Zoe Dantes: România, 7 Octombrie 2026: 14 ore și 48 de minute până vine o ambulanță. România nu moare într-o singură noapte. România moare în fiecare oră în care un om așteaptă ajutor, iar noi începem să considerăm așteptarea normală
La ora 08:04, în dimineața zilei de 7 octombrie, am sunat la 112 pentru un om de 86 de ani. Nu pentru o statistică, nu pentru un număr de caz, nu pentru o rubrică într-un raport. Pentru mama mea. Un om. Un om bătrân, vulnerabil, care avea nevoie de ajutor medical și pentru care singurul lucru pe care îl mai puteam face în acel moment era să sun la numărul despre care ni se spune că trebuie să-l apelăm atunci când viața sau sănătatea unui om sunt în pericol.
La 08:04 am sunat. La vreo oră, au apărut ca o boare un medic și un șofer. La prima vedere crezi că lucrurile se pun în mișcare. Ulterior, înțelegi că nu e deloc așa. O tensiune, o temperatură și niște explicații. După care un bilet de trimitere către un spital. Argumentele forte: pentru vârsta pacientului e mai bine acasă decât în spital, să i dați aia și aia. Dacă se continuă episodul acut sunati din nou la ambulantă ca noi nu avem mașină de transport. Normal că episodul acut a continuat.
Dupa care deshidratare și tot tacâmul. Am hotărât să sun din nou. Au urmat alte apeluri, am revenit, am așteptat, am întrebat. Mi s-a închis în nas de la ambulanță după ce mi s-a spus că "durează ore". Și tot timpul se întreba vârsta. Arafat, ești bine? Oamenii tăi sunt instruiți foarte bine. Probabil toți cei trecuți de 70 de ani trebuie să dispară. O faceți bine, nenorociților! Au trecut orele, a trecut dimineața, a trecut prânzul, atrecut după-amiaza. S-a făcut seară. Și apoi noapte. Ambulanța a ajuns la ora 22:52 fără nici un telefon în prealabil. Ora 23! Bați în ușă, suni la interfon și începi să suni la untelefon dat pe silent in condițiile în care fisesem trează de la ora 2,30 cu o noapte înainte.
Între primul apel și sosirea ei sunt 14 ore și 48 de minute. Aproape cincisprezece ore.
Citiți încă o dată această cifră: 14 ore și 48 de minute.
Nu este o metaforă. Nu este o figură de stil, nu este o exagerare jurnalistică. Este diferența dintre ora la care un om a cerut ajutor și ora la care, în cele din urmă, a ajuns ambulanța.
Și poate că aici ar trebui să ne oprim puțin din alergătura noastră zilnică și să ne întrebăm ce înseamnă asta. Nu pentru mine, nu pentru mama mea. Pentru noi.
Pentru că România despre care vorbim în fiecare zi, România din discursurile oficiale, România care își construiește strategii, reformează sisteme, lansează programe, aprobă planuri și ne explică permanent cât de mult se modernizează, este aceeași Românie în care un om de 86 de ani poate aștepta aproape cincisprezece ore după ajutorul solicitat prin 112.
Undeva, între România de pe hârtie și România în care trăim, s-a rupt ceva.
Și nu s-a rupt ieri. S-a rupt puțin câte puțin, de fiecare dată când am acceptat ca un om să fie tratat ca un caz. De fiecare dată când o instituție a răspuns că nu ține de ea. De fiecare dată când responsabilitatea a fost împinsă către altă instituție, alt departament, altă tură, altă procedură. De fiecare dată când ni s-a spus să avem răbdare într-o situație în care omul nu mai avea de unde să scoată răbdare.
Am ajuns să trăim într-o țară în care cetățeanul trebuie să fie aproape specialist în administrație, medicină, proceduri și legislație ca să poată cere ceea ce ar trebui să primească firesc: ajutor atunci când are nevoie de el.
Iar când este vorba despre un bătrân, întrebarea devine și mai grea.
