S-au rupt ușile iadului. S-a pogorât la iad și a adus Lumina. A adus Iubirea!

A zis: "Îndrazniți, Eu am biruit lumea!". Ne-a spus să ne iubim unii pe alții. Așa cum ne iubește El pe noi toți.

Doar că nu am înțeles nimic. Ce facem noi după două mii de ani? Ne mâncăm unii pe alții și ne distrugem. Conștient? Nicicum!

Suntem într-o buclă a timpului din care nu mai știm sau nu avem putere să ieșim. Sau poate nu vrem. Pentru că "a ieși" înseamnă "a vedea"! O altă cale, un alt drum. Pe care nu ne îndurăm să pășim, deoarece știm că e greu.

Smerenia e cea mai grea stare de ființare. E cea mai grea de dus, dar e singura care ne înalță.

Unii zic că e asemeni prostiei. Ce inseamnă să fii smerit? Să te calce toți în picioare și tu să întorci celălalt obraz?!

Toți fug de asta! Nimeni nu vrea să fie pălmuit. În schimb, toți vor să pălmuiască. E mai simplu să deschizi palmele să lovești. E nevoie doar de tine. Ca să îmbrățișezi e nevoie de doi!

Doar Hristos a știut asta și ne-a arătat pe Cruce. Brațele Lui ne cuprind pe toți și azi. Dacă vrem! Dacă-l primim! Dacă credem!

Azi, oamenii se mulțumesc cu știința. Scrie ceva acolo? Oamenii de știință spun una sau alta? Trăim vremuri pentru a ști. Vremurile pentru a ști sunt nelămurite, înțețoșate, amestecate. Căci știința fără credință nu înseamnă nimic! Nu e viață! E doar socoteală. A unora!

Hristos ne-a adus Îubirea! Aceea necondiționată în care toți suntem Unul. În El și prin El! Ne-a spus să îndrăznim!

Să îndrăznim să Fim. Să trăim, să iubim, să luminăm. Smerenia ne înalță! Să nu ne credem mai buni decât aproapele noatru. Să nu judecăm, să nu aruncăm pietre în celălalt.

Să luam pietrele și dimpreună să construim o lume mai bună în iubire.

Doar astfel vom reuși să ne Înălțăm și noi.

Smeriți și uimiți de câtă Iubire aduce Harul Lui!

Dimpreună, Înălțați-vă! În numele Lui!

Hristos se Înalță!

Slăviți-l!