ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Vine o vreme când trebuie sa fii sincer cu tine într-o manieră nudă. Să te doară atâta sinceritate, dar să sfârșești prin a înțelege că e singura cale de a scăpa de demoni.

De demonii pe care-i purtăm cu noi, în mintea noastră, care ne otrăvesc gândurile și simțirile, mai ales sufletul.

Vine o vreme

când trebuie să recunoaștem că noi suntem singurii vinovați când așteptăm ca cei de lângă noi să ne înțeleagă și să ne sprijine atunci când corzile sufletului nostru se rup. Fiecare dintre noi trăiește clipa când apar lacrimile, pentru cei binecuvântați, ele chiar curg. Pentru unii dintre noi apar ca un surâs șters, pentru că durerea cade în fundul sufletului și nu la suprafață.

Există dureri care plâng și există dureri care râd. La cei care râd durerea cade în adâncul sufletului, căscând o prăpastie între vindecare și rană. Rana crește și sângele curge șiroaie, doar că nu se vede, sau se vede mult prea târziu.

De ce vrem ca cei de lângă noi, care văd doar zâmbetul să aibă puterea să vadă și sângele curgând?
 
Nu este nimeni vinovat pentru durerile pe care le cărăm cu noi, ca niște mici Sisifi chinuindu-ne să urcăm muntele, în speranța, că acolo, cineva ne va ajuta în ultima clipă să nu ne rostogolim din nou. Oamenii sunt făcuți diferiți, să simtă fiecare altfel, să aibă fiecare o altă scară de valori.

Vine o vreme

când obosim și ne declarăm aproape învinși. Refuzăm cu ostentație orice ajutor, refuzăm să mai așteptăm ceva bun, refuzăm să mai credem în oameni.

Sunt clipe în care sufletul sângerează și noi suntem chemați să ne ridicăm cetatea. Cetatea despre care credem noi, că ne va apăra de orice rău, de orice neavenit în viața noastră.

Abia cănd o sfârșim de clădit, ne dăm seama că noi ne-am ridicat zidurile, îndepărtându-ne de toți cei care poate chiar doreau să ne ajute, să ne întindă o mână.

Atunci realizăm că suntem singuri și că nu ne mai rămâne de făcut decât un singur lucru: să ne ridicăm ochii sufletului spre Cer, să cădem în genunchii inimii și să cerem iertare și ajutor.
Atât!

Restul e doar Lucrarea Domnului Dumnezeului nostru!

Vine o vreme...înțelept ar fi să cunoaștem vremea ca să putem să ne ridicăm ochii spre Cer!

Este vremea pe care o trăim toți! Azi!