De trei săptămâni mă gândesc dacă să scriu public acest text sau nu. Pentru că nu este text, ci doar o mărturisire de credință. L-am rugat pe El să-mi trimită un titlu. Pe limba mea! Ca să știu dacă e îngăduință sau nu. Și după două săptămâni a venit. Cel ce-l citiți! Și restul. Poate o să vă încumetați să-l parcurgeți până la capăt. 

 

Totul a început în 2010. 

O dată cu sfințirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului. După sfințire, s-a abătut printre noi o pâclă. Grea, urâtă și densă. Nu înțelegeam de unde vine. În următoarea duminică, eram într-un loc uitat de lume. Unde s-a auzit un huruit pe care și eu îl auzisem atunci. Și încă cineva cu față de om. Un om s-a întors încet în mulțimea în care eram și m-a privit fix. Omul nu mai era el. Avea chipul în Duh. Nu era ca noi. M-am speriat atât de tare încât am fugit afară. M-am gândit că am eu o problemă. 

După câteva zile, am mers la un călugăr bătrân de zile și i-am zis că o dată cu sfințirea altarului Catedralei, au venit legiuni întregi peste noi. 

De urâți! 

Ca neam, ca țară, ca oameni. Îi văd printre noi. Nu întotdeauna! Părintele a zâmbit trist și mi-a zis că asta ne așteaptă. 

Războiul nevăzut! 

A zis încet:"Nu te teme!", "Dumnezeu va trimite Oameni!".

Am mers spre ușa bisericuții de lemn și acolo cu mâna pe clanță am jurat că în toate zilele mele, voi începe rugăciunea cu lepădarea de satană. Ca la botez! După care am să mă întorc spre răsărit și mă voi uni cu Hristos! În fiecare dimineață și seară. Habar nu aveam ce însemna asta! Habar nu aveam ce urmează! Dar asta fac și acum! 

Am sunat un rabin ce este departe de țară. I-am spus să-mi explice ce urmează. A tăcut câteva clipe după care a zis în grai moldovenesc: "O să fiți ca Moise în pustie. Poate nu o să vedeți pământul făgăduinței, da' o să știți că e acolo." "Da' o să trimită Oameni!".

Am sunat un învățat arab. A ascultat și mi-a răspuns:"În noaptea neagră, pe marmura neagră, o muscă neagră, Alah o vede! Orice drum veți alege, va fi ca în deșert: toate se vor dovedi bune!". "O să aveți Oameni!".

Dar toți trei au zis că un drum ca ăsta va costa sânge! Și vieți! Și alegere! De drum, de Cale, de viitor!

Jertfă! Și sânge!

Pilde! Atât! Înțelege ceva! Nimic.

Au trecut anii, și s-a văzut năpasta! Iadul s-a golit și toți vrăjmașii au năvălit peste oameni. Peste noi toți! 

Niciunul nu a scăpat!

Niciunul! Pe toți ne-a trecut vrăjmașul prin foc și sabie. 

Au început să se rostogolească minciunile, manipularea, mizeria morală a ieșit la suprafață, ca apele întunecate grele, cu mâl amestecat cu noroi. Mult noroi. Aruncat în cei mai mulți dintre noi. Despre ce se vorbea continuu, ceva ce devenise un narativ, se întețea: lupta. Cuvântul luptă împotriva a orice mărea în jur exponențial orice subiect.

 

Totul era despre luptă! Împotriva corupției, împotriva democrației, împotriva a ceva. Rostit atât de des, la secundă parcă arunca energia de conflict de la cel mai mare nivel până jos. La talpa țării. Adică, la noi.

În viețile noastre, la mesele noastre, în familiile noastre, între prieteni și dușmani, între tată și mamă, între frate și soră, între Cer și Pământ. Totul devenise o luptă. 

Catedrala se ridica încet! Temeinic! Cărămidă pe cărămidă, mână de la mână. Ca un zid, ca o Coloană a Infinitului, zidită cu suflet de Brâncuș care statea la Masa Tăcerii.

A venit ulterior și sângele! 

Al nostru! Al tuturor! Toți am plătit cu sânge într-un fel sau altul. Îl avem pe noi, pe față, pe buze, în suflet și pe mâini. Nu-l poate spăla nimeni. Vreodată! 

