Marian Vanghelie, eliberat din arest şi judecat în arest la domiciliu
Primarul suspendat al sectorului 5 Marian Vanghelie va fi eliberat din arestul preventiv şi judecat în arest la domiciliu, au decis magistraţii instanţei supreme.
Primarul suspendat al sectorului 5 Marian Vanghelie va fi eliberat din arestul preventiv şi judecat în arest la domiciliu, au decis magistraţii instanţei supreme.
Procurorul ieșean Emilian Eva, cel care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție
Pâine, meniuri alese şi vin ar fi luat mită - printre altele - edilul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, de la afaceriştii care voiau să pună mâna pe contracte cu Primăria.
Sebastian Ghiță scapă de sechestrul pus de DNA pe o parte dintre firmele sale.
Deputatul Sebastian Ghiţă este aşteptat în această dimineaţă la DNA Ploieşti, unde urmează să îi fie aduse la cunoştinţă noi acuzaţii.
Adrian Năstase şi soţia sa, Dana Nastase, au câştigat în primă instanţă procesul cu DNA privind ridicarea sechestrului pe averea lor, respectiv pe casă şi o sumă de bani.
Președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenței.
Traian Băsescu a declarat că i se pare forţată şi exagerată acuzaţia de conflict de interese împotriva premierului Victor Ponta.
Omul de afaceri Horia Simu a fost reţinut joi noapte de procurorii DNA într-un dosar privind despăgubirea
Fostul președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, a fost audiat la DNA Timișoara în dosarul finanțării echipei de fotbal Poli Timișoara, informează Agerpres citând surse judiciare.
Deputatul Dan Motreanu este urmărit penal pentru spălare de bani şi folosirea influenţei date de funcţia de conducere în partid, pentru obţinerea de foloase necuvenit
Directorul general al postului România TV (RTV), Alexandru Iacobescu, un apropiat al deputatului Sebastian Ghiță, va fi adus cu mandat la audieri la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești
Nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE a fost puternic contestată de către PSD şi o parte a alianţei care formează guvernul.
Procurorii DNA efectuează luni percheziții la Primăria Brașov, iar în anchetă ar fi implicat şi edilul George Scripcaru, potrivit unor surse judiciare.
Direcţia Naţională Anticorupţie l-a luat în vizor pe George Chivorchian, secretarul general al Federaţiei Române de Fotbal, informează pressalert.ro.
DNA a respins plângerea făcută de Sebastian Ghiţă.
Mulţi nu au înţeles nici până astăzi de ce am scris "Ortodoxia şi artele marţiale".
Deputatul Sebastian Ghiţă susține că procurorul care se ocupă de dosarul său nu are nicio dovadă. El a afirmat, într-o intervenție pentru Digi24, că are declaraţii ale unor martori - asupra cărora ar fi făcut presiuni - şi că le va da presei.
Deputatul Sebastian Ghiță a declarat că va prezenta în Parlament nt înregistrări în care procurorul DNA care l-a audiat a transmis unor oameni de afaceri din Ploieşti,
DNA a pus sechestru pe bunurile, acţiunile şi conturile deputatului PSD Sebastian Ghiţă. Acesta este urmărit penal pentru trafic de influență și evaziune în dosarul Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Urmărit penal în dosarul lui Iulian Herțanu, deputatul Sebastian Ghiță este cercetat de procurorii DNA Ploiești pentru noi fapte de corupție.
Deputatul Sebastian Ghiță, urmărit penal în dosarul Herțanu, este cercetat de procurorii DNA Ploiești pentru noi fapte de corupție
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis marți o contestație depusă de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov.
Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, la data faptei primar al municipiului Slatina, pentru trafic de influență.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins, vineri noapte, cererea DNA de arestare preventivă a primarului sectorului 1, Andrei Chiliman.
Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au decis joi eliberarea condiționată din închisoare a fostului președinte al Clubului Gloria Bistrița Jean Pădureanu, condamnat la trei ani și patru luni închisoare în dosarul transferurilor din fotbal.
Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani închisoare cu executare.
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost reținut de DNA, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Fostul şef al Federaţiei Române de Box a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, a fost adus cu mandat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție.
Elena Udrea este liberă, măsura arestului la domiciliu nemaifiind cerută de DNA, fapt confirmat printr-o decizie a instanţei. Înainte de începerea şedinţei, Elena Udrea declara că speră ca instanța să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu una mai blândă și că procurorii anticorupție au renunțat la această măsură.
Mariana Rarinca, femeia judecată pentru că ar fi şantajat-o pe preşedinta ICCJ, Livia Stanciu, a sesizat CSM, cerând să fie făcute verificări cu privire la şefa instanţei supreme şi la procurorii DNA, Iulian Pancescu şi Carmen Damian, cei care au anchetat dosarul său.
Numele premierului Victor Ponta, al Alinei Gorghiu şi al lui Călin Popescu Tăriceanu apar în rechizitoriul celui de-al doilea dosar al lui Mihail Vlasov.
După ce fostul preşedinte Traian Băsescu s-a operat în Austria pentru o afecţiune a coloanei, nici actualul premier al României nu are curaj să se lase pe mâinile medicilor români.
La mai puţin de 24 de ore de la votul negativ al Parlamentului în dosarul corupţiei lui Victor Ponta, războiul anti-Ponta a reînceput.
Să nu se supere amicii mei, dar cred că problema celor 2.000 de refugiați din Orient și a moscheii din București (cea mai mare din Europa, ca să vă intre bine în cap!) sunt perdele de fum foarte bine prelucrate, inclusiv pe facebook, ca să se abată atenția de la chestiunile cu adevărat grave:
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre să fie cercetat în continuare în arest preventiv
Numele fostului lider PNL Crin Antonescu şi cel al preşedintelui PSD Victor Ponta apar în stenogramele din dosarul Herţanu-Semcu.
Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR) Toni Greblă s-a prezentat miercuri la DNA, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru mai multe fapte.
Premierul Victor Ponta a avut marți seara o întâlnire cu ambasadorii statelor Uniunii Europene acreditați la București.