10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării. TRĂIASCĂ REGELE! 10 mai are pentru istorici o semnificație triplă, care vine de la cele trei mari evenimente din istoria poporului român care s-au întâmplat în această zi. La 10 Mai 1866, Carol I devine domnitor al României, apoi 11 ani mai târziu, în 1877, statul român își oficializa independența, iar la 10 Mai 1881 România devenea regat. 10.05.2022 01:10
9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI - 145 de ani. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu În data de 9 mai 2022 se împlinesc 145 de ani de când România și-a câștigat independența. La această dată, în anul 1877 a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, care a proclamat independența de stat a României. 09.05.2022 09:00
20 aprilie: Nașterea Regelui Carol I. A condus țara spre independență dar a și dărâmat mai multe biserici decât Ceaușescu În perioada lui Carol foarte multe lăcașuri de cult au fost dărâmate pentru a face loc noilor clădiri ale statului. Regele Carol I, întemeietorul Dinastiei Române, a fost ales de elita politică românească francmasonă, dintre principii Europei, 20.04.2022 11:05
Un senator USR, Marius Bodea, denunță ca pe o „oroare culturală” amplasarea hărții Regatului României de către Primărie într-un parc din Iași, înfierând și bustul „antisemitului” Octavian Goga și „revizionismul” Casei Regale Un senator USR de Iași acuză Primăria orașului-capitală a Moldovei că este „autoarea unei multiple orori culturale” și că promovează revizionismul teritorial, după ce o hartă a Regatului României Mari a fost afișată pe gardul unui parc 19.04.2022 20:00
Valerian Stan: Provocare? A cui împotriva cui? Rusia ortodoxă a invadat o țară ortodoxă și a venit cu războiul la granițele noastre și ale Basarabiei. Cu toate acestea există și români - puțini, e adevărat - care sunt de partea agresorului. Cu ce argumente? În principal cu acela că... 14.03.2022 21:00
28 februarie 1997. Venirea Regelui Mihai în România. IMAGINI IMPRESIONANTE DE ARHIVĂ 28 februarie este o zi importantă și cu o încărcătură istorică majoră pentru români. În această zi, în 1997, Regele Mihai a revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului este acceptată de toate formațiunile politice 28.02.2022 21:35
Valerian Stan: Războiul ruso-ucrainean, o coincidență întâmplătoare? Nu cumva granzii lumii sunt înțeleși între ei ca să ducă lumea acolo unde vor ei - spre Noua ordine mondială? Situațiunea (CXVII) Tocmai când, după doi ani, s-a terminat cu pandemia fabricată, a apărut altceva, ce promite să ia amploare și să țină iarăși întreaga planetă cu sufletul la gură: războiul ruso-ucrainean. Așa că, mă întreb din nou, nu cumva granzii lumii 24.02.2022 14:05
România: Altă cale nu există! Situațiunea (CXVI) România a eșuat nu ca țară, ci ca republică. Iată calea, așadar. Și, apropo, desigur că privesc cu un anumit respect inițiativa civică recentă pentru „Legea suveranității”. Însă, domnilor inițiatori, dragi oameni buni, suntem chiar așa de.. 21.02.2022 20:25