Cât valorează, de fapt, viața unui om de 86 de ani în această țară?
Nu întreb cât valorează în discursuri. Acolo știm. Acolo bătrânii sunt seniorii României, sunt generația care a construit țara, sunt oamenii cărora trebuie să le respectăm demnitatea. Toate acestea sună splendid la microfon. Când este alegerea vreunui bou într-un scaun și au nevoie de voturi.
Eu întreb cât valorează atunci când un copil sună la 112 pentru mama lui.
Cât valorează în minute,
cât valorează în ore, cât valorează în decizia de a trimite sau nu un echipaj?
Cât valorează în sistemul acela rece în care undeva, cineva trebuie să decidă cine așteaptă și cine pleacă primul? Și, mai ales, cine decide cât poate să aștepte un om?
Nu am de gând să pun pe umerii unui șofer ceea ce aparține unui sistem întreg. La ora 22:52 a venit un șofer de ambulanță. El a ajuns. El este omul pe care l-am văzut. Problema este ceea ce s-a întâmplat până să ajungă el.
Pentru că șoferul nu este sistemul. Sistemul este lanțul invizibil din spatele lui. Dispecerul, protocolul, prioritizarea. Echipajele disponibile, deciziile luate. Lipsurile, organizarea, banii, managementul lui Arafat. Responsabilitățile. Acelea pentru care individul ăsta și toată sleahta de sub el nu răspund niciodată în fața legii. Și, la capătul tuturor acestor lucruri, omul care așteaptă.
Noi vedem doar ușa care nu se deschide. Sistemul vede o solicitare.
Asta este poate una dintre cele mai mari tragedii ale României de astăzi: noi trăim în carne ceea ce instituțiile văd în hârtii.
Pentru instituție există un apel. Pentru mine există o mamă,pentru voi toti un om drag, un cunoscut, un prieten. Un român care sună la 112.
Pentru instituție există o oră de înregistrare.
Pentru noi există o zi întreagă în care privim ceasul.
Pentru instituție există un caz. Pentru noi există un om care așteaptă.
Aici se desparte România administrativă de România reală. Și poate că de aici ar trebui să înceapă adevărata discuție despre reforma statului. Nu de la discursuri, nu de la conferințe, nu de la cuvinte mari.
De la întrebarea simplă: când un om cere ajutor, cât de repede ajunge statul la el?
Pentru că statul nu este doar Parlamentul, nu este doar Guvernul, nu este doar Cotroceniul. Nu este doar administrația. Statul este și mâna care răspunde la telefon când un cetățean spune că nu mai știe ce să facă.
Statul este și ambulanța.
Statul este și spitalul.
Statul este și omul care trebuie să decidă că acel caz nu poate aștepta.
Iar dacă cetățeanul ajunge să sune din nou și din nou, să întrebe din nou și din nou și să privească ore întregi ușa pe care trebuie să intre ajutorul, atunci nu mai vorbim doar despre o defecțiune punctuală. Vorbim despre ceva mult mai adânc: despre ruptura dintre cetățean și stat.
Ne-am obișnuit cu această ruptură. Asta este partea cea mai periculoasă. Ne-am obișnuit să ni se spună că nu sunt bani. Ne-am obișnuit să ni se spună că nu sunt oameni. Ne-am obișnuit cu spitale care nu fac față, cu servicii care nu răspund, cu instituții care se apără înainte să afle ce s-a întâmplat, cu formulare, proceduri și explicații.
Ne-am obișnuit atât de tare încât aproape am uitat să mai întrebăm cine răspunde.
Și poate tocmai asta este marea victorie a unui sistem bolnav: nu faptul că funcționează prost. Este faptul că îi învață pe oameni să considere normal faptul că funcționează prost.
Ajungem să spunem: Asta este România. Nu.
Nu asta trebuie să fie România.
România nu poate fi țara în care un om de 86 de ani trebuie să fie suficient de urgent pentru sistem ca să primească ajutor, dar suficient de bătrân încât să poată aștepta aproape cincisprezece ore.
