Organizația: AUR

Șefii Facebook și YouTube/Google România trebuie să fie chemați să dea socotelă în Parlament pentru încălcarea Constituției României prin CENZURĂ. George Simion îi ia apărarea lui Ion Cristoiu: Nimeni nu are dreptul să cenzureze!

Statul român a dezvoltat niște instituții, precum CNA-ul sau CNCD-ul, care aplică o lege strâmbă în mod discreționar, pentru a intimida vocile care deranjează sau pur și simplu au o altă părere despre „versiunea oficială” a evenimentelor. 

Foto: Facebook

Răspunsul colaboratoarei ActiveNews la fuga de explicații și acuzele lui Claudiu Târziu, pitit în spatele AUR. CASA CU ROST, fidelă AGENDEI 2030 a ONU și recomandărilor OMS privind practicile YOGA bazate pe MINDFULNESS. FOTO de FAMILIE în LOTUS

„Cei ce practică hipnotismul, yoga, ocultismul, spiritismul, magia albă, magia neagră și orice exerciții transcendentale, ne-creștine, se canonisesc ca și vrăjitorii, fiind opriți de la Sfânta împărtășanie până la 10-20 de ani, ca și ucigașii (vezi Sfîntul Vasile cel Mare, 65,72).” - 

FOTO: Guru Vikas Malkani din Singapore, autorul unor programe de Mindfulness care se desfășoară la „Casa cu Rost” a soților Târziu în co-mentorat cu Dana Ilieș de la „Soul Kids - Copiii Sufletului”

Poziția senatorului Claudiu Târziu și a soției sale Adela Ioana Grăjdeanu Târziu cu privire la Taberele și Cursurile de Mindfulness de la Casa cu Rost: COMISARII ORTODOXIEI. Pentru toți "creștinii" și cretinii care mint cu nerușinare și inventează

Dana Ilieș, partenera de mentorat a doamnei Ioana Târziu, este cea despre care Anca Apostol atrăgea atenția în articolul său excelent documentat că este adepta lui Guru Vikas Malkani din Singapore, alias Guru Spiritual, Maestru Zen, Mistic, Călugăr al Bogățiilor, Maestru Reiki

Ilustrație: Sorin-Titus Muncaciu / FB

Dr. Sorin Muncaciu: Actuala Coaliție falimentează firmele românești Sigur și Eficient. Contra Serurilor canceroase: ”Misiunea noastră este să răspândim adevărul, în speranța că oamenii vor ține cont de mesajul nostru pentru a evita alte dezastre”

În cadrul moțiunii de cenzură împotriva ministrului Rafila, Dr. Muncaciu a atras atenția asupra: - strategiei neștiințifice de înțepare; - tăcerea pe tema efectelor adverse; - secretomania din jurul contractelor;

IPS Teodosie îi explică din nou lui V.C. Bănescu că și-a depășit „contractul social existent”

Bănescu sare din nou la gleznele lui Teodosie pentru că a dat un sfat biblic unui partid nășit de Donald Trump. Arhiepiscopia Tomisului îi răspunde: Are culpabilități irefutabile față de raportarea eclesiologic-ontogenezică suprapusă metafizicii kantiene

Un posibil viitor purtător de cuvânt al CC al USR, Vasile Bănescu, vaccinatul de la Patriarhie, pare că și-a găsit o nouă obsesie, pe lângă cea raportată ActiveNews de mai multe domnișoare de pe Facebook.

DEMONTAREA UNEI DIVERSIUNI. În timp ce presa a mințit la ordin cu ”Protestul AUR” de la Ministerul Sănătății, adevăratul organizator, Luis Bratu de la Legitimă Apărare, a fost lovit în coloana vertebrală de Jandarmeria Română, la fel ca Dan Grăjdeanu

Toate posturile TV și publicațiile din România au titrat MINCINOS la unison (a se citi la ordin) că protestul de la Ministerul Sănătății a fost organizat de AUR, după cum bine observă Războiul Informațional într-o analiză cu un colaj edificator, pe care le redăm mai jos.

Mara Nicolescu, punct de vedere la „dezbaterea” online de la Ministerul Sănătății, pe tema ”Strategiei naționale de vaccinare”: Nu exista în Constituție scris nicăieri despre dreptul la ocrotirea sănătații individuale și colective!

Tot proiectul Strategiei Naționale de Vaccinare se bazează pe introducerea forțată și neconstituțională a conceptului de "sănătate colectivă” prin trimiterea la "dreptul la ocrotirea sănătății individuale și colective".

Foto-Captură: Kanal D

Dan Diaconescu a primit arest la domiciliu! Jurnalista Simona Ionescu: Fapta de care se spune că e acuzat Dan Diaconescu nu e pedepsită de Codul Penal. MIZA: DD urma să lanseze o nouă televiziune, posibil cu AUR. ACTUALIZARE

Jurnalistul Dan Diaconescu, fostul moderator și patron al televiziunii OTV, a fost dus în fața judecătorului pentru drepturi și libertăți, de la Judecătoria Constanța, care trebuie să decidă dacă va emite sau nu mandatul de arestare pentru 30 de zile

Conferință Extraordinară pe tema Canalului Bîstroe organizată de AUR la Parlament cu participarea unor politicieni, istorici, oameni de știință și specialiști, jurnaliști și activiști de mediu: Interes Național, Dezinformare sau Trădare? VIDEO

Astăzi, miercuri, 5 aprilie 2023, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat la Parlament o dezbatere extraordinară pe tema crizei declanșate de Ucraina pe canalul Bâstroe. Ambasadorul Ucrainei la București, deși invitat, nu a participat