Varujan Vosganian: Expulzarea lui Djokovici a adus blestemul asupra Australiei Djokovici a sosit în Australia la începutul lui ianuarie 2022. Până în acel moment, Australia reușise, printr-o politică draconică de constrângeri și printr-o batjocorire sistematică a drepturilor omului (de care era foarte mândră), să înregi 02.05.2022 22:00
Novak Djokovici este liber să își apere titlul la Wimbledon, unde participarea NU este condiționată de vaccinarea Covid și nici de carantină Tenismanul sârb Novak Djokovici, campion la Wimbledon 2021 la simplu masculin, va avea ocazia să își apere titlul în 2022. Clubul All-England a anunțat marți că jucătorilor care vor concura la Wimbledon la sfârșitul lunii iunie nu li se im 27.04.2022 20:15
O INFLAMAȚIE A INIMII LA DOAR 24 DE ANI: Gabriela Ruse ia o pauză. Jucătoarei de tenis i s-a depistat o INFLAMAȚIE CARDIACĂ și a trecut printr-o pneumonie și un Covid după participarea la Australian Open Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse a declarat forfait pentru meciul pe care echipa României îl va susține contra Poloniei, pe 15 și 16 aprilie, în primul tur al calificărilor competiției Billie Jean King Cup, spunând că i s-a descoperit o 10.04.2022 22:30
Americanca vaccinată Nelly Korda, numărul 2 mondial în golful feminin la vârsta de 23 de ani, s-a retras temporar de la competiții după ce i s-a depistat un cheag de sânge la un braț Jucătoarea de golf Nelly Korda, în prezent numărul doi mondial în golful profesionist feminin a declarat, pe 13 martie, că se află sub tratament pentru un cheag de sânge depistat de medici după ce s-a prezentat la Urgențe cu un braț... 27.03.2022 16:05
Rafael Nadal s-a prăbușit pe teren la finala turneului Indian Wells, după ce a simțit o durere ca de ac înfipt în inimă. El câștigase la Australian Open pe criterii de vaccinare Covid, după expulzarea nevaccinatului Djokovici, principalul său rival Rafael Nadal a fost învins pentru prima dată în acest an la finala turneului de la Indian Wells, California, pe care l-a pierdut duminică în favoarea rivalului său american Taylor Fritz, dar nu oricum, ci după ce a suferit pe durata meciului 21.03.2022 23:20
Numărul 1 al tenisului francez, Gael Monfils, dă vina pe a treia doză de vaccin COVID pentru absența sa de la ultimele turnee. Jucătorul de 35 de ani acuză probleme de sănătate, la fel ca și compatriotul lui, Jeremy Chardy Tenismanul francez Gael Monfils a mărturisit că retragerea sa de la ultimele turnee este cauzată de o posibilă reacție adversă la cea de-a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului. Francezul nu a mai jucat de trei săptămâni, când 23.02.2022 21:40
Av. Florentin Țuca: O icoană cât peretele Novac Djokovic a cucerit multe trofee la viața lui, însă cel mai valoros și mai strălucitor este ultimul: inimile a milioane de oameni. 23.02.2022 21:30
Novak Djokovici a vorbit la Belgrad cu președintele Serbiei despre infernul de la Melbourne: Nu voi uita niciodată susținerea poporului sârb. În următoarele 7-10 zile voi vorbi mai pe larg despre tot ceea ce s-a întâmplat în Australia „Vreau să îți mulțumesc că ai venit astăzi aici și că ești mereu alături de poporul nostru. Îți mulțumesc pentru lupta extraordinară pe care ai dus-o în Australia”, a spus Vucici. 03.02.2022 23:30