Cu măscuțele pe frunte
Ilustrația bancului conform căruia va trebui să purtăm mască și la ceafă, după pandemie, ca să
Ilustrația bancului conform căruia va trebui să purtăm mască și la ceafă, după pandemie, ca să
Comuna Chiajna și orașul Bragadiru au fost carantinate pentru două săptămâni începând de vineri, 20 noiembrie 2020, de la ora 22:00. De asemenea, Mogoșoaia și Popești-Leordeni vor intra de sâmbătă în carantină
Comunele Berceni și Clinceni, de unde mulți locuitori pleacă, zilnic, la muncă spre București, au fost carantinate pentru două săptămâni începând de joi, 19 noiembrie, de la ora 22:00, printr-un ordin semnat de șeful DSU, Raed Arafat. Totodată, municipiul Constanța va intra în carantină timp de 14 zile începând de vineri
Reprezentanții cultelor religioase au susținut, la o întâlnire de lucru organizată de Secretariatul de Stat cu privire la măsurile pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, că în perioada anotimpului rece, când se sărbătorește și Nașterea Domnului, „trebuie evitată revenirea la măsurile care
Șeful DSU, Raed Arafat, a semnat miercuri un ordin de carantinare pentru două săptămâni a municipiului Baia Mare, care a intrat în vigoare în aceeași zi, la ora 17:00.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a petrecut duminică după-amiază pe o terasă din Iași, dotată cu baloane de plastic de aproximativ
Președintele republicii își depășește prerogativele constituționale și se implică în accelerarea procesului nedemocratic de vaccinare obligatorie a populației, folosind drept pretext criza globală declanșată de coronavirus.
Accesul pelerinilor la sărbătorile religioase va fi restricționat, măsura fiind cuprinsă într-o hotărâre de Guvern oficializată vineri.
Decidenții politici și sanitari se iau din nou la trântă cu Biserica, interzicând pelerinajele religioase celor care nu aparțin localităților în care au loc.
Șeful DSU, Raed Arafat, a răspuns că s-ar putea reveni la restricții mai drastice dacă vor crește infectările cu coronavirus
Șeful DSU, Raed Arafat, compară mersul la vot fără mască sanitară cu intrarea în secție cu o armă în mână. Acesta spune că există bază legală pentru condiționarea dreptului la vot de purtarea măștii: Legea 55/2020, art. 13, adică legea prin care a intrat în vigoare starea de alertă în luna mai.
Scenariile prind începerea șolii prezentate de președintele Klaus Iohannis au fost lucrate de specialiști de la Ministerul Educației, Ministerul Sănătății,
Omul pentru care românii au ieșit în stradă în 2012, Raed Arafat, a fost invitat miercuri la „Marius Tucă Show” pentru a face o radiografie a situației epidemiologice actuale
Curtea de Apel București a admis, marți, cererea autorităților locale din comuna Gornet, județul Prahova, de anulare a ordinului șefului
Între timp, descrierea incorectă făcută lui Raed Arafat pe Wikipedia a fost eliminată.
Nici șeful DSU, Raed Arafat, nu lipsește din rândul celor care îi tratează cu un dispreț suveran, de la înălțimea funcției publice, pe contribuabilii care îndrăznesc să aibă alte păreri decât linia oficială de gândire, încercând să îi dicrediteze prin diverse etichete false.
Autoritățile comunei Gornet din județul Prahova au atacat în instanță ordinul de carantinare a unui sat al comunei și îi cer șefului DSU, Raed Arafat, o analiză urgentă a cazurilor din zona respectivă, precum și plata unei despăgubiri de 500.000 de euro
Localitatea Cartojani din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, este prima care va intra sub carantină odată cu noua legislație care permite
Legea carantinării și izolării a fost votată majoritar de senatori joi seară, în ciuda protestelor stradale din ultima săptămână și a deciziei CCR, prin care carantinarea forțată a asimptomaticilor a fost declarată neconstituțională.
