Ziua lui Mihai. MIHAI EMINESCU. Un text definitoriu în fața sacrilegiului la care este supus și azi Marele Român de către Dușmanii Omului. Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (I)
„Pe mine nu m-au atacat reprezentanții nu știu cărei etnii sau ai nu știu cărui regim politic. M-au atacat Dușmanii Omului.” – Vintilă Horia
În data de 5 noiembrie 2023, exact în aceeași zi în care, în 1886, jurnalistul Mihai Eminescu era arestat, din nou, de data aceasta la Iași, pentru a nu deranja lucrările Junimea, urmând a fi internat la Neamț, unde își va petrece, închis, ziua de nume, canalul de televiziune History, filiala din România, comitea un nou sacrilegiu la adresa Românului Absolut.
Sub pretextul că investigează toate „teoriile conspirației” din jurul morții civile și fizice a conducătorului celui mai important jurnal conservator al vremii, ziarul „Timpul”, gazetarul și totodată militantul pentru Dacia Mare de la Societatea „Carpații” Mihai Eminescu, o echipă multietnică a comis, ca și în cazul Sfântului Ardealului Arsenie Boca, un așa-zis documentar dramatizat despre viața și moartea Marelui Român.
„Enigmele Istoriei cu Marcel Iureș” - „Moartea lui Eminescu” se înscrie, la rând, ca o ultimă insultă propagandistică a „dușmanilor omului”, aruncată pe obrazul poporului român, în seria deja consacrată de mizerii bolșevic-soroșiste la adresa gânditorului național, inițiată de detractori mărunți ca Cărtarescu, Patapievici, Pleșu et eiusdem farinae.
Concluzia, pusă sub bagheta „maestrului” Marcel Iureș (total dezonorantă - pentru el, întreaga carieră și toată viața lui, de până azi și post-pământească), secondat de posedatul Cristian Tudor Popescu, pe post de judecător între coloane, a fost - intenție străvezie de la bun începutul producției - că Eminescu era Nebun.
Orice altă teorie, demonstrată de altfel de istorici literari cu zeci de lucrări academice pe această temă, a fost scuipată de satanizatul CTP, semi-umanoidul fără nici o operă, cu o măreață sentință ridicolă, pe măsura personajului bosch-dantesc, drept „O Tâmpenie!”.
O șleahtă de masonei, pseudo-literați și ungurași sub acoperire îi țin isonul, în „docu-drama” în care Marcel Iureș își ia la propriu rolul de Iudă.
Nu vrem să întinăm ziua lui Mihai cu o disecție a acestei producții de gang. Arătăm doar tâmpenia unui CTP, aprobat de bufonul ritos Marcel Iureș, care susține cu aplomb că de dinainte de 1883 dar mai ales după momentul arestării și declarării morții sale civile, de acum 140 de ani, până la moartea fizică, din 1889, Eminescu a avut... „mințile pierdute”.
Iată un articol din 4 decembrie 1888, de la noua lui slujbă de conducător de gazetă, când avea să zguduie, din nou, Guvernul, înainte de a fi, din nou, internat, ca „nebun”, cu deznodământul cunoscut. Nu există până azi un ziarist cu o asemenea anvergură. Pe lângă el, CTP este un limax decorticat în încercarea de descoperire a umbrei sale de creier.
Vom reveni asupra scamelor mizerabile de pe istoria reală a României într-un alt articol.
FÂNTÂNA BLANDUZIEI – de Mihai Eminescu [4 decembrie 1888]
În sânul națiunilor civilizate există foarte mulți cari cred că organizația socială și cea politică nu e conformă cu preceptele unei rațiuni normale, nici cu rezultatele date de științele experimentale, fizice și naturale, și că o asemenea situațiune nu poate fi continuată în mod stăruitor și consecvent în direcțiunea apucată. Cu toate că învățătura și civilizațiunea se răspândesc aproape în toate țările europene și transatlantice, că descoperiri nouă pe terenul industrial sporesc condițiunile bunului trai, omenirea e mai nemulțumită decât orișicând.
Dacă ne vom uita în Germania, stat de o importanță politică ridicată în linia întâia, vom observa că nici legile excepționale, nici puterea discreționară a organelor polițienești, nici chiar starea de asediu, nu pot suprima cu desăvârșire acea mișcare care roade din temelie stâlpii edificiului social. Afară de aceea un rău ascuns, care nu se poate explica cu toată lămurirea cerută, împinge mii și iar mii de indivizi să-și părăsească patria și să treacă valurile mării, un fel de hemoragie a corpului național ce se împotrivește oricărei încercări de vindecare.
