Zoe Dantes: RESETAȚI-VĂ!

Se
vorbește de așa zisa resetare de 3 ani. Ca să înțelegem despre ce poate
fi vorba, ne ducem la Dex. Și găsim următoarea definiție: „A instala
unul sau mai multe programe într-un calculator”. Calculatorul fiind
omul, sau cum?
Pentru ca Harari ne explică cum omul poate fi hăcuit, mă gândesc că el, omul fiind un calculator, ar trebui sa i se șteargă niște programe, pentru a fi instalate altele noi.
Cum se șterg programele alea de le vrea Harari șterse? De unde se șterg programele? Ce sunt programele în om și unde sunt localizate?
În mod normal, nimeni nu are habar. Se intuieste doar de către mizerabilii care-si spun oameni de știință! Ăia de la davos. În afară de Cel care a "instalat programele", adică sufletul, nimeni nu a înțeles cum lucrează el. Lumea își dă cu părerea. Doar că niciodată nu ajung la adevăr. Pentru că sufletul nu se vede, nu poate fi materializat, nu poate fi cuantificat de nimeni. Măreția lui există exact în alunecare și mai ales în a fi mereu altfel. Omul reacționează diferit. De la situație la situație. Ce sa cuantifici? Poti să vezi vântul? De unde vin lacrimile? De unde izvorăste iubirea și compasiunea, unde e așezat sentimentul devotamentului și fibra eroului? Niciodată! Psihologii ne explică în cuvinte care mai de care mai bombastice, ce? Traumele! E cel mai la modă cuvânt! Orice ai spune, vine unul și-ți explică el cum e cu trauma. Cum ești tu anxios și trebuie să gasești vinovatul pentru trauma ta. Dacă nu-l găsești, te trimite la specialist să-ți vâre sub nas niște anxiolitice. Să fie sigur că nu mai ai nimic. Că nu o să mai simți durere, nu o să mai simți nimic, în general. Se șterg programe! Alea de te deranjează! Vestul e dependent de anxiolitice. E marea lor victorie. Legumele sunt mai ușor de fiert la aburi, de manipulat si de sclavizat. Stiu că mai există și psihologi cu suflete nevândute. Cei care nu te fac dependenți de ei si de sedințele lor! Care te ajută să privești viața în ochi și să pleci din nou pe Cale! Rari, dar sunt!
Ce te faci însă cu estul? Ăștia nu prea au de ce să ajungă acolo. Cu generatiile de după 2000 e usor. Programele naturale le-au fost șterse cu "gândeste liber", "vrei o țară ca afară", teorii de gen și sex. Au avut pe ce să le implementeze. Noua ideologie marxistă sau comunismul extrem. Generațiile sunt fără educație, fără principii, li s-a oferit totul pe tavă, "să aibă copilul ce nu am avut eu"! Ăsta e rezultatul! Placa de bază a fost prăjită! Trăiesc într-un ecran. Atât! Poți să resetezi pe ea ce programe vrea Harari. Sindromul Stockholm e la putere!
Cu cei de peste 40 de ani e mai greu. Au făcut școală, au înțeles că dacă nu dai piept cu viața, nu vei fi decât un ratat. Într-un cuvânt: au trăit!
Și mai au ceva: credința!
Vestul a renunțat la credință de zeci de ani! Ei sunt motivaționali! Repetă de un milion de ori că vor fi milionari! Binențeles ca la final, tot rupți în fund se vor găsi! Si cu multe pilule pe noptieră! Motivaționalii au luat locul lui Dumnezeu în plăcile lor de bază! Când El e aruncat din toate, totul e permis. Și vedem unde au ajuns! Dezastrul e total, societățile sunt praf, banul și puterea le-au luat mințile! O societate de dezaxați în marea lor majoritate. E auficient să mergi acolo, ca să le vezi comportamentul.
Estul, adică ortodoxia, mai are o șansă! Credința! Smerenia și iubirea! Esticii în general știu că deasupra noastră a tuturor, El Este! Și mai știu că niciodată nu există coincidențe. Este doar modul în care Dumnezeu rămâne anonim în lucrarea Sa proniatoare. De aceea sper ca noi, alături de alții ca noi, să ne putem reseta. Niciodată cum vor ăia de la davos!
Doar cum vrea El!
Sufletul nu este negociabil! Cine l-a vândut se vede! De trei ani e totul la suprafață! Îi vezi, îi știi, îi auzi și faptele lor demonstrează totul.
Mare parte, au rămas însă drepți! Nu au negociat mimic.
Doar și-au asumat să plece cu el așa cum au venit. Resetarea ar trebui să pornească de aici! Pentru că niciodată nu e prea târziu să recunoaștem că am greșit și să ne întoarcem drept fii risipitori la El!
Iubirea Lui ne va reseta cum nu o poate face nimeni! Pentru că El Este Programatorul! Nici un om nu poate limpezi sufletul cum o face El!
Nici un om nu poate ridica poverile cum o face El.
Nici un om nu poate iertă cum Iartă El!
Resetați-vă!
În Iubire, Adevăr și Iertare! Nu e timpul pierdut! Am fost cu toții tâlhari de suflete!
Dar să nu uităm că nu degeaba Raiul a fost deschis cu un tâlhar!
Care s-a resetat în ultimele clipe de viață și a zis: "Pomenește-mă Doamne când vei veni întru împărăția Ta."
Dacă el a putut și noi putem!
Resetați-vă! Aveți cu ce și de ce!
În Adevăr, Cuvânt și Cale! Adică în Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru!

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Subiecte: credință Marea Resetare Tradiții
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Marea Resetare Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)