Zoe Dantes: Micul barbut de pe marele bulevard. Al Victoriei!

*pamflet cenaule!
Farsa numită și alegerile pentru președinte din România continuă. După cum ne spune mica săgeată a sistemului, zis și ăla "fără apă, fără hrană și fără energie", anularea alegerilor (lovitura de stat) a fost corectă.
La diasporă, tati!
Băi, cât de imbecil să fii să scoți asemenea porcării, de față cu românii cărora li s-au închis în nas porțile ambasadelor, în timp ce ei mergeau sute de km uneori ca să voteze?! Ori ești prost, ori ești foarte prost! Altă variantă nu există!
Trebuie să ai tupeu, nu glumă! Nu săgeata! Nu! Sistemul și tătucul de-l împinge în măcelul de pe TikTok, ca să se facă de rahat. Total! Românii noștri sunt mult mai inteligenți decât ai lor. Nu așa se zice de la Cațavencii citire?!
Săgeata e mică și nătângă, vorbitoare și studiată, mă, în Francia micului micron de Paris care se vrea Marele Napoleon de Uie, pe banii tătucului. Să ne ocupăm un pic de francia lu' micron. O țară care a avut în dotare cultura, vinul și destrăbălarea în toate aspectele sale. Pictură, muzee, muzică, arta în general. Locală și mai ales cea "adusă" uneori cu forța din coloniile sale. Și la această ora Franța se vrea imperiu. Deși coloniile nu prea mai există. Micul micron se căznește să-și facă colonie din România, via so.roș(nicu), via inte.rimar, via idioți utili.
Micron, obligat de scandalul și circul cu nevasta care nu se știe dacă e, ce e, a găsit o soluție să-l bage sub preș. Răzbelul!
Își încordează mușchii de chihuahua în fața americanilor, dându-se drept napoleon de sena. El săracul nemaiștiind pe unde să se ascundă. O țară fără resurse reale, dar cu un real desant de diplomație feroce, mizând pe faptul că a fost imperiu cândva, în negura istoriei, se vrea mare conducător de oști. Să se bată cu rușii ca să nu se termine deranjul din slavă. Niște trădători prin definiție în istorie, de mână cu cel mai mare dușman al lor UK. Deși dușmani, de multe ori și-au dat mâna și au adus prăpad asupra Europei. De fiecare dată americanii au poposit să le salveze dosurile. Acu' ce să vezi, americanii "ie dujmanii lor"! Democrație să fie, dar în dik.tatură. Nu așa oricum! Ce drepturi, ce alegeri libere, ce voturi liber exprimate?! Nicicum!
Să "iese cine vrem noi/francia" din urne! Să vă iasă din cap democrația.
Sena asta, ca să nu zic pe nume, că ne ia miliția demoncratului gabor 'doiu, a adus pe capul lumii ghilotinele și mai ales cea mai mare minciună din istoria lumii Contractul Social din 1762, carte care începe cu următoarea frază:"Omul se naște liber și pretutindeni este în lanțuri." Vi se pare actual?! Cred că da. O farsă mai mare nici că se putea. Acest contract vorbește despre binele impus cu forța. Fiecare dintre noi l-am trăit sau simțit de ani mulți si mai abitir în ultimii cinci ani, culminând cu "alegerile libere" din uie, din 2024 până azi. Alea anulate, cu candidați umflați și băgați la beciuri.
Napoleon de sena nu are bani. Nu are resurse și atunci și-a spus el și demoncratul tătuc, zis și so.roș de mahala, și s-au gândit să facă rost de bani. Din buzunarele europenilor via ur-sula, via slava! E mai simplu așa! Să golească buzunarele tuturor, ca să aibă cum să ascundă ăștia devalizările totale. În același timp, napoleon de sena, nu are armată. Că nu are, orice ar face! În schimb singurul lor mod de a acționa armat a fost cel scurt, direct. Cu Legiunea Franceză. Nu comentez eu dacă Legiunea Franceză a făcut bine sau nu. Până la urmă băieții de acolo sunt antrenați ca niciunde în lume. Cu siguranța au făcut mult bine de care habar nu avem. Spun doar că prin ei, francia și-a păstrat un colidor pe zona armată, indispensabil multor guverne care au fost contractori ai acestora. O mână a spălat-o pe alta, și amândouă diverse state. Eu zic că doar prin existența acesteia francia s-a evidențiat în "muncă". Atât!
Doar că acum, micron se vrea mare. Cu aere de napoleon, dar fără anvengura acestuia, ridică sabia. Că altceva nu are ce. Și pentru că nu are cu ce și cu cine, s-a gândit el să-și facă niște colonii prima dată prin leana și mai nou prin micul mucușor. Desantul făcut asupra inteligensului din România, vezi penetrarea serviciilor, decorarea fustelor, asaltul asupra cecereului, ceneaului și penetrarea cotrocenilor prin așa zisul interimat&consiglieri, îi asigură napoleonului pârlit niste resurse, frontiere și indivizi băgați la înaintare ca să aibă și el cu ce. De altfel e terminat săracul! În curând, populația fraceză, căci numai popor nu e, devenit 80% musulman, se va răzvrăti. Și o va face urât de tot. Atât de urât încât acest napoleon de mahala va fi ori dat la o parte, ori va fi lăsat fără nici o putere. De cine? Fix de ăia care-i cântă în strună. Și-l împing pe scări cu pian cu tot. Deposedat de toate prerogativele napoleoniene. În speță de puterea care i-a luat mințile. Nu mai e mult!
Vom trăi și vom vedea.
Revenind pe plaiurile dâmbovițene, cu mucușor de mucava, via francia, sper ca în mai acest individ să fie șters ca pe un muc care deranjează. Drumul oricum îi arată independentului și onestului cap de gumă că groapa de la Glina e ultima stație.
Și ca circul să fie total, aștept cu înfrigurare ca primii doi clasați în farsă să fie suveranist și cel vopsit suveranist. Să-i vedem pe ăia, idioți utili cum își "înoadă venele" după rezultate. O să fie frumos. Totuși, ca orice farsă, când gluma se îngroașă, o să vină unchiul Sam să dea cu mătura. Că așa e în golf! Fiecare minge cât de mică ar fi trebuie să intre în groapa făcută pentru ea.
Și groapa lor, a pârâților demoncrați de Dâmbovița va fi:
TURUL 2 Și ȚARA ÎNAPOI!
Orice ar încerca ei să facă cu pisici, ceneauri, cecereuri și sprâncene. Neepilate! Pentru că au încercat un mic barbut pe marele bulevard: al Victoriei unui Neam!
P.S.: am uitat! Omul cu pisica a zis pe la teve că-și "vrea veața înapoi"! Păi, ia-ți-o nene de la serei! Că nu ți-am anulat-o noi! Cere-o de la edy, gură de rai! Dacă poți!
Domnul să vă miluiască!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: George Soros Nicușor Dan
Locații: România
Organizații: Rețeaua Soros
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)