În Rusia administrația a pierdut sentimentul solidarității publice, funcționarii nu gândesc nici la interesele țării, nici la ale poporului, ci numai la ale lor proprii; toate mijloacele sunt bune pentru ei: chiar venalitatea și traficarea dreptății. Oamenii învățați caută o armă desperată în nihilism. Oamenii de stat recurg la leacuri stranii: unul vede binele în introducerea regimului parlamentar, altul, neavând nădejde decât în asiatism, reclamă întărirea despotismului ereditar; un altul crede cu stăruință în eficacitatea unui tratament derivativ și propagă războiul în contra Germaniei, Austriei, Turciei, în contra tuturor dacă trebuie. Și, pe când se discută asemenea remedii, militarismul și mizeria cresc.
În Franța oratori populari cer împărțirea bunurilor. Clasa a patra se pregătește a pune mâna pe puterea statului și a alunga din funcții și sinecure burghezia, care, de la 1789, singură deține puterea. Vechile partizi vor să reziste, dar fără speranță și fără unitate, prin comploturi clericale, monarhice și militare.
În Italia mizeria agrară e mare, salahorii lanurilor de orez din Lombardia și din singurătățile mlăștinoase ale Romagnei, decimați de friguri și de pelagră, emigrează în stoluri, iar, dacă rămân în țara lor, vând pentru cincizeci de bani pe zi munca lor.
În Anglia s-ar părea la întâia vedere că soliditatea e mai mare. Dar, privită mai de aproape, se va vedea că singuranța edificiului social e din ce în ce mai compromisă. E adevărat că biserica, aristocrația de naștere și plutocrația sunt organizate în mod puternic și au o idee exactă de interesele lor.
Burghezia se pleacă sub legile scrise și nescrise; se preface cu fățărnicie c-ar fi evlavioasă și se-nchină la titluri, jură că nu e convenabil decât ceea ce satisface pe cei zece mii de aristocrați și afirmă că e vulgar de a contraria privilegiile lor. Dar muncitorul și fermierul rămân în afară de această conjurație ipocrită; aceștia înființează societăți de liberi – cugetători și de republicani, arată pumnii regalității și aristocrației și, cine știe a citi în ochii proletarului englez, vede că furtuna va fi amenințătoare. Cât despre Irlanda, mișcările sângeroase întâmplate acolo sunt cunoscute.
În Austria sau Austro-Ungaria zeci de naționalități se luptă unele cu altele și caută a-și face reciproc răul cel mai mare posibil, în fiece provincie, adesea în fiece sat, majoritățile chiar relative caută a nimici minoritățile; acestea, neputând rezista, se prefac a se supune, dar cu turbarea în inimă și dorind chiar destrucțiunea Imperiului ca mijloc unic pentru a ieși dintr-o situațiune nesuferită.
În sfârșit, toate țările, puternice sau slabe, au câte-o plagă nevindecată și cred a afla, dacă nu scăparea, cel puțin ușurare, sacrificând miliarde în fiece an militarismului, cu o spaimă ș-o anxietate care crește din ce în ce.
Lupta între guverne și popoare, mânia partidelor politice una în contra alteia, frământarea diferitelor clase sociale e fără îndoială forma unei boale generale a epocii. Ea se află în toate țările, deși în fiecare are un alt nume.
Dar o formă și mai gravă a acestei boale e cea sufletească, e nemulțumirea adâncă și melancolia, independente de legături naționale sau de altele, neprivind granițele politice și situațiunea socială, și cari umplu cu toate astea sufletul oricărui om care e la nivelul civilizației contemporane. Fiecine simte un fel de iritare, pe care o atribuie la mii de cauze accidentale, mai totdauna eronate dacă nu caută justificarea ei cu ajutorul analizei. El e împins a critica cu asprime dacă nu condamnă toate manifestațiile vieții sociale. Unii numesc acest rău nervozitate, alții pesimism, alții scepticism. Dar, oricât numirile și designațiunea ar varia, ele acopăr totuși unul și același rău.
Din nefericire neajunsurile politice și economice ale statelor europene n-au rămas fără o înrâurire determinantă asupra artelor și literaturei. Astfel, ca un fel de adăpost împotriva realității s-a născut în Germania romantismul, care descria veacul de mijloc cu colori atât de strălucite precum desigur în realitate nu le-a putut avea, și tot pentru a scăpa de un prezent insuficient, cu ideea ca orice altă stare de lucruri trebuie să fie mai bună decât cea existentă, s-a născut școala romantică în Franța, fiică a școalei romantice germane și a disprețului byronian pentru lume.
În timpul din urmă apoi francezii, în literatură și în arte, au admis un sistem, numit naturalist, care circumscrie terenul artelor în prezent și la realitate, respinge întoarcerea trecutului și orice aspirație spre viitor, spre un ideal mai bun.
Dar și naturalismul reprezintă poate tablouri de fericire și părțile frumoase ale vieții? Nu. C-un exclusivism care i se impută, el se leagă numai de părțile cele mai urâte și mai lipsite de mângâiere ale civilizației, se silește a arăta pretutindenea corupția, suferința, lipsa consistenței morale omul murind într-o societate în agonie. Cât despre arta modernă, chiar dacă nu se poate opri de-a recunoaște frumuseța ș-a o copia, caută a o mânji, amestecând ideea că forma nobilă și pură, servă pentru scopuri puțin înalte și cari o profanează. Corul e batjocurit în maiestatea frumuseței prin trăsături de senzualitate și de libertinaj, cari nu lipsesc în mai niciunul din tablourile contimporane.
