continua să submineze piețele de energie, producția agricolă, construcțiile și industria siderurgică, exacerbând și mai mult presiunile inflaționiste pe termen lung.

Fără a mai vorbi de distrugerea brumei de democrație rămase și de sfârșitul libertății.

Trebuie să ne opunem acestei nebunii totale care se ascunde în spatele perdelei de fum a „Științei”. Ea urmărește aservirea totală și definitivă a omenirii.

Acesta este viitorul la care vor fi condamnate generațiile următoare, dacă tăcem și ne supunem,

Post Scriptum: Atenție la Universități!

Un alt subiect în legătură cu care doresc să contrariez pe „normies” îl reprezintă rolul universităților în Occident. Toți „normies” au tendința să le considere niște stabilimente de învățământ superior inofensive, unde progresul cunoașterii, al științei și tehnologiei este urmărit în mod continuu, conferind societății doar beneficii.

Însă, așa cum ne-a arătat experiența, mai ales în ultimii trei ani, aceste instituții pot fi și extrem de periculoase.

Universitățile care au redactat „studiul” Zero Absolut sunt și cele care au contribuit la „justificarea științifică” a lockdown-urilor (Imperial College of London și „excelentul” lor prezicător pandemic, Neil Ferguson) și la producerea vaccinurilor (Oxford – AstraZeneca).

Așadar, atunci când astfel de instituții țipă „Schimbare Climatică!”, poate că ar trebui să dovedim mai mult discernământ.

Și să le tragem la răspundere pentru consecințele recomandărilor lor „științifice”.