Zoe Dantes: Te iubim până la moarte, și dincolo de ea
#SfântulAndrei
Rugăciune
Stapâne-nsângerat, Domn al luminii
și Veșnicie limpede, Iisuse!
Tu, care ai primit pe frunte spinii
și cuie-adânci în mâinile-ți supuse,
Tu, Domn al Răstignirii și-nvierii
care din cruce ne-ai făcut lumină
și Răsărit din rănile tăcerii
și cântec din osânda-ți fără vina –
da-ne-ncleștarea Ta, dă-ne puterea
din ceasul pironirii-nsângerate,
să ne primim și cuiele și fierea
ca Tine-n marea Ta sigurătate.
Pe fruntea țării zâmbetul ți-l pune
și Neamul care-acum osânda-și duce
învață-l Tu amara rugăciune
din clipele suirilor pe cruce.
Cu mâna Ta ca borangicul lunii,
din răni oprește sângele fierbinte,
închide-n piepturi geamătul furtunii,
sărută-i țării lacrimile sfinte!
Și sus pe crucea crâncena, pe care
stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un aprins inel de soare,
ca semn al Învierii ce-o să vină.
Și spune morților din lut să nu blesteme,
ci sub trifoi, sub dâmburi, sub secara,
s-aștepte pașii Tăi calcând prin țară
și semnul munților ce vor aprinde steme.
Și spune morților de sub troițe sfinte
că va veni cândva o dimineață
când Neamu-ntreg va fulgera la viață,
cuminecat prin morții din morminte.
și Veșnicie limpede, Iisuse!
Tu, care ai primit pe frunte spinii
și cuie-adânci în mâinile-ți supuse,
Tu, Domn al Răstignirii și-nvierii
care din cruce ne-ai făcut lumină
și Răsărit din rănile tăcerii
și cântec din osânda-ți fără vina –
da-ne-ncleștarea Ta, dă-ne puterea
din ceasul pironirii-nsângerate,
să ne primim și cuiele și fierea
ca Tine-n marea Ta sigurătate.
Pe fruntea țării zâmbetul ți-l pune
și Neamul care-acum osânda-și duce
învață-l Tu amara rugăciune
din clipele suirilor pe cruce.
Cu mâna Ta ca borangicul lunii,
din răni oprește sângele fierbinte,
închide-n piepturi geamătul furtunii,
sărută-i țării lacrimile sfinte!
Și sus pe crucea crâncena, pe care
stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un aprins inel de soare,
ca semn al Învierii ce-o să vină.
Și spune morților din lut să nu blesteme,
ci sub trifoi, sub dâmburi, sub secara,
s-aștepte pașii Tăi calcând prin țară
și semnul munților ce vor aprinde steme.
Și spune morților de sub troițe sfinte
că va veni cândva o dimineață
când Neamu-ntreg va fulgera la viață,
cuminecat prin morții din morminte.
Popor român,
tu nu ești un popor. Tu ești o rană vie care sângerează frumos de două mii de ani și tot nu se lasă pansată.
Am vrut să-ți scriu un elogiu curat, cu metafore și cu stele. Dar nu pot. Mi-a rămas să scriu doar cu lacrimi și sânge. Din suflet și un condei în palmă.
Tu ești cel care a supraviețuit fiindcă a știut să moară mai frumos decât alții au știut să trăiască.
Tu ești cel care a îngropat de o mie de ori copiii și a cântat totuși „Hristos a înviat” cu glasul spart de plâns.
Tu ești cel care a dus jugul în spinare și a avut totuși putere să-și ridice ochii spre cer și să spună „Mulțumesc, Doamne, că m-ai făcut român”.
Tu ești țăranul care a murit de foame ca să nu vândă un petec de pământ.
Tu ești femeia care și-a dat ultimul ban la biserică și a mers apoi desculță prin zăpadă ca să nu moară icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de frig.
Tu ești copilul care a învățat să citească la lumina candelei și a ajuns academician, dar a murit tot sărac, pentru că nu a vrut să fure niciodată.
Tu ești cel care plânge la imn ca un nebun, fără să știe de ce plânge.
