Zoe Dantes: Secretul lui Polichinelle
Am obosit cu talibanii ăștia de prin latrinele sistemului mafiot. De două săptămâni ne-au asasinat realmente, cu bocancii și mâna la vipușcă.
Sistemul mafiot, oligarh, putred, mizerabil, trădător și cum mai vreți voi, s-a unit ca să manipuleze românii într-o manieră furibundă. Furibundă este puțin spus. Urlă din toți rărunchii, ca din gură de șarpe că o să murim, că vin rușii, că pică bursele, că se vinde Ardealul, că nu vor mai fi bani de pensii și alte demențe scoase la imprimante, după ce au fost primite de la sistemul mafiot în mail-box.
Că ei doar așa știu să execute. Da. Doar execută! Nu au creier, nu au demnitate, nu au nici un respect. Față de ei în primul rând. Ceea ce spun li se va întoarce ca un bumerang de zece ori mai puternic. Chiar dacă ei încă mai cred că nu vor plăti niciodată Trădarea. Trădarea se plătește! Întotdeauna. Nu contează ce credem sau nu noi.
Există o economie în Ceruri care se ocupă de acest fapt. Cu siguranță. Pentru că întotdeauna va exista în univers o balanță. Și mai cred că există un contabil excepțional acolo Sus.
Cred că Cerul lucrează precum o carte de credit. Ai luat, ai luat, ai primit. Doar că într-o zi, vine plata. Și contabilul lui Dumnezeu te întreabă daca știi cât este ca valoare numărul Pi. Și noi ca orice muritor zicem 3,14. Cred că acest contabil se tăvălește acolo Sus. Și astfel numărul irațional și transcendent Pi se arată cu un șir infinit de zecimale după virgulă, zecimale ce devin plata noastră. Până la ultima.
Cred că a venit vremea ca acest contabil să se întâlnească cu Sistemul și oamenii săi. Plata va fi prin implozia sistemului și cum va considera Dumnezeu la fiecare din cei ce au purces la Trădare. Fiecare în parte, după aportul avut. După raportul livrat de contabilul Lui.
Unirea indivizilor din politică, a vedetelor, a haștagiilor rezistenți în general, a celor din haznalele tv și a influencerilor, te fac să te gândești că ascund ceva înfiorător. Am mai trăit vremurile astea pe vremea plandemoniei. Atunci știam că e vorba de bani. Mulți bani aruncați în piață ca să fie susținută frica. Dar acum? Care e secretul ce-i mână în luptă pe tefeleii ăștia și pe așa zise partide (bordeluri) politice?
Războiul?
Nicicum. Vin rușii? Exclus. Ei sunt acolo la graniță dintotdeauna. Și fix acolo vor rămâne până la finalul lumii. Dacă vroiau să ne încalece, o făceau de ne mergeau fulgii cu tot cu nato.
Ne spulberau. Că știm foarte bine cum a fost.
Extremiști, legionari, fasciști, ca să parafrazez din sienen.
Nu există! Și noi toți zdraveni la cap vedem asta. În țara asta au trăit comunitățile înfrățite. Au existat momente în istorie când tăvălugul a adus și pe la noi demențele astea. S-au dus apuse zilele acelea. Dumnezeu să-i ierte pe cei ce le-au fost victime!
Cad bursele. Care burse? Se vinde Ardealul, pensionarii nu vor primi pensii etc..
De la cea care se consideră reîncarnarea Elisabetei Rizea sigur nu. Sper că sunteți conștienți de asta. Că femeia e pulbere în ale politicii. Doar că a fost puțin obligată să devină candidat. De cine? Fix de Sistem.
Care ascunde Secretul lui Polichinelle.
Banii!
