Trump a aterizat la Washington D.C împreună cu soția sa, pentru a se pregăti de învestirea de la Casa Albă Cu doar 24 de ore rămase până la învestire, republicanul Donald Trump a aterizat în Washington D.C. împreună cu întreaga familie și soția Melania, fiind determinat să revoluționeze politica americană în următorii patru ani pe care îi va petrece la Casa Albă. 19.01.2017 21:15
„Efectul Trump” asupra globalizării: Valorile universale vor fi înlocuite de versiuni regionale Investirea lui Trump ca președinte al SUA ar putea marca apariția unei noi epoci economice, astfel, dacă marile economii ale lumii nu vor continua să se apropie tot mai mult, atunci procesul globalizării se va opri. 19.01.2017 18:20
Șeful diplomației austriece: Criticile lui Trump privind cauzele Brexitului pot fi o oportunitate pentru schimbare în UE Ministrul de externe austriac, Sebastian Kurz, a declarat luni la Bruxelles, înaintea reuniunii șefilor diplomațiilor din statele membre ale Uniunii Europene, că actuala situație a UE - în contextul Brexitului - nu trebuie folosită pentru 'a pune la pământ' blocul comunitar, ci pentru a da o șansă schimbării. 16.01.2017 16:45
NATO își reafirmă încrederea absolută în angajamentul SUA, după declarațiile lui Trump NATO a făcut trimitere la o declarație din decembrie 2016 a secretarului său general, Jens Stoltenberg, drept răspuns la solicitările presei de a comenta declarația în care președintele ales al SUA, Donald Trump, a calificat organizația drept "învechită". 16.01.2017 13:45
Președintele mexican spune că nu va plăti pentru zidul pe care vrea să îl construiască Trump Președintele mexican Enrique Pena Nieto a subliniat că nu va plăti pentru zidul pe care Donald Trump vrea să îl construiască la frontiera dintre Statele Unite și Mexic. 12.01.2017 09:55
Rusia nu are materiale compromițătoare despre Trump, susține Kremlinul Rusia nu deține materiale compromițătoare cu privire la președintele ales al SUA, Donald Trump, sau la fosta sa rivală democrată Hillary Clinton, iar dovezile invocate în acest sens de șefii serviciilor americane de informații sunt "total false", a afirmat miercuri Kremlinul. 11.01.2017 14:52
Michelle Obama, în lacrimi, la ultimul discurs: Să fiu Prima Doamnă a fost cea mai mare onoare a vieții mele. Sper că ați fost mândri de mine! Michelle Obama a susținut vineri ultimul său discurs în calitate de Primă 07.01.2017 16:33
Fost director CIA: Rusia încearcă să obțină de la Trump anularea scutului antirachetă din România Fostul director al CIA, Michael Morell a declarat că președintele Rusiei va încerca să obțină un acord cu Administrația Donald Trump prin care sistemele antirachetă NATO din România și Polonia să fie blocate, precum și anularea sancțiunilor antiruse. 04.01.2017 21:35
Bill și Hillary Clinton și George și Laura Bush vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump Fostul președinte Bill Clinton și candidata democrată la președinție Hillary Clinton, învinsă pe 8 noiembrie, vor participa la ceremonia de învestire a președintelui-ales Donald Trump, pe 20 ianuarie. 03.01.2017 23:45
Kissinger îl va împrieteni pe Trump cu Rusia După ce a fost desemnat președinte, Donald Trump a confirmat ceea ce afirmase în campania sa electorală: voința de a ameliora relațiile țării sale cu Rusia. Nu este un secret că Henry Kissinger și Trump s-au întâlnit de mai multe ori după ziua alegerii sale și că au discutat îndelung în tête-à-tête. 03.01.2017 18:17
Vizită istorică: Premierul japonez a promis în cursul discursului său la Pearl Harbor, că Japonia nu va mai purta niciodată un război Abe a devenit primul premier japonez care a vizitat monumentul construit peste epava vasului scufundat USS Arizona. Alți trei lideri de la Tokyo, inclusiv bunicul său, au făcut opriri discrete la Pearl Harbor în anii ’50. 28.12.2016 09:46
Donald Trump a numit un consilier apropiat în funcția de „negociator internațional" Președintele american ales, Donald Trump, l-a numit marți pe șeful echipei sale de consilieri juridici în funcția de „reprezentant special pentru negocierile internaționale", un post nou în cadrul administrației americane. 28.12.2016 08:21