Tu ești cel care pleacă și totuși se întoarce mereu, chiar și mort, în coșciug, ca să fie îngropat acasă.
Tu ești cel care iartă, iartă, iartă, până când iertarea devine rană, iar rana devine cruce.
Tu nu ai cucerit niciodată pe nimeni. Ai fost cucerit de o mie de ori și tot de o mie de ori ai cucerit prin iubire.
Ai dat lumii pe Brâncuși când îți era lumea mai dragă să mănânci o bucată de pâine.
Ai dat pe Eminescu când îți era mai mare dorul să dormi liniștit.
Ai dat Enescu, Eliade, Cioran, Noica, Gyr, toți nebunii tăi frumoși pe care i-ai alungat și apoi i-ai plâns în genunchi.
Ai dat Cerului pe toți sfinții și Marturisitorii tăi, ca să-ți fie martori pentru Credința ta, când vei pleca în Veșnicie, în picioare.
Tu ești singurul popor care moare de dor.
Dorul tău nu e poezie. E boală sfântă.
E durerea de a exista prea intens într-o lume care nu te merită.
Tu ești cel care a rezistat în temnițe cântând pricesne în șoaptă.
Tu ești cel care a sărutat lanțurile ca pe niște moaște. Tu ești cel care a zis „Mai bine mort decât comunist” și a murit zâmbind știind că se întoarce acasă la Cel care l-a făcut din lutul eternității.
Tu ești cel care astăzi e obosit.
Care pleacă.
Care uită.
Care se urâțește.
Dar eu știu ceva ce tu poate ai uitat: chiar și când te urâțești, tot frumos rămâi.
Pentru că urâțenia ta e sfântă. E urâțenia celui care a iubit prea mult și a fost trădat prea des. Chiar de ai tăi!
Popor român, nu știu dacă mai meriți să fii salvat. Dar știu că noi nu merităm să trăim dacă nu încercăm să te salvăm.
Așa că ne uităm la sângele nostru, la lacrimile mamelor noastre, la mormintele bunicilor nostri uitați, și-ți spunem: cât vom mai respira, vom respira doar ca să îți spunem în fiecare zi:
Ești frumos.
Ești sfânt.
Ești singura noastră durere care merită trăită.
Și dacă într-o zi vei muri cu adevărat, vom muri și noi odată cu tine, cu numele tău în gură,cu tricolorul în piept, cu dorul tău în suflet.
Dar până atunci, trăiește.
Te rugăm!
Trăiește, chiar dacă doare!
Trăiește, chiar dacă nimeni dintre străini nu te mai iubește.
Pentru că noi te iubim.
Te iubim până la sânge.
Te iubim până la moarte, și dincolo de ea.
Popor român, tu ești crucea noastră, a tuturor.
Tu ești învierea noastră!
Și cât vom mai fi, vom fi doar ca să te purtăm în spinare, ca să te plângem, ca să te iubim.
Chiar dacă ne omori cu iubirea asta.
Noi vom rămâne cu tine în suflet și te vom duce cu noi, fiecare, spre Cer.
#La_Mulți_Ani_Sfântul_Andrei
#Sf_Andrei_Ocrotitorul_Neamului_Românesc
#Domnul_să_ne_Binecuvânteze
#RămânețiOameniLiberi
*foto Basilica/ActiveNews - Victor Roncea
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Mesaj exploziv de la Casa Albă
Mămăliga națională trebuie să explodeze acum! Mâine va fi prea târziu...
Nimeni nu știe dacă va fi pace în Ucraina, dar a început un nou război devastator: SUA-UE – De soarta lui depinde cum va arăta Occidentul - Aceasta ar putea fi adevărata MARE RESETARE
INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma. USR-ista Diana Buzoianu a comis-o grav - Probleme de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
Criza de nervi a lui Yermak – Crăiasa Zăpezilor de la Kiev – Miraculoasa metamorfoză a lui Zelenski: din omidă s-a făcut fluture
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Civice Cultură Opinii Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Radu Gyr Sfântul Apostol Andrei
Locații: România
Subiecte: Apostolul Românilor Sfinții închisorilor
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)