Curge șiroaie! A curs și s-a împrăștiat gustul sângelui peste tot. Pe noi, în noi, între noi, pe cărările care s-au năpădit de buruienile vicleanului, și ne-au rupt calea. 

Calea de la suflet la suflet, care altădată ne unea. 

Acum, apele s-au despărțit! Și pentru că acest cuvânt, Luptă aduce războiul, am fost aruncați în foc. Un război se duce între două tabere. Cel puțin! Din 2020 am fost noi și ei, ei și alții, unii cei ce asaltau, alții cei asaltați.

Niciunii biruitori! 

Doar carne de tun într-un Război nevăzut, dus la un alt nivel! Voi toți îi ziceți război hibrid, eu îi zic războiul nevăzut! Asta a fost! O încleștare nebănuită de ură, de teamă, de disperare, de minciună și propagandă. Cel urât își găsise sloganul:"Vrem spitale, nu catedrale!". Acela a fost începutul sfârșitului. Nu arunc vină asupra nimănui! Viața merge așa cum a aruncat El zarurile de la începutul lumii. Planul nu se schimbă dacă vrem noi sau nu, dacă intrăm într-o bătalie sau nu, dacă facem sau nu. 

Viața se schimbă doar dacă ne hotărâm să alegem în ce tabără ne înrolăm Ostași. Sau mai bine zis, în a cui tabără devenim cei cu arma. De orice fel. Într-un fel sau altul toți am făcut-o! Unii pentru că au înțeles, alții pentru că au vrut să facă parte dintr-o castă, alții pentru un țel anume. Dar toți! Toți am avut o miză. Mai mare sau mai mică! Spirituală sau materială. În adâncul sufletelor noastre știm asta. Să nu fim ipocriți! Niciunul dintre noi nu va putea spune vreodată că a fost așa, la plezneală. Ne-am trezit în horă dar nu știm să dansăm. Nu! Am intrat rând pe rând fiecare pe miza lui. La început! Personală! 

Când toți am realizat că de fapt miza personală dispăruse, deja eram în ultima redută. Chipul răului căpătase mii de fețe, cu mii de trupuri. Ieșea de peste tot! Gustul sângelui și al morții ne înecase. Veninul se împrăștiase. Otrava se respira deja. Pucioasă și temere! Multă temere.

O teamă paralizantă, ce te lasă fără raționament. Fără sentimente. Doar ură viscerală, ancestrală, de bătălie de Cădere. Cea de la începutul lumii. 

Rezultatul este cel de azi. Din zilele trăite de noi toți. Vedem în ce vreme ne aflăm. Războiul nevăzut înseamnă să te lupti cu tine în primul rând. Să vezi întunericul din celălalt, dar tu să cauți ca un nebun lumina din el. Să gestionezi întunericul din cel din fața ta, cu care întinzi bucata de pită în aceeași farfurie și tu să te încăpățânezi că într-o zi lumina va birui întunericul ăla. Și să-l iubești! Să-i dai cea mai multă iubire atunci când celălalt îți face cel mai mare rău! Să nu renunți la el! Să nu lași pe nimeni în spate, ca un războinic autentic care te simți. 

Cu orice preț! 

Fie el chiar și de Sânge! Al tău! Să nu-l abandonezi nicicând. Doar să te rogi pentru el. Un suflet pierdut fară să știe. Dar tu vezi răul! Și pentru că ție Dumnezeu ți-a dat să-l vezi, sigur ți-a dat și arma cu care să-l transformi! În bine! 

Răbdarea, multă! Și asumarea de a vedea întunericul din oameni, fără să o spui! Și atunci tu știi să-i spui celui din față unde e Rana! Și cu ce trece! Și știind că va deveni cel mai mare dușman al tău, într-un moment dat, tu să-i spui:" Te iubesc!". 

Și să-l iubești! 

Nu doar să zici! 

Chiar dacă prețul uneori va fi de sânge! 

Ca Răscumpărare! 

A ta cu tine, a ta pentru altul, a altuia pentru tine și al nouă tuturor, pentru noi toți! 

Ca Neam, ca lume, ca oameni în trup, cu instrumente limitate de a înțelege că lumea pe care nu o vedem Există! În văzduh! Și stihiile s-au năpustit peste noi. Într-o încleștare fără seamăn. 