Trump urează întregii lumi, cu pumnul ridicat, „Crăciun fericit!” Președintele-ales Donald Trump urează duminică, întregii lumi, „Merry Christmas!”. Totodată, Trump a transmis „Happy Hanukkah!”, tot într-un mesaj postat pe Twitter, constând într-o fotografie a unui sfeșnic iudaic cu șapte brațe - menorah - emblema Israelului. 25.12.2016 21:50
Tensiuni China vs Statele Unite: Ministerul chinez al Apărării trimite un portavion în Oceanul Pacific Primul portavion al Chinei a fost detașat în Oceanul Pacific, pentru exerciții militare, a anunțat duminică Ministerul chinez al Apărării, pe fondul recentelor dispute cu Statele Unite din cauza Taiwanului. 25.12.2016 20:25
Obama meditează asupra semnificației Crăciunului în ultimul său mesaj de sărbători în calitate de președinte Președintele american, Barack Obama, și prima doamnă, Michelle Obama, au reflectat asupra celor opt ani de mandat, adresându-le americanilor o ultimă urare ''Crăciun fericit'' de la Casa Albă 24.12.2016 18:03
Trump: Atentatele din Europa confirmă existența unui conflict între religii la scară mondială Donald Trump consideră că atentatele din Europa confirmă existența unui război între religii la scară mondială, opinie exprimată după atacul de luni seara survenit la un târg de Crăciun din Berlin. 21.12.2016 09:59
Sylvester Stallone: Îl ador pe Donald Trump! Sylvester Stallone a refuzat propunerea lui Donald Trump de a face parte din administrația sa, însă nu închide complet ușa propunerii. „Îl ador pe Donald Trump”, a spus actorul pentru revista Variety. 21.12.2016 08:30
SUA: Obama atinge cel mai ridicat nivel de clemență a unui președinte american: A scurtat pedepsele a 153 de condamnați și a grațiat 78 de deținuți într-o singură zi Barack Obama, președintele Statelor Unite a scurtat pedepsele a 153 de condamnați și a acordat grațierea pentru alți 78 de deținuți,fiind cel mai ridicat nivel de clemență din partea unui președinte american într-o singură zi. 20.12.2016 09:18
Iranul amenință cu AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL dacă Trump nu respectă acordul nuclear Acordul dintre Teheran și Washington privind programul nuclear ar putea declanșa un grav conflict internațional, dacă Donald Trump nu va fi de acord cu termenii deja stabiliți între Iran și SUA, scrie New York Post. 14.12.2016 19:18
Iranul va construi arme NUCLEARE drept consecință a prelungirii sancțiunilor americane Iranul și-a anunțat marți intenția de a construi nave cu propulsie nucleară, ca reacție la prelungirea cu zece ani a sancțiunilor americane, cu riscul tensionării suplimentare a relațiilor bilaterale. 13.12.2016 20:50
Care sunt „armele” Chinei în conflictul cu Trump China va rupe relațiile diplomatice cu SUA dacă Administrația Trump recunoaște Taiwanul. Până să se ajungă acolo însă, Beijingul are și alte pârghii pentru a sancționa apropierea Washingtonului de autoritățile de la Taipei. 13.12.2016 16:24
Trump pune sub semnul întrebării politica „o singură China”. „Nu vreau să-mi dicteze China” Președintele ales al SUA, Donald Trump, a pus duminică sub semnul întrebării necesitatea respectării în continuare a politicii privind „o singură China” - care a determinat Washingtonul să întrerupă relațiile cu Taiwanul în 1979. 11.12.2016 19:32
Strategul șef al lui Trump: Întunericul este bun. Dick Cheney. Darth Vader. Satana. Asta e puterea! "Întunericul este bun. Dick Cheney. Darth Vader. Satana. Asta înseamnă putere. Ne ajută când ei o iau razna. 19.11.2016 20:23
Donald Trump a confirmat oficial noile numiri în viitoarea sa administrație Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri oficial noi numiri în administrația pe care o va conduce de la 20 ianuarie. 18.11.2016 19:14
Răzbunarea lui Trump. După cinci ani de la cel mai jenant moment petrecut la Casa Albă, magnatul american și-a luat revanșa în fața lui Obama Există voci care spun că acela ar fi fost momentul în care Donald Trump a decis să candideze la alegerile prezidențiale din 2016. 14.11.2016 15:15
