Zoe Dantes: Cuibul de viespi de la Paris. Democrația în UE e precum pisica lui Ciolacu: urcată pe crengi. A plecat! A murit!
Cuibul de viespi de la Paris. Fără Gheorghe Dinică! Doar cu figurantul Macron
Cea mai nebună zi în Europa a fost cea de ieri. Parisul a dat tonul. Normal. Ca la modă. Noua colectie se numește scleroză politică în fază acută. Brusc, de vinerea trecută, nebunii din ospiciul cu numele de UE, au arestat toți medicii și s-au pus la masa de ședințe. Au pus-o de o sufragerie cu implicații geopolitice și mai ales geostrategice. Totul s-a transformat într-un balamuc fără precedent.
JD Vance a venit, a vorbit și a aprins fitilul unui butoi de pulbere, dar mai bine zicem unui Cuib de viespi. Viespile, au bâzâit din greu, s-au rățoit la americani, da' peste gard așa, și în lipsă. Că așa știu ele. De ce toată nebunia asta? Pentru că au de ascuns lucruri, care dacă vor ieși la iveală, totul se va transforma într-o veritabilă pârnaie pe bune. După JD Vance, ăla cu focul și cu bățul, pe la cuibul de viespi, a venit și omul cu fumul. Victor Orban a cerut ieri să se înființeze în UE un DOGE. Asta e cea mai mare lovitură pentru ăștia de au fost ieri la parastasul UE.
Banii! Follow the money!
Asta este calea! Și cea mai mare teamă a petrecerii maxime de la parastas. Făcut doar cu opt persoane. Sau țări. Sau elite. Cum vreți voi. Problema cea mai arzătoare pentru cuibul ăsta de nebuni, nu este niciun război, nici o Ucraină, nici o dezbatere pe temă. Democrația în UE e precum pisica lui Ciolacu: urcată pe crengi. A plecat! A murit!
Gura târgului vorbea ieri că la CSAT ul vieții, pe persoana fizică a lui Oha, cel mai vocal cu anularea alegerilor în gură a fost unul Predoiu. Șeful șefilor la miliție și mai nou mare mahăr de penele. Modus-ul operandi al ăstuia a fost preluat ieri în Germania, unde gaborii au descins pe la ușile alegătorilor să-i sorcovească, acu' în pragul alegerilor de duminică. Așa ca să le arate ei că au și ăștia pisici. Deci alții care arată pisica la popor. Nu mai merge cu anularea alegerilor după focul de vineri. Băgăm pisici! Ăia s-au inspirat de la Predoiu sau Predoiu a executat ordinul venit de la UE? Ăsta ar fi un răspuns bun ca o cheie. Ar dezlega multe necunoscute, care s-ar numi probe. Alea de le-au cerut yankeii. Probe, care nu există! Dar banii sigur au lăsat urme. Hai cu DOGE-ul!
Dincolo de parastas, unde pe final au rămas la masă doar eternele &urve ale matroanei Europa: Franța, UK și binențeles nelipsita Ursula numita, nealesa. De ce UK? Că matroana matroanelor, &urva &urvelor parcă era pe Brexit?! Îi puțise UE și acum vrea ce? Război cu rușii prin fraieri. Da. Ca de obicei în istorie. Scoate castanele din foc cu mâna fraierilor. Că influența asupra SUA s-a tăiat în noua administrație Trump&Warriors. Nu mai merge nici cu 10 MI-6, unul peste altul. Ăștia din urmă au treabă la Riad azi, și curtea e plină de lăutarii ue și mai ales de corul bocitoarelor.
