Organizația: Episcopia Hușilor

Cât de repede acționează Noua Securitate în cazul racolatului Nelu Tătaru: pagina de Facebook a ActiveNews interzisă de la aprecieri până în 2025! Îi va retrage BOR ”Crucea Episcopală” oferită în plină pandemie?

Postarea ActiveNews de pe Facebook cu fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru racolat de Securitate încă de la liceu a fost ștearsă de cenzorii rețelei în baza unor acuze false, ce țin, chipurile, de faptul că nu ar respecta „standardele comunității” cu privire la „viața privată” (CAPTURĂ FOTO mai sus).

PS Ignatie strivește două muște progresiste dintr-o lovitură: BĂNESCU ȘI POPESCU sau SOLIDARIZAREA CU DIAVOLUL. Episcopul Hușilor: CTP sau despre cum „noaptea toate vacile sunt negre” – „hamasul” logoreic împotriva pelerinilor/moaștelor

Mi-am adus aminte de  următoarele cuvinte, scrise cu prețioasă ticluială retorică: „Solidarizarea inclusiv cu adversarii de idei în fața violenței, vulgarității și degradării agresive a corpului social nu ar trebui să fie un lux pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru un creștin”.

COMISARUL GHEBOASA DE LA PATRIARHIE sau ultimele gloanțe din ruleta rusească a lui Bănescu. ”Câinele Patriarhului” sare în apărarea anticreștinului CTP și atacă încă un episcop al BOR: PS Ignatie, la rând după IPS Teodosie și IPS Calinic

CTP, cea mai otrăvitoare scursură anticreștină a presei de limbă română, un veritabil instigator al crimelor din 13-15 iunie 1990, primește un sprijin mult așteptat din subteranele Patriarhiei, chiar de la Vasile Bănescu, pe care îl susținuse și lăudase recent, la rândul său.

Foto: vremeanoua.ro

Preotul Adrian Buimac, de 38 de ani, luat cu elicopterul SMURD după ce a suferit un preinfarct în timpul slujbei și alte două la Spitalul din Vaslui. Îndrăgitul părinte este dirijorul corului Dignus Est al Episcopiei Hușilor și profesor la Seminar

Preotul Adrian Buimac din suburbia Moara Grecilor a municipiului Vaslui a suferit azi un preinfarct în timpul slujbei, la numai 38 de ani. Ulterior, când se credea că nu va mai putea fi salvat, a fost resuscitat de două ori și apoi a fost dus cu elicopterul SMURD la Iași.

INCREDIBIL! „O instituție a statului” a vrut să-l cenzureze pe PS Ignatie, Episcopul Hușilor, într-o carte despre cel care l-a creștinat în închisoare pe Nicolae Steinhardt, Părintele-Martir Mina Dobzeu. Actul inadmisibil încalcă Constituția României

Constituția României, Art. 30 – Libertatea de exprimare: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.”

Episcopul Ignatie al Hușilor: Întreaga Săptămână Mare nu este numai despre iertare, ci și despre ura omului față de Dumnezeu. Doamne, dă-ne sărbătorile tihnite și puterea de a-i iubi și ierta pe toți cei care Te-au trădat!

Pretextul pandemiei de coronavirus și măsurile specifice stării de urgență au fost speculate pentru a ataca Biserica și pe creștinii ortodocși, profitorii civici sau politici încercând să direcționeze „convenabil” valul de panică și frică din societate nu pe incapacitatea sistemului (și a responsabililor acestuia) de a gestiona criza, ci pe

Episcopul Ignatie al Hușilor le dă o replică ironică detractorilor Bisericii: Îi asigurăm pe „salvatorii neamului” de molima care ne bântuie că „nu mor caii când vor câinii”

Episcopul Ignatie al Hușilor dă o replică ironică atacurilor îndreptate în ultimele săptămâni împotriva Bisericii Ortodoxe Române și a credincioșilor ei, sub pretextul grijii pentru sănătatea preoților și a dascălilor, mimate de cei care, anterior pandemiei de Covid-19, nu manifestaseră gânduri binevoitoare

Foto: Radiorenasterea.ro

PS Ignatie, Episcopul Hușilor: Postul este o jertfă și cred că este o jertfă și să renunțăm la telefon. Trăim într-o eră a tehnologiei și se mai impune și un alt tip de post, o carantină mediatică

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, i-a îndemnat pe credincioșii care au participat la „Vecernia Iertării” din duminica lăsatului sec de brânză, să înceapă Postul Paștilor prin abstinență nu doar față de mâncare, ci și față de mediul virtual, renunțând la tot ce înseamnă (social) media,

PS Ignatie al Hușilor, de Ziua Unirii Principatelor: „Să devenim conștienți că doar resuscitând dezideratul comun al celor care au fost contemporani cu Unirea Principatelor, Moldova nu va mai fi marginalizată”. Ierarhul a dat-o ca model pe Sf. Xenia

Episcopul Hușilor, PS Ignatie, a susținut, vineri, la Bârlad, o cuvântare cu prilejul Sărbătoririi Unirii Principatelor Române, petrecute pe 24 ianuarie 1859. Ierarhul a atras atenția asupra faptului că Moldova, primul principat care l-a ales pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, este, în prezent, marginalizată, în contradicție cu importanța

PS Ignatie al Hușilor: Tinerii eroi din decembrie 1989 au crezut în libertate și în rugăciune. Ori de câte ori nu suntem consecvenți cu acest crez al lor, pentru care și-au dat viața, nu facem altceva decât să întinăm memoria jertfei lor

În scrisoarea pastorală de Crăciun, publicată miercuri, 18 decembrie, intitulată „Nașterea Domnului, adevărata reînnoire a omului”, Episcopul Ignatie al Hușilor explică adevăratul sens al Crăciunului: prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul este chemat la redobândirea demnității sale edenice.

PS Ignatie al Hușilor: „Când omul este evaluat doar în funcție de ceea ce posedă sau consumă, îl transformăm într-un obiect al societății de consum. În acest caz, totul poate fi tranzacționat sau repudiat”

În duminica a XXIII-a după Rusalii din 2019, Episcopul Ignatie al Hușilor a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din Codăești, Protopopiatul Vaslui, la finalul slujbei rostind un cuvânt de învățătură despre atitudinea pe care au avut-o locuitorii cetății Gherghesenilor față de Domnul Iisus Hristos.