4 octombrie: Ziua Mondială a Animalelor În fiecare an, la data de 4 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională a Animalelor 04.10.2021 17:30
Arhiepiscopul Viganò către protestatarii împotriva pașaportului de vaccinare: Pandemia este folosită pentru a se realiza Marea Resetare „Ceea ce vedem că se întâmplă corespunde unui proiect inuman al unor forțe care urăsc nu numai sănătatea trupului, ci și, mai presus de toate, mântuirea sufletului”. 29.09.2021 23:30
Nevinovați ca șerpii, înțelepți ca porumbeii: Conducătorii americani ai Bisericii și trădarea privind vaccinul Covid „După ce inițial au denunțat legătura dintre avort și vaccinurile COVID-19, episcopii americani s-au sucit, transformându-se în promotori ai vaccinării forțate cu vaccinuri pe care le numeau imorale cu nici doi ani în urmă”, scrie LifeSiteNews în deschiderea unui articol de opinie 22.09.2021 00:45
Arhiepiscopul catolic Carlo Maria Viganò: Suntem în război, un război nedeclarat fățiș, în care violența este folosită sub forme aparent legale, pentru a încălca drepturile cetățenilor, ale credincioșilor Arhiepiscopul catolic Carlo Maria Viganò a transmis recent un nou mesaj despre vremurile pe care le trăim 20.09.2021 16:40
SUA: Un episcop catolic pro-LGBT interzice clerului nevaccinat să slujească la bolnavi și ordonă dezvăluirea statutului vaccinal personal Directiva episcopului de Lexington, John Stowe, a fost anunțată pe 11 septembrie în catedrală, episcopul pro-LGBT luând măsuri împotriva clerului care nu a făcut injecțiile COVID întinate de avorturi 16.09.2021 20:30
Ereticul și nedemocratul Joe Biden nu crede că viața începe la concepție. Ba mai mult, caută să blocheze o lege anti-avort adoptată în Texas. Episcop catolic din Wisconsin: Am aflat cu toții adevărul dureros și tulburător! Donald J. Hying, episcopul catolic al Diecezei de Madison, a calificat drept „dureros” și „tulburător” anunțul președintelui american Joe Biden, care a declarat că nu crede că viața umană începe la concepție 07.09.2021 22:00
Domul Sfântul Ștefan, Catedrala Arhiepiscopală din Viena, devine din august loc de vaccinare anti-Covid pentru copii și adulți. Credincioșii fac o petiție împotriva a ceea ce ei consideră o „profanare a sfântului lăcaș” Domul Sfântul Ștefan, sau catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Viena, va deveni, de luna viitoare loc de vaccinare. Potrivit Report 24, care citează Wien.ORF.at, controversatele „vaccinuri” Covid vor fi administrate în Capela Sf. Barbara din Turnul de Nord începând cu... 23.07.2021 18:30
Tucker Carlson: „Dintr-o dată, Canada seamănă izbitor cu Uniunea Sovietică”. Jurnalist canadian: Incendierea bisericilor este echivalentul canadian al Black Lives Matter. Cunoscutul ziarist american Tucker Carlson: „Șefa Comisiei pentru drepturile civile din Columbia Britanică cere să se dea foc la toate biserici. Vreau să spun că această persoană pare a fi o nebună periculoasă. Ce se întâmplă?”. 17.07.2021 10:40