Banii din plandemonie. Cea mai mare hemoragie financiară din istorie. Furtul și devalizarea statului făcută de autorități, cum le plăcea lor să-și spună. Autoritățile în combinații cu bordelurile politice. Și-au împărțit frățește! Băieți de băieți, @oaie între @oaie, cumetri, fini, nași, fârtați, vedete, haznale, influenceri etc.. Sică &Câțu&Thief au făcut parte tuturor ca să aibă liniște. Credeau ca vor fi veșnici. Până s-au sfâșiat unii pe alții și toți au demolat sistemul. Că de asta va face implozie! Și îi va îngropa exact de cei ce aveau măscuțe și trotinete și aruncau cu @uia în toți! Usereistii!
Toți s-au mânjit până peste cap și acum, când a venit vremea să raporteze la Cer, fug mâncând pământul în piețe ca să facă proteste. Împotriva cui? Cine e autoritatea azi?
Tot ei!
Atât sunt de idioți!
Maxim!
Cumetrașilor, a venit vremea! Să plătiți și să fiți răsplătiți. După faptă! Și după tot ce ați făcut cu țara și oamenii.
Este o vorbă. Între șmecherii adevărați, nu între ăia care se cred și ăia care se dau. Ca voi!
O vorbă românească ca o tradiție. Vine vremea să te întrebi serios de care parte ești când se întâmplă o acțiune.
Ești în picioare sau ești în genunchi. Până acum de 34 de ani, neamul ăsta a stat în genunchi. Și voi, năpârcilor, ați fost în picioare. Doar că neamul ăsta s-a ridicat și e vremea ca voi să vă puneți în genunchi. Și mai ales să nu vorbiți cu gura plină.
Că dacă erați bărbați de stat, ați fi știut că e posibil să o dai, dar mai probabil e să o iei. Nu sunteți bărbați! Nu ați fost niciodată! Sunteți doar niște borfași de drumul mare.
Barbugii și șmenari! Ca nu aveți @oaie să fiți și șuți! Și v-a venit timpul!
Să plătiți tot! Unde sunt banii țării?!
Că tot nu v-a întrebat nimeni până acum. Poate o să fiți nevoiți să și raspundeți. Cine știe?!
Contabilul Lui Dumnezeu nu cred că glumește. E la fel ca moartea și ca taxele. Nimeni nu scapă! De plată!
Pentru că nu-i așa? "Precum în Cer așa și pe pământ."
Nu ați înțeles nimic! Și din cauza asta va fi nimicitor pentru voi. Din genunchi!
Noi vom fi liberi! Ca am plătit prețul: România alungată și sacii negri!
Domnul să vă miluiască!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Prof. Dr. Nicholas Dima: Opțiunea Călin Georgescu
Ăștia chiar vor să ne decimeze!
A venit Ziua Mâniei!
Cum arată Notificarea lui Călin Georgescu către CCR pentru reluarea alegerilor de la Turul al II-lea și cum vă puteți alătura pentru data de 10 ianuarie 2025. DOCUMENT
Noua Europă: Scut, Scule, Cazemată
Ion Cristoiu: Contrar calculelor Lor, Călin Georgescu nu numai că n-a scăzut dar a și crescut în sondaje. SRI SE FACE DE RÂS cu ”nebunul activat” Cristian Barna. Macron susține crima contra alegerilor din România. Asta ne mai lipsea: Scindarea AUR!
Recomandările noastre
VIDEO din DRONĂ. ActiveNews mulțumește și felicită participanții și organizatorii celor două mari manifestații românești din 10 și 12 ianuarie 2025 - OMAGIUL NOSTRU. Călin Georgescu la Anca Alexandrescu ACUM: Eu sunt pro-român și punctum!
IPS Teodosie: ”Este un ideal” - ca viitorul președinte al României să fie un om al lui Dumnezeu. ”Un om credincios nu-și va înșela semenii, nu-și va trăda țara și nu va trăda idealurile poporului din care face parte.” - CUVÂNT DE AN NOU - VIDEO EXCLUSIV
Secțiuni: Alegeri 2024 Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Zoe Dantes
Locații: România
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)