Cât despre filozofie, pesimismul e la modă: Schopenhauer e Dumnezeu, Hartmann profetul său. Pozitivismul lui Auguste Comte nu face nici un progres; filozofii francezi nu mai studiază decât psihofiziologie, filozofia engleză nu mai merită numele de metafizică și se ocupă de chestii practice de ordine secundară, nu de soluțiunea unor probleme universale. Numai Germania are o metafizică vie, dar și aceea e întunecoasă și desperată.
Nu noi vom contesta meritele extraordinare ale marelui filozof german. În adevăr, el a risipit prin criticile lui energice dominațiunea acelui filozofem compus din o goală și stearpă frazeologie pe care Hegel o introdusese și care a stăpânit spiritele în curs de un sfert de secol. Dar afară de acest merit au înlăturat prin critica lui și alte sisteme, ce exercitau o dominațiune mai restrânsă la unele universități, precum acelea ale lui Schelling, Fichte, Schleiermacher etc. Era necesar să se purifice atmosfera științifică de miasmele unei frazeologii în care cuvinte abstracte lipsite de cuprins și neînsemnând aproape nimic pretindeau a rezolva problemele universului. Însă tocmai această critică meritoasă a frazeologiei deșerte a descoperit și contradicțiunea constantă între ideile noastre și formele civilizației, ne-au descoperit necesitatea de a trăi în mijlocul unor instituțiuni ce ni se par mincinoase și ne-a făcut pesimiști. În acest conflict pierdem adeseori bucuria de a trăi și dorința de a lupta; acesta e izvorul relei dispoziții care muncește pe oamenii culți din mai toate țările.
Arta antică însă, precum și cea latină din veacul de mijloc erau lipsite de amărăciune și de dezgust, erau un refugiu în contra grijelor și durerilor. Literatura și artele sunt chemate dar să sanifice inteligențele de această boală psicologică a scepticismului, și de aceea, în amintirea acelei arte, care putea face asemenea minuni, am pus acestei foi numele „Fântâna Blanduziei”, numele izvorului ce răsărea de sub un stejar în vecinătatea orașului Tibur, izvor care întinerea și inspira și despre care Horațiu spune (în piesa d-lui Alecsandri):
Fântâna Blanduziei! vei deveni tu încă
Celebră ‘ntre izvoare când voi cânta stejarul
Ce ‘nfige rădăcina-i adânc în alba stâncă,
Din care ieși vioaie și vie ca nectarul.
Dacă în autorii anticității, plini de adevăr, de eleganță, de idei nemerite și cari vor rămâne pururea tineri, găsim un remediu în contra regresului intelectual, nu vom uita că și în timpurile noastre există un asemenea izvor pururea reîntineritor, poezia populară, atât cea de la noi cât aceea a popoarelor ce ne încunjură. De aceea am dat și acestei literaturi un loc larg în coloanele noastre.
Pentru ca foaia să intereseze pe toți cititorii, i-am dat varietatea necesară și sperăm că concursul unui public binevoitor nu ne va lipsi.
E.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIȚIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIȚIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Colonel (r.) dr. Florin Șinca: ORDIN: NICIUN SUVERANIST PREȘEDINTE !
Col. (r) Florin Șinca: ATENȚIE! Iată de ce s-au anulat alegerile prezidențiale: REZULTATELE LA ORA ANULĂRII ALEGERILOR: GEORGESCU PREȘEDINTE CU 77%!
Ce răspunde Călin Georgescu la întrebarea DACĂ VA FI ARESTAT - Interviu excepțional cu TikTok VIDEO de la SkyNews
S-A ÎNTORS MILIȚIA: Publicistul Iulian Capsali luat pe sus la Secție pentru activitatea de pe Facebook la 35 de ani de când a luptat în stradă contra comunismului VIDEO. OPERAȚIUNI similare în întreaga țară. NU VĂ FIE FRICĂ! AVERTISMENT: OPRIȚI ABUZURILE!
SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE
OPRIȚI LOVITURA DE STAT !
Recomandările noastre
A APĂRUT! Calendarul Mărturisitorilor 2025, pentru cititorii ActiveNews - Familia Ortodoxă și prietenii lor. Unde îl puteți găsi - FOTO
SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE
Secțiuni: Cultură Eveniment Opinii Prima pagină Publicistică Știri Teatru / Film
Subiecte: 28 iunie 1883 5 noiembrie 1886 Enigmele Istoriei cu Marcel Iureș Moartea lui Eminescu Moartea lui Mihai Eminescu Societatea Carpații
Organizații: History Presa Română ziarul Timpul
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (14)