Corul ăsta e de toată isprava. În ue și mai ales la noi, la Românica. Circul perfect! Cică șeful la bani de aici a fost chemat la Cotroceni. O fi înțeles ceva sprâncenatul? Sau Isărescu nu și-a bătut capul să spună din casă? Ăla din ambasada din D.C., alt gladiator de carton, a pleznit comunicate de presă oficiale, pă persoană fizică. Se pare că ăsta e primul înfășurat în covor ca și Cleopatra. Cică ar fi fost urcat în primul avion spre casă. Al doilea în blockstart-ul cursei e unul Stroe. James Bond de Craiova. Ăsta e tot de-al lui Predoiu. S-ar ocupa cu purtatul de vorbe. A scos și el pisica la Vance! Da' așa de după telefon! Că doar nu e Warrior și ăsta. Nu. El e cu preveghiul! Neinvitat! Lătrător de ocazie! Cel de la Europa liberă, zis și ambasador, de alearga lumea pe holuri vineri, ne zice că satul numit România a fost reprezentat de Polonia. De Doamne ferește. România e sat fără câini, doar cu pisici. Asta e vizibil. Nu există nici un fel de comunicare, nici un fel de ierarhie politică, nimic. Praf și pulbere. Balamuc în toată puterea cuvântului.
Timp în care, azi la Riad se reîmparte lumea.
Timp în care, aici prin UE, se coace o coaliție de state care sigur vor pune masa în cap Ursulei și o vor împinge pe scări. După care vor arăta unde s-au scurs bănuții. Pe ce țevi, către cine și în ce interes. Nice!
UE în această formulă e moartă. Nu există pentru ăia mari de la Riad. De ce?
Pentru că au ars toate podurile de peste ocean și acum nu mai au pe ce să se întoarcă la democrația reală. Clasa politică a statelor UE, în marea lor majoritate, va fi măturată și aruncată la coșul de gunoi al istorie. Se vor salva ele, națiunile ue, cumva.
Vorba lui Marcus Aurelius:"Ce ai pierdut în foc, o să găsești în cenușă.". O să renască ca neamuri, nu ca populații.
Problema noastră e că noi suntem ca stat în disoluție. Până în mai când pregătesc hoții pe unul ca Mucușor Independentul, se va alege praful!
O să rămânem cu pisica! Lui Ciolacu! Și oricum o să vă faceți de rahat, că ați dat drumul la ventilator. O să iasă ăla din file de poveste, ala Călin, din primul tur. Dar voi vreți rahat cu orice preț! O să-l aveți din plin!
Băi, domn' Ciolacu, dacă tot o faci tu pe Godfather și mângâi pisica aia de o arăți tu partenerilor de hoții, nu vrei să fii prietenul nostru?
Nu uita! Pisica aia s-ar putea să-ți salveze onoarea. Aia câtă a mai rămas și dacă a mai rămas. Că dacă ești "prietenul nostru, dușmanii tăi, vor fi dușmanii noștri". O ofertă de nerefuzat în vremuri de război între clanuri. Adică ăla al vostru și asta al nostru. Al poporului român. Nu de alta, dar dacă tot o să mori politic, să mori naibii în picioare. Cu ghiul pe mână! Aruncă pisica aia în capul cui trebuie și dă Turul 2 înapoi!
Domnul să vă miluiască!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Sorin Roșca Stănescu: Atentat terorist. Cel mai periculos atentat terorist săvârșit vreodată în Europa
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
Sorin Roșca Stănescu: Paternitatea atacului terorist
Dictatură pe față în UK. Gheorghe Piperea: Starmer ordonă arestări în 24 de ore, iar BBC îngroapă adevărul sub eticheta ”dezinformării” după protestele anti-imigrație din Irlanda
Bogdan Tiberiu Iacob: ”Ne-a trecut glonțul pe la ureche” sau de ce nu are România nevoie de partide ”extremiste”
Recomandările noastre
Pomenirea a 13 ani de la plecarea Părintelui Justin la și mai multă rugăciune pentru români și România - INTERVIU INEDIT: NEGREȘIT VOI FI ALĂTURI DE VOI!
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Subiecte: Alegeri prezidențiale anularea alegerilor Conferința privind Securitatea de la Munchen discursul lui Vance Summit Paris
Organizații: Administrația Donald Trump Guvernul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)