Organizația: ActiveNews

PRO VITA București cere demiterea Purtătorului de Cuvânt al Patriarhiei, după poziția sa confuză, anticreștină și antiumană, de susținere a avorturilor. La fel și cititorii ActiveNews: VASILE BĂNESCU NU REPREZINTĂ BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Poziția exprimată de Vasile Bănescu referitoare la avort: confuză, vulnerabilă și exploatată de presă. Nu există justificare medicală pentru niciun avort. Din perspectiva seculară, legislația care apără viața umană nu poate fi totalitară.

SISTEM ROMÂNESC DE CREDIT SOCIAL? Revista Profesionistă a Presei realizată de Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române: Național, Românii Minoritari din România, Minorități Etnice, Comunități Istorice, Diaspora, Internațional

Noua pandemie. Charlie Chester, director tehnic la CNN, a fost filmat în secret de Project Veritas spunând că CNN a decis că „Schimbarea Climatică” va fi următoarea pandemie. Motivul? Mai simplu de atât nu se poate: „frica vinde”

Concert caritabil pentru Irene, fiica părintelui protopsalt Mihail Bucă, susținut de CANTUS DOMINI la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Capitală, azi, începând cu orele 18.00. Corul Symbol se alătură campaniei. Cum puteți ajuta. VIDEO

Corul Bărbătesc „Cantus Domini” cântă azi, 25 iunie, de la ora 18:00, într-un concert caritabil denumit ÎMPREUNĂ PENTRU IRENE, fiica părintelui arhidiacon Mihail Buca, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic Tronos.

Marius Mioc, unul dintre primii revoluționari din Timișoara, acum hăituit în instanțe de noua securitate, în Piața 21 Decembrie 1989 din București

Revoluționarul Marius Mioc, câștigătorul premiului ActiveNews, pledoarie excepțională în instanță pentru apărarea drepturilor românilor: Salvarea de vieți omenești puse în primejdie de politicile sanitare dezastruoase ale Guvernului nu poate fi amendată

Salvarea de vieți omenești puse în primejdie de politicile sanitare dezastruoase ale guvernului cît și apărarea Constituției și a legalității sînt interese publice majore iar apărarea acestora este legitimă, ceea ce exclude caracterul contravențional al faptei