Rusia este pregătită să consolideze relațiile cu SUA, în urma alegerilor Rusia este pregătită să repare cât mai rapid relațiile cu Washingtonul, în urma rezultatelor alegerilor din SUA, a declarat luni Sergei Ryabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei 14.11.2016 14:48
Barack Obama, turneu de adio în Europa Barack Obama își ia adio de la Europa, odată cu alegerea republicanului 14.11.2016 12:37
Donald Trump NU s-a răgzândit: Promite că va expulza până la 3 milioane de imigranți și că va construi un zid la frontiera cu Mexic Donald Trump, noul președinte al SUA, a promis, într-un interviu acordat vineri postului de televiziune CBS și dat publicității duminica aceasta, că va expulza până la 3 milioane de imigranți ilegali 13.11.2016 20:03
Discursul lui Donald Trump pe care nu l-a prezentat nimeni în România împotriva „sistemului” format din „același grup de persoane responsabile pentru războaie, migrația ilegală” și al cărui scop este „o formă radicală de globalism" Campania electorală din Statele Unite ale Americii se apropie de final și în curând vom afla numele noului șef de la Casa Albă. 31.10.2016 15:35
Putin este gata să primească orice candidat la președinția SUA care vrea să îmbunătățească relațiile cu Moscova Kremlinul a declarat miercuri că este gata să primească orice candidat la președinția SUA care vrea să îmbunătățească relațiile cu Moscova, reacție care survine după ce Donald Trump a anunțat că ar putea vizita Rusia dacă va câștiga alegerile. 19.10.2016 16:32
SUA: Cea de-a treia și ultima dezbatere televizată Clinton-Trump, așteptată cu mare interes A treia și ultima dezbatere dintre candidații la președinția SUA, Donald Trump (republican) și Hillary Clinton (democrată), se va desfășura miercuri seară, ora locală, în Las Vegas (statul Nevada). 19.10.2016 13:04
SUA pregătesc un atac fără precedent la adresa Kremlinului. Este vizat chiar Putin Deși sursele nu au dezvăluit ce prespune atacul, acestea au precizat că l-ar viza chiar pe Vladimir Putin. 16.10.2016 14:51
SUA acuză Statul Islamic de folosirea unor arme chimice rudimentare Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) este hotărâtă să utilizeze arme chimice și va recurge probabil la acestea pe măsură ce forțele guvernamentale irakiene avansează spre Mosul, a declarat luni un purtător de cuvânt al Pentagonului. 27.09.2016 09:52
Edward Snowden caută iertarea lui Obama la sfârșit de mandat Edward Snowden pare să se fi săturat de viața în exilul rusesc. Echipa de avocați a fostului angajat al NSA 28.06.2016 09:33
Aripa de nord a Casei Albe a fost ÎNCHISĂ din cauza unui pachet suspect Incidentul survine în timpul sărbătorii Memorial Day (Ziua Memorială sau Ziua Eroilor). 30.05.2016 21:40
Proteste la Hiroshima înaintea vizitei istorice a lui Obama: Sigur că nu își va cere scuze. Dacă și-ar cere scuze, SUA nu ar mai putea să folosească arme nucleare în viitor! A fost primul președinte american care a vizitat Cuba, iar acum devine cel dintâi lider de la Casa Albă care merge la Hiroshima. 26.05.2016 22:23
11 state americane dau în judecată administrația Obama pentru legea care permite elevilor și studenților transsexuali să intre în orice toaletă 11 state americane dau în judecată administrația SUA pentru a contesta noua directivă a Washington-ului 26.05.2016 16:28
ALERTĂ de securitate la Casa Albă. Un bărbat a fost împușcat după ce a refuzat să arunce arma Accesul la Casa Albă a fost restricționat după ce au fost trase mai multe focuri de armă în apropiere. 21.05.2016 09:10
Barack Obama merge la Hiroshima. Este prima vizită a unui președinte american în orașul lovit de bomba atomică Președintele american Barack Obama va face o vizită la Hiroshima luna aceasta, în cadrul turneului său în Asia 10.05.2016 17:20
Mesajul lui Barack Obama pentru creștinii ortodocși, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului Președintele Barack Obama nu a uitat că pentru creștinătatea ortodoxă Paștile este cea mai mare sărbatoare 04.05.2016 15:00