Federația Sanitas consideră că Legea carantinei și izolării încalcă drepturile personalului medical și auxiliar din sistemul sanitar public de stat și din cel de asistență socială, în condițiile în care impune detașarea personalului medical și auxiliar fără acordul acestuia, precum și supraîncărcarea medicilor cu obligații anti-sociale
La interval de câteva zile, două cazuri asemănătoare au fost făcute publice de aparținătorii unor paciente care au murit la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova.
Proiectul de lege privind carantinarea și izolarea a fost aprobat joi seara de Camera Deputaților, cu 266 de voturi pentru, 11 împotrivă și 8 abțineri
Șeful DSU Raed Arafat a anunțat, miercuri seară, că în ultimele 14 zile numărul de cazuri de Covid-19 a crescut cu peste 30%,
Șeful DSU, Raed Arafat, susține că această creștere a numărului de cazuri reprezintă un semnal de alarmă și începe să fie presiune asupra secțiilor de terapie intensivă.
Judecatoria Baia Mare a dispus eliberarea de indata a unui barbat care fusese plasat in carantina institutionalizata din cauza infectării cu noul coronavirus, informează Lumea Justiției, citând Baia Mare 24. Maramureșeanul s-ar fi întors din străinătate și, la intrarea în țară, medicii prezenți la Punctul de Trecere al Frontierei au dispus
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, marți, că Guvernul nu poate relaxa „totul deodată”, pentru că aceasta ar însemna „un număr mult mai mare de oameni expuși unui risc”
Pagina de Facebook a șefului DSU, Raed Arafat, a fost luată cu asalt de români nemulțumiți că nu au fost primiți la tratament în spitale
ARTICOL PUBLICAT INIȚIAL ÎN 11 IUNIE 2020 ȘI REPUBLICAT PE 15 IUNIE 2022 ÎN SERIA REMEMBER PLANDEMIA:
Medicul Răzvan Constantinescu, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, i-a scris luni pe Facebook șefului DSU, Raed Arafat, cerându-i să nu se amestece într-un domeniu pe care nu îl pricepe și în care nu are atribuții: spiritualitatea.
Pr. Marcel Malanca, Protopop de Oaș, a transmis joi pe social media un răspuns despre redeschiderea Bisericilor, adresat șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din M.A.I., Raed Arafat. Preotul ortodox atrage atenția că autoritățile civile nu au calificarea necesară pentru a le dicta românilor cum să-și organizeze viața duhovnicească
Asociația NEAMUNIT a redactat marți o petiție prin care solicită permiterea accesului publicului, cu respectarea normelor universal valabile, și în perimetrul bisericilor și al cimitirelor, care nu trebuie excluse discriminatoriu din măsurile de relaxare a restricțiilor începând cu 15 mai 2020
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că este foarte posibil ca starea de urgență decretată de președintele republicii în contextul pandemiei de COVID-19 să fie prelungită cu încă o lună, decizie care ar putea fi luată în cursul săptămânii viitoare
BISERICILE S-AU ÎNCHIS ȘI SFINTELE PAȘTI S-A FĂCUT, PENTRU PRIMA
OARĂ ÎN ISTORIA CREȘTINISMULUI ROMÂNESC, CU LĂCAȘURILE SFINTE GOALE.
AȘA A VRUT ARAFAT. ȘI AȘA S-A EXECUTAT.
Autoritățile au interzis, de duminică, activitățile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat
Departamentul pentru Situații de Urgență informează, joi dimineața, că se acționează pentru degajarea zăpezii de pe carosabil
Raed Arafat, șeful DSU, a criticat ordonanța de urgență pe sănătate introdusă marți seară în ședința de guvern. În cadrul unei postări pe facebook,
Patru autoturisme, o ambulanță cu pacient în ea și un microbuz cu pasageri au fost implicate într-un grav accident rutier pe Calea Plevnei din Capitală
Persoanele rănite, miercuri, în urma ciocnirii a două trenuri în gara Ploiești triaj sunt evaluate medical la fața locului,
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat duminică seara, la Antena 3, că nu demisionează