Ministerul Familiei, pe urmele Ministerului Adevărului: a fost înființat numărul 119 prin care copiii își vor putea denunța părinții Una dintre primele isprăvi ale Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de fosta primăriță a Capitalei, Gabriela Firea (PSD), este înființarea prin ordonanță de urgență a unui număr scurt de telefon unde copiii 07.01.2022 23:10
La Bușteni noul Primar PNL vrea să facă un Mall în loc de un Spital și să desființeze Sanatoriului Balneoclimateric pentru copii cu dizabilități. Părinții protestează Noul primar din Bușteni, Mircea Laurențiu CORBU (PNL), este acuzat de cetățeni că vrea să construiască un mall cu parcare subterană și supraterană pe locul unde fostul primar întocmise proiectul de construire a unui spital 09.10.2020 06:00
Ireal! După ce a anunțat că Protecția Copilului va PRELUA copiii ai căror părinți sunt spitalizați din cauza coronavirusului, Mădălina Turza revine cu explicații Președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Mădălina Turza, citată de Edupedu, 25.03.2020 15:46
Președinta ANDPDCA, Mădălina Turza: „Ne dorim să avem adopții internaționale, în interesul copiilor” Vom relua demersurile pentru adopțiile internaționale, pentru că acestea oferă o șansă la o familie copiilor cu dizabilități sau de altă etnie aflați în sistemul de protecție, în contextul în care familiile românești nu prea adoptă astfel de copii, a declarat președinta Autorității Naționale 24.01.2020 23:49
Organizația Salvați Copiii cere abrogarea OUG prin care a fost desființată ANPDCA: Guvernul Orban a desființat o instituție de o importanță crucială pentru respectarea drepturilor copiilor Organizația Salvați Copiii cere Guvernului României abrogarea urgentă a prevederilor în baza cărora 09.11.2019 09:48
Comisia Europeană a discutat despre interzicerea adopțiilor internaționale din România. O juristă a mărturisit că un număr mare de adopții au ca scop traficul de organe și exploatarea sexuală. Legăturile cu cazul Sorinei Cazul Sorinei din Baia de Aramă a readus în discuție chestiunea adopțiilor internaționale și deși au fost mulți care au strâmbat din nas, realitatea este că există numeroase probleme cu acest tip de adopție. 24.07.2019 11:35
Cine sunt parlamentarii care au reclamat clipul „Copiii Referendumului“. PNL se leapădă de interpelarea privind scandalul provocat de Papaya Advertising Ecourile Referendumului nu s-au stins nici acum, iar unul dintre cele mai controversate momente ale campaniei, un clip realizat de 06.11.2018 20:48
ALDE solicită ANPDCA să ia atitudine față de folosirea minorilor în clipul intitulat „Copiii referendumului”: Dezvăluie gândirea bolnavă a celor care au fost în stare să folosească minori pentru transmiterea unui astfel de mesaj Deputatul Steluța Cătăniciu, vicepreședinte ALDE, solicită Autorității Naționale 01.10.2018 22:22