ascultă articolul

Am intrat ieri într-o biserică!
Marți, de obicei, îl vizitez pe Sfântul Ioan Botezătorul, la el acasă! Pentru că el leagă Vechiul Testament de cel Nou! In legea Harului!

Pictat pe un perete, de-a dreapta altarului!
Mă duc, stau pe un scaun și-l întreb ce mai face. Daca mai poate, daca mai vrea să vorbească cu noi, ăștia păcătoșii!

Lângă el, pictura Mântuitorului! Judecătorul! Nu cer nimic! Doar stau și mă uit la El! El, în marea Lui milă, se uită la mine! Nu-și întoarce capul, să nu mă mai vadă. Multe păcate! Ale mele! Cu gândul, cu vorba, cu fapta! O sumedenie! Mai ales în ultimii doi ani, când am suduit mai abitir ca un pușcăriaș rus fără votcă. Cât pentru o viață. Eu mă uit la EL și EL se uită la mine.

Nu zicem nimic. Doar stăm! Tăcere! Plină de cuvinte. Doar inima mea vorbește într-o limbă pe care încă nu am ințeles-o pe deplin. Nu am știut de ce inima e atât de vorbăreață în fata Lui! Și cum?! Nu știu! Dar cu siguranță EL înțelege tot ce-i spune inima, independentă de minte!

Mintea cere dreptate! Pentru noi toți. Inima cere milă! Mintea cere pedeapsă pentru orori, inima cere îndurare! Mintea cere să fie făcută plată pentru pătimirile neamului, inima cere iertare pentru că am fost parte la tot!
Nu mai înțeleg nimic!

În tăcere, Îl întreb dacă mai putem. Și EL și noi. Să trăim în iad, să suportăm ce a venit peste noi. Parcă zâmbește și spune: "Trei zile în iad pentru o eternitate de iubire și Lumină!".

Cred că nu a fost mult. Aproape a trecut. Și pe noi ne-au vândut cei care trebuiau să ne apere. Și pe noi ne-au torturat învățații neamului. Și nouă ne-au dat oțet în loc de apa, prin spitalele alea întunecate. Și pe noi ne-au îngropat în țarina sângelui, în saci negri.

Am înțeles că asta e Calea! Altă nu există! "Vă vor prigoni!" a spus cândva EL. Și au făcut-o! Ai noștri!

Dar a trecut! Așa cum Botezătorul striga în pustie, am strigat și noi! Când au pus "străjeri la mormânt"! Dar și atunci, în noaptea aia neagră, din 2020, piatra mormântului s-a rostogolit și Lumina ne-a înveșmântat sufletele cu bucuria Învierii! Ne-a dat putere să ajungem în zilele astea.

A trecut, zic eu! Mulțumesc!
Pentru cele grele! Crucea Ta ne-a dus pe toți! Nu noi am dus Crucea!

De undeva parcă, o voce și un fâlfâit de aripă în zbor: "O mână de oameni și o Icoană!" E suficient!

Pentru un neam, peste care Maica Domnului și-a întins Acopărământul Sfânt! Și EL, care ne-a făcut pruncii ei! De acolo de pe Cruce! Când Se ducea sa rupă ușile iadului!
Abia acum am auzit cum s-au smuls! Pentru că l-am trăit toți!

Abia acum am înțeles de ce EL ne-a spus: "Pacea Mea o dau vouă!", "Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi."
Și A venit!

Doar cine nu a vrut nu L-a cunoscut! Pentru că EL Este! In inima și în sufletul fiecăruia dintre noi!
Până la urma Îl vom cunoaște toți!
Asta e singura Cale!
Doar că încă nu am înțeles! Multi dintre noi!
Este timp! Să-i dăm timpului timp sa le așeze pe toate! Fără îndoială, fara ură, fara dezbinare! Doar cu iertare!

E suficient! Să nu uităm că Raiul a fost deschis cu un tâlhar! Putem sa fim noi toți acela! Doar sa mărturisim!