România nu poate fi țara în care familia trebuie să lupte cu instituția pentru ca instituția să-și facă datoria.
România nu poate fi țara în care cetățeanul trebuie să demonstreze că merită să fie ajutat.
Și totuși, aici suntem.
Poate că aceasta este imaginea cea mai cinstită a statului român: nu clădirile oficiale, nu discursurile solemne, nu panglicile tăiate și nici promisiunile despre România modernă.
Un telefon la 08:04. Un om de 86 de ani. O familie care așteaptă. Un ceas care merge.
Și o ambulanță care ajunge la 22:52.
14 ore și 48 de minute.
Atât i-a trebuit statului român să ajungă la un om care ceruse ajutor. Și atunci poate că întrebarea nu mai este dacă sistemul mai funcționează.
Poate că întrebarea adevărată este alta:
Cât timp mai putem pretinde că trăim într-un stat care are grijă de oameni, când, în clipa în care omul are cea mai mare nevoie de stat, primul lucru pe care acesta i-l cere este să aștepte? Iar dacă mâine acel om suntem noi? Cine ne mai spune să avem răbdare?
România nu moare într-o singură noapte. România moare în fiecare oră în care un om așteaptă ajutor, iar noi începem să considerăm așteptarea normală.
Dragă DSP, dragă STS, dragă Ambulanță Ilfov, plângerile sunt gata. Și de data asta nu vă spun decât că ați dat de ta-su' lu' dreaq! Am să iau și pielea de pe voi și cred că a venit vremea că voi ăsția care vă credeți șefi veșnici, să vă pupați scaunele care vi s-au lipit de dosurile alea slinoase!
Ghinion!
Sunați la 112!
Poate vă răspunde chiar Arafat!
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
LOVITURA DE LA VARȘOVIA PRIVEȘTE RĂZBOIUL DIN UCRAINA? POLONEZII, UN POPOR CU DEMNITATE NAȚIONALĂ - DREPT ÎN FAȚA URSULEI: ”JOS LABELE DE PE POLONIA!”
Politician polonez: ”Dacă vom permite azi asaltul asupra Curții Constituționale, mâine vom păți ca în România! Vor anula alegerile, vor exclude candidații, vor lichida partidele. Vor instaura teroarea!” Marionetelor, pe cine credeți că mai puteți păcăli?
Lucian Sârbu: PLANUL BACHMANN pentru Polonia și România: Utilizarea aparatului juridic și polițienesc împotriva suveraniștilor. Adică ceea ce i se întâmplă acum lui Călin Georgescu
Iulian Urban: Asta e vila unuia de 40 de ani care a lucrat la stat toată viața: Alfred Simonis, baron de Timișoara
DE CE TAC GENERALII
Gheorghe Piperea, după victoria democraților: Înapoi la ”bunele vremuri” cu 72 de genuri și Green Deal. Trump, Putin și Xi tot vor decide noua ordine mondială, fără UE la masa negocierilor
Recomandările noastre
Călin Georgescu și România într-o ANALIZĂ de excepție care expune Pânza de Păianjen a Globalismului Antinațional - Dincolo de Controlul Narativ: Polonia, Europa și ascensiunea autoritarismului liberal - de Jacob Reynolds
Martirul Mircea Vulcănescu va apărea din pământ când va voi Dumnezeu. La fel și în sinaxar. INTERVIU cu Doamna Măriuca Vulcănescu de Victor Roncea
Ion Motea: Doamna Cristela Georgescu a declarat că ea este vocea lui Călin Georgescu, dar este mai mult de atât. Este vocea a milioane de români
Cristela Georgescu, interviul integral de la Mario Nawfal, tradus, subtitrat și transcris: SUA trebuie să apere toate principiile parteneriatului strategic, libertățile fundamentale ale unei democrații. Este și o luptă spirituală care ne întărește - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: apel 112 sistemul medical românesc
Organizații: SMURD
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)