Organizația: Academia Tomitană

IPS Teodosie, la aniversară: Ierarhul tomitan împlinește 70 de ani. Cum arăta Arhiepiscopul Tomisului în tinerețe și ce rol are pentru Dobrogea, Biserică și Țară - VIDEO cu invitați de seamă la Academia Tomitană, despre 1700 de ani de la Niceea

Născut la 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, Județul Suceava, fiind ultimul din cei 17 copii, dintre care 10 în viață, ai familiei de agricultori harnici și buni creștini Procopie și Elisabeta Petrescu, IPS Teodosie a primit la botez numele de Macedon.

Constantin Barbu, cel mai mare scriitor român contemporan, mare poet al Europei, scriitor planetar. Nu se va mira nici o clipă dacă va primi Premiul Nobel pentru Literatură - INTERVIU: Blandiana și Cărtărescu au trecut de la SS și PCR la UM ICR

Dacă vor studia viețile și operele lui Cărtărescu și ale Blandianei, elevii și studenții vor putea învăța că e bine să plagiezi, să nu știi carte dar să fii în amor cu serviciile secrete române și străine până intri în manual și minți poporul că vei lua în fiecare an Premiul Nobel.

Foto: Arhiva ActiveNews

Arhiepiscopul Tomisului IPS Acad. Teodosie, Președintele Academiei Tomitana, a primit o nouă recunoaștere internațională din partea Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche

La începutul acestei luni de octombrie, mai precis în 4 octombrie 2025, IPS Acad. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, a primit o nouă recunoaștere din partea Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche. Academicianul Teodosie este și membru al acestei prestigioase academii italiene din Bari.

Foto: AcademiaTomitana.ro

Manifestare extraordinară la Constanța cu binecuvântarea IPS Teodosie: Al III-lea Congres Mondial de poezie și Simpozionul Internațional ”1700 de ani de la primul Sinod de la Niceea” cu poeți și reprezentanți ai lumii academice de pe 4 continente

Publicăm o relatare a manifestării de anvergură mondială și alte câteva semnale din presa culturală internațională împreună cu mai multe sute de fotografii publicate de pagina de Facebook Academia Tomitana, urmând să prezentăm și alte filmări și ecouri ale simpozionului internațional:

Foto: Vali Vădănoiu

EMINESCU, omagiat la Catedrala Patriarhală și de IPS Teodosie la monumentul său de la Marea Neagră și la Mănăstirea Dervent. Arhiepiscopul Tomisului: SPER CĂ ÎL VOM CANONIZA!

Poetul și gânditorul național Mihai Eminescu a fost pomenit duminică, după Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală, la 136 de ani de la trecerea în veșnicie, transmite Basilica. Totodată, Academia Tomitana, ne informează că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a participat azi, ca de obicei la zilele lui Mihai Eminescu, la o serie de

Foto: Arhiepiscopia Tomisului

Vendeta ideologică a site-ului anticreștin G4media contra Ortodoxiei și a Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, membru în mai multe academii internaționale prestigioase

IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este membru plin în mai multe academii internaționale, academii din Paris, Salzburg, Ulaanbaatar, Bari, Milano etc. Eminentul teolog profesor universitar doctor și Înalt Ierarh al Sfântului Sinod al BOR a primit și foarte multe premii internaționale ca recunoaștere a operei sale științifice

Constantin Barbu este scriitorul care a publicat cele mai multe cărți și va mai publica. INTERVIU: Academicianul Eugen Simion mi-a spus că el, Sorescu și Blandiana au lucrat cu Direcția de Informații Externe dar n-au dat nimic scris

Dar dacă îi bagi în manuale pe Eugen Simion, Blandiana, Sorescu (sau Cărtărescu și Vișniec) trebuie să le spui elevilor biografia toată a acestor scriitori, fiindcă numai întregul este adevărat. Până când plagiatori ca Liiceanu, Pleșu, Patapievici și Cărtărescu să fie „elita" culturală din România care să mintă poporul cu mitingul și televizorul.

Stânga - Noua stemă a municipiului Constanța, reprezentată fără împăratul Constantin cel Mare

DECREȘTINAREA ROMÂNIEI! Prof. Constantin Barbu: Neștiutorii din Constanța și din Guvernul României îl dau jos pe Sfântul Constantin cel Mare de pe stema Constanței, fără să știe că numele municipiului este dat de numele sorei împăratului

Cum să-l dai jos de pe stema simbolică a Constanței tocmai pe Împăratul Constantin cel Mare? Măcar din respect pentru primul mitropolit al Tomisului, Marcus metropolitanus Tomensis, mitropolit care a stat față în față cu împăratul...

