Organizația: Biserica Ortodoxă Română

LA MULȚI ANI ARHIEPISCOPULUI TOMISULUI! IPS Părinte Teodosie, un ierarh cu o dragoste deosebită față de credincioși, cultură, tradiție, istorie și țară. Mărturisirile unui fost student - 24 de ani de la întronizarea în scaunul eparhiei Sfântului Andrei

L-am avut ca profesor în anul întâi și doi de Facultate. Știa toate capitolele Noului Testament pe de rost. În timp am descoperit că de fapt știa pe de rost toată Sfânta Scriptură, Moliftele Sfântului Vasile, Sfânta Liturghie dar și alte rugăciuni.

Foto: George Crăsnean

„Liturghia mai ține România!” - VIDEO INEDIT: Părintele Justin Pârvu cu Pr. Ioan Sabău și Pr. Crăciun Oprea și viața Părintelui cu nume de sărbătoare, mărturisitor din temnițele comuniste și preot al lui Hristos (+8 aprilie)

Cu trupul plăpând, dar cu sufletul mereu tânăr, Părintele parcă pierdea noțiunea timpului și alerga ca un atlet al lui Hristos căutând pe cine să câștige spre drumul mântuirii, astfel încât uita și să mai doarmă, să mănânce sau să trimită pe cineva să îi aprindă focul iarna în friguroasă biserică de piatră.

Sergiu Ciocârlan: Cuviosul Părinte Nil Dorobanțu cel nebun pentru Hristos – un slujitor îndrăgostit de Sfânta Liturghie († 27 martie 1977). Cum era descris la 5 aprilie 1954

Oriunde era trimis, Părintele Nil li se descoperea monahilor și mirenilor a fi un mare iubitor al Sfintei Liturghii. Niciodată nu-i scădea râvna slujirii, fiindcă un pururi îndrăgostit are mereu în sine un dor nestins și caută neîncetat dragostea lui Hristos, Căruia vrea a-I sluji continuu, jertfindu-se, ostenindu-se, îmbrățișându-I Crucea.