Ei erau rușii! 

Despre tentația executivă a umbrelor. Și butoane roșii. În AI.

Despre discursul atotștiutorului gen. In rezervă Florian Coldea. Tăticul Statului Pararel care se vrea, el, Statul la vedere. Acum. Există momente în istorie când ideile nu se mai anunță prin forță, ci prin "rațiune".

Nu mai vin cu bocanci, ci cu prezentări PowerPoint. Nu mai strigă ordine, ci vorbesc despre „eficiență”, „anticipare” și „guvernanță inteligentă”. Un fel de stat AI cu butoane roșii, taste, dar fără tasta "undo".

Discursul domnului Coldea despre „puterea executivă a serviciilor secrete” se înscrie perfect în această tradiție a autoritarismului politicos, care nu cere obediență, ci "încredere deplină". În timp ce Călin Georgescu este pus aproape zilnic să dea cu subsemnatul pentru vini imaginare, un

La prima vedere, totul pare rezonabil.

Lumea e complicată, amenințările sunt hibride, politicienii sunt înceți, democrația e zgomotoasă. Și atunci apare soluția elegantă: cei care știu tot, văd tot și anticipează tot să nu se mai limiteze la a informa, ci să "decidă".

Ce poate merge prost?

Răspunsul scurt: tot ce a mers prost în istoria modernă, dar spus mai frumos. Ambalat în hârtie de mătase.

Serviciile secrete, prin definiție, operează în afara luminii. Nu din răutate, ci din necesitate. Ele funcționează fără transparență, fără dezbatere publică, fără responsabilitate electorală.

Tocmai de aceea, într-un stat democratic, li s-a acordat un rol clar: să servească puterea civilă(cel puțin așa se zice), nu să o înlocuiască. A transforma acest rol într-unul executiv nu este un progres instituțional, ci o Mutație de Regim.

Discursul ne invită să credem că democrația este o formă depășită de guvernare, bună poate pentru vremuri liniștite, dar ineficientă în fața crizelor.

Parlamentul? Prea lent. Alegerile? Prea emoționale.

Dezbaterea publică? Prea haotică.

În schimb, se oferă o soluție „matură”: decizia tăcută, informată, ferită de ochiul cetățeanului. Cu alte cuvinte, "statul condus de cei care nu pot fi întrebați nimic". Visul dlui Coldea, visat undeva prin Irak, cu ani în urmă. Între niște ziariști "răpiți" și geanta cu bani pentru "recuperare".

Aici ironia devine amară. Pentru că ni se cere să avem încredere absolută într-un mecanism care, prin natura lui, nu poate fi controlat decât formal. Ni se propune o putere executivă care nu poate fi sancționată la vot, nu poate fi trasă la răspundere publică și nu poate fi contestată real, pentru că orice contestare poate deveni, foarte ușor, o problemă de „securitate”. Când totul devine problemă de "securitate", ușa "beciurilor domnești" se deschide larg pentru oricine.

Printr-o tastă roșie!

Este, dacă vreți, visul perfect al oricărei birocrații secrete: să nu mai fie instrument, ci finalitate.

Să nu mai avertizeze, ci să hotărască.

Să nu mai protejeze democrația, ci să o "administreze" până la dispariție, în numele binelui ei. Care este doar binele lor și dictatura bocancilor pentru noi.

Ni se spune că intenția nu este dictatura.

Desigur.

Niciodată nu este. Dictaturile nu se anunță ca dictaturi; ele se prezintă ca soluții temporare, tehnice, raționale. Ele apar mereu „pentru că situația o cere”.

Iar situația, ce coincidență, cere mereu. Și mai ales continuu. Noi știm asta de 30 de ani. Cel puțin!

Într-un asemenea stat, cetățeanul nu mai este suveran, ci beneficiar.

Nu mai participă, ci primește.

Nu mai întreabă, ci este informat selectiv.

Iar dacă are nelămuriri, i se va explica, calm și superior, că nu are toate datele.

E nevoie de AI ul butoanelor roșii și urma bocancilor.

Poate cea mai tulburătoare parte a discursului nu este ce spune explicit, ci ce presupune tacit: că libertatea este un lux, iar controlul o virtute.

Că transparența este o vulnerabilitate, iar opacitatea devine un semn de maturitate. Că democrația trebuie

„optimizată” până când nu mai deranjează pe nimeni. Și se transformă în Ductatură. Pe față!

În final, nu asistăm la o viziune despre viitor, ci la o confesiune despre tentație.

Tentația permanentă a puterii de a se considera mai competentă decât societatea.

Mai lucidă decât cetățeanul.

Mai îndreptățită decât votul.

Iar istoria ne-a învățat un lucru simplu, pe care niciun discurs sofisticat făcut cu butonul roșu al AI ului, mai nou,  nu îl poate șterge: când serviciile secrete încep să conducă statul, statul încetează să mai aparțină oamenilor.

Restul este doar retorică bine îmbrăcată.

Statul lui Coldea este versiunea cu spioni și butoanele roșii. Într-un moment istoric demn de un spin-off mai puțin popular la serialului House of Cards, a propus la Davos ceea ce unii ar putea numi "upgrade-ul suprem al serviciilor secrete: trecerea de la rolul de simplă bucătărie de informații la cel de chef executiv al statului modern.

Ne imaginăm scena: un aufitoriu internațional, lumină caldă, slide-uri cu hărți strategice și un discurs pe măsură. În loc de Veni, vidi, vici", audiența a primit ceva de genul:" Hai să acordăm SRI ului un spatiu de decizieatât de mare încât să-l putem pune la butoane și când se votează bugetul și când se votează la ce serial vă puteti uita. Voi!

În traducere liberă ar fi: " când ai un aparat de informații performant, de ce să maiai nevoie de alegeri?". Totul se poate face "mai eficient în umbră" cu decizii invizibile publicului, adică "inteligente". Coldea propune un "creier strategic permanent activ" , un sistem în care deciziile nu mai sunt "politice" ci "predictive" bazate pe date secrete.

De aici se naște întrebarea:"Cine controlează pe cei care au controlul?". În fond, așa cum am putea spune cu un zâmbet amar: dacă tot vrem să ne conducă cineva infinit mai rațional și informat de e să nu-l programăm direct? Avast!

Serviciul Secret AI 3000 și cu decizii executive automatizate.

Din nou, fără buton "undo".

Și astfel, din Statul Pararel, domnul Coldea scoate la lumină cel mai umed vis al său: să fie președinte sau eventual Dictator.

În dimineața în care și eu am să-mi vad de viață, după ce voi citi pe site ul lui BTI, Inpolitics, știrea: "România în Dictatura statului paralel care s-a intersectat cu statul civil care și-a dat obștescul sfârșit".

Vom închide obloanele, ne vom lua rucsacele și vom pleca în lume!

Trotinetele le rămân lor.

Ca și bananele împreunate cu blugii.

Minunata lume nouă a sosit!

Dixit!