Înaltpreasfințitul Teodosie sărbătorește de Florii 24 de ani de la întronizarea sa în scaunul arhiepiscopal al celei mai vechi eparhii din țară, Arhiepiscopia Tomisului, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Întru Mulți Ani! FOTO și VIDEO

Duminică, 13 aprilie, când se se împlinesc 24 de ani de slujire liturgică de la instalarea IPS Teodosie în scaunul arhiepiscopal al celei mai vechi eparhii din țară, Arhiepiscopia Tomisului, vor fi lansate împreună cu profesorul Constantin Barbu 30 de noi volume de documente despre Sinodul devla Niceea

Profesorul Constantin Barbu, despre realizările și speranțele sale, ”cu bucurie și tristețe”, de la Marea Neagră - VIDEO INTERVIU ANIVERSAR

Profesorul Constantin Barbu ne vorbește de la Academia Tomitană, într-un interviu aniversar, despre marile sale realizari din această perioadă și despre speranțele sale, la 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, unde a participat și Mitropolitul Marcus al Tomisului. Îi urăm cu această ocazie La Mulți Ani și cât mai multe împliniri. VIDEO

Constantin Barbu de ziua lui Eminescu: ”Nu este admisibil ca România să fie condusă de un analfabet!”. Anul Mihai Eminescu și al Sinodului de la Niceea a debutat la Tomis prin lansarea de către IPS Teodosie a unor noi volume de documente - VIDEO

La marea sărbătoarea, înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, a afirmat despre Românul Absolut: „Sper că îl vom canoniza! Eminescu ar merita și trebuie să aibă o biserică adăpostitoare a rămășițelor sale sfinte”.

Constantin Barbu a lansat primele 50 de volume din ”Stâlpul versului”, a primit o nouă recunoaștere, de la Asociacion Amigos Unamuno din Salamanca, și scrie Poelizia, o carte-pliu de 50 de metri

Cele zece elegii care sfârșesc poezia au fost traduse în franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, greacă, suedeză, albaneză, rusă și, în curând, în mongolă. Toate traducerile sunt imaginate de mari traducători de o rară competență și de un teribil talent. Și grafic traducerile au coperți superbe.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, a primit înalta distincție de Cavaliere al Merito Accademico, conferită de Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari. FOTO / VIDEO

Înaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este unul dintre cei mai respectați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române în planul înalt-cultural de astăzi, el fiind membru în mai multe academii internaționale de mare prestigiu

Constantin Barbu va primi Premiul Dante din partea Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche pentru cartea ”Am aprins chibritul care va da foc laniakeii”, poetul român fiind considerat ”un adevărat geniu al liricii Europei și al lumii“ - VIDEO

Acum, am prieteni adevărați pe toate continentele poeziei și în toate limbile geniale ale pământului. Ei înșiși sunt celebri. Până acum câțiva ani eu am meditat și am scris. Doar atât. Acum m-am trezit cu vreo 25 de premii internaționale

IPS Teodosie ne dezvăluie: Cel mai vechi manuscris în care apare numele Mitropolitului Marcus, participant la Sinodul de la Niceea, a ajuns la Academia Tomitană în vederea Congresului din această toamnă. INTERVIU EXCLUSIV

După slujba aducătoare de ploaie de la altarul de vară „Schimbarea la Față” al Bisericii Dobromir din județul Constanța (foto mai sus), l-am căutat pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care ne promisese în interviul precedent că ne va aduce știri proaspete despre noile descoperiri și achiziții de manuscrise ale Academiei Tomitane.

IPS Teodosie și un manuscris al Sfântului Ioan Cassian aflat la Biblioteca Națională din Torino

Interviu ActiveNews cu IPS Teodosie: Arhiepiscopia Tomisului începe sărbătorirea celor 1700 de ani de la primul Sinod de la Niceea din anul 325, unde a fost prezent Mitropolitul Marcus al Tomisului

Acest fapt, prezența Mitropolitului Marcus al Tomisului la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, este de netăgăduit și a fost dovedit prin numeroase scrieri ale înaintașilor noștri învățați, păstrate în manuscrise minunate aflate acum în marile biblioteci și academii ale lumii.

Constantin Barbu și Günter Stock, primind Documentele Eminescu în calitate de președinte al Academiei Germane

Prof. Constantin Barbu: Arhivele străine au despre români manuscrise din fiecare secol. Zece volume noi din Stîlpul versului. Vești bine despre tipărirea manuscriselor Sinodului I de la Niceea, din anul 325. INTERVIU cu DOCUMENTE

Documentul din Matrikelbuch din 22 ianuarie 1875 privitor la Diploma lui Eminescu rezolvă definitiv problema studiilor universitare ale lui Eminescu și problema diplomei sale de bacalaureat. În documentele tipărite de către Universitatea din Berlin, numele lui Eminescu apare ca student la filosofie.

Constantin Barbu: Publicarea Marii Arhive a Sinodului de la Niceea. Arhiepiscopul Teodosie pregătește marea sărbătoare a ortodoxiei: 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, din anul 325, la care a participat Marcus, Mitropolitul Tomisului

Știu că Arhiepiscopia Tomisului prin Academia Tomitana va face mai multe simpozioane internaționale, va tipări, cum am zis, 365 de volume în latină, greacă, coptă, siriacă, arabă și armeană cu actele și listele Sinodului de la Niceea din anul 325.