Atunci, nu-ți rămâne decât să alegi! 

Să fii pradă sau pradator, să fii înger sau demon, să fii în tabăra de Jertă sau de Răscumpărare. 

Să fii Întuneric sau Lumină! Să fii așa cum a zis Nichita:"Pata de sânge care vorbește", sau ofranda adusă înaintea strămoșilor. Am fost cu toții și una și alta. 

Am fost Oamenii! 

De care vorbeau cei trei Învățați cu un singur Dumnezeu. Nici nu mai importă cum i se spune de fiecare dintre ei. 

 

El e Unul! 

Și noi am fost Oamenii! 

Pe care El i-a trimis în lume, în deșertul simțirii. Și unii și alții! 

Unii cu Jertfa alții cu Răscumpararea! 

Niciunul la mijloc! 

Mereu mă gândeam că Domnul în marea Lui milă și Îndurare ne va trimite OM. Ca la scăldatoarea de care știm toți. Nu! Nu era vorba despre un OM! Nicicum! Era vorba despre Oameni! Despre noi toți, laolaltă! Cei împărțiți să se facă UN Lucru! Sau o Lucrare! Nu a fost vorba despre unul. 

A fost vorba despre cei mulți care adunați laolaltă au facut Unul! Cu mari cicatrici pe trup și mai ales pe sufletul nostru al tuturor Celor Unul! 

Un trup ce poartă fețele noastre, și un suflet cu milioane de inimi. Ce bat la secundă în același răstimp! Si când liniștea dintre două bătăi tace, vorbește Dumnezeu în Lucrare! Ca să-l auzim! 

Întunericul de care vă spun există! Huruitul pe care l-am auzit atunci s-a mai auzit o singură dată! 

Săptămânile trecute! 

A fost ca de final biblic de lume! Ca de potop! Într-o larmă de nedescris, într-o Cale grea și aridă, pe care am mers toți cu tălpile goale pline de spini. Spini din care am fost nevoiți să ne facem cunună! 

Fiecare la vremea lui! 

În vremea lui! 

Și în căderea lui! 

Dar am rămas pe Cale! Niciunul nu a părăsit Calea! Toți am ajuns la final! 

Să se lase pacea, tihna, liniștea, să tacă vrăjmașul și să vorbească Iubirea! 

În tăcere, fără cuvinte, doar cu fapte! Destul a fost sânge! 

Războiul nevăzut s-a terminat deja! 

Biruință! 

În clipa de Veșnicie când am fost să văd cu ochii mei, ca un mărturisitor al clipei, secunda de Veșnicie în care marea Cruce s-a unit pe bolta Mântuitorului de pe Catedrala Mântuirii Neamului Românesc! 

Atunci, huruitul acela de la început s-a repetat.

Vrăjmașul a pierdut! 

Pentru totdeauna! 

Și poate, între Jertfă și Răscumpărare, sângele curs nu a fost în zadar. Neamul românesc se mântuie dimpreună: prieten și dușman, lacrimi și sânge, larmă și pace, lumină și întuneric! 

Biruitori! 

Ai unui război nevăzut crunt! Dus cu trudă, sudoare, sfinți și păcătoși! Dimpreună! 

Și pentru că El ne-a dat Oameni, pe noi toți, până la ultimul, suntem într-un apus de soare fără față! 

Doar o umbră biruitoare cu Catedrala Neamului În fundal! 

 

Care ne-a fost pavăză pe drumul Mântuirii! 

Întru Slava lui Dumnezeu și a Maicii Sale ce ne-a ținut în brațe de la începutul veacurilor.

Și cu siguranță ne-a făcut biruitori, în fața strămoșilor! 

Să nu ne fie rușine când vom merge la ei! 

Ne-am dus cu toții Crucea! 

Dimpreună cu El! 

Care a coborât din altare și de pe zidurile bisericilor și a luat cu noi drumul pribegiei și al suferinței. Și nu ne-a lăsat! 

 

A fost, este și va fi cu noi toți! 

În vecii vecilor! 

Amin! 

Să vedem Lumina în Oameni! Ea este Iubirea! 

Domnul să vă miluiască!