Pentru ce a fost AMENDAT un ROMÂN în California, deși susține că a parcat REGULAMENTAR
Un român aflat în Statele Unite ale Americii a fost amendat pentru un motiv ce în țara noastră ar putea părea de-a dreptul pueril.
Un român aflat în Statele Unite ale Americii a fost amendat pentru un motiv ce în țara noastră ar putea părea de-a dreptul pueril.
Un patron de bar din Timișoara a postat un mesaj după intrarea în vigoare a legii antifumat.
Orice utilizator al rețelei facebook își trece în revistă, din când în când, lista de prieteni.
Giganții IT, Facebook și Google, pregătesc metode mai complicate de criptare a convorbirilor.
Un tribunal din Ankara a ordonat interzicerea accesului la Facebook, Twitter și alte site-uri în Turcia duminică
Decizia a fost comunicată selecționerilor care au participat cu câteva zile în urmă la o reuniune specială la Paris.
Decizia Curții din Dusseldorf ar putea afecta companii din Germania.
Giganți din sectorul tehnologiei, între care Microsoft și Google, dar și Facebook și Amazon.com,
Vicepreședintele diviziei Facebook pentru America Latină, Diego Dzodan, a fost reținut de poliția braziliană, după ce a refuzat să ofere autorităților informații despre unii utilizatori ai rețelei sociale, informează publicația Le Figaro
În urma incendiului din data de 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate.
Fondatorul și șeful executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat vineri, la Berlin, că scopul său este să elimine mesajele care îndeamnă la ură de pe rețeaua de socializare.
Fondatorii Facebook și Twitter au intrat în vizorul rețelei teroriste Stat Islamic.
Noua caracteristică va fi disponibilă treptat pentru toți utilizatorii în versiunea web a Facebook și în aplicațiile pentru Android și
Puzderia de reacții din mediul virtual, oscilând între ironie și sarcasm, după mitingul Antena 3 de vineri e sintetizată de Dan Tăpălagă
Dependența de Facebook are efecte negative asupra creierului uman. La această concluzie au ajuns cercetătorii norvegieni în urma unui studiu realizat pe zeci de tineri.
Giganții secolului XXI produc într-o secundă mai mulți bani decât ar putea cineva să consume într-o lună, indiferent unde s-ar afla în lume.
Faptul că Aro este o mașină românească de teren bună a fost dovedit în anii '80, când 4x4 fabricat la Câmpulung
Marile companii multinaționale precum Facebook, Google sau Amazon s-ar putea vedea obligate
Twitter face schimbări majore în felul în care sunt prezentate informațiile, schimbări inspirate parcă de la rivalul Facebook.
În urma unei Hotărâri adoptate miercuri, 3 februarie, au fost stabilite modalități suplimentare de sprijin pentru aceste persoane grav afectate și pentru familiile lor.
Facebook anunță modificări la algoritmul care afișează postările. Potrivit unui articol postat pe blogul companiei, vor fi afișate cu prioritate postările care oferă conținut relevant utilizatorilor.
Întrebarea a fost lansată pe rețelele de socializare
Premieră în justiția românească. Un elev a fost condamnat de Judecătoria Botoșani pentru că și-a înjurat profesoara pe Facebook.
Noul serviciu online al companiei Facebook pare să fie o încercare de a pătrunde în forță pe un teritoriu deținut până acum de Twitter.
Compania Nielsen a luat decizia de a măsura audiențele talk-show-urilor TV nu doar pe Twitter, ci și pe alte două rețele de socializare celebre.
Pe cât sunt de folositoare, pe atât ar fi de periculoase rețelele gratuite Wi-Fi, care le oferă hackerilor sau chiar teroriștilor adăpostul perfect ca să pună la cale sau chiar să comită ilegalități, susțin specialiștii.
După spitalul județean, acum nici angajații consiliului județean Brăila nu mai au voie să intre pe Facebook în timpul programului de lucru.
Facebook a realizat mai multe experimente de-a lungul timpului, însă cel mai recent este de departe cel mai straniu de până acum.
Andrei Găluț este singurul supraviețuitor din trupa Goodbye to Gravity, cea care a concertat în clubul Colectiv pe 30 octombrie, anul trecut.
Mark Zuckerberg vrea ca anul acesta să înceapă să studieze tehnologia.
2016 aduce schimbări majore și în online. Începând de astăzi, Facebook, Google și Twitter vor trece la un nou algoritm.
În urma incendiului din data de 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane
Paradoxal, deși capitalul autohton și cel străin au ponderi aproximativ egale în economie, sumele din impozitul pe profit colectat de la români sunt semnificativ mai mari
Președintele Klaus Iohannis spune că spiritul Crăciunului constă în a celebra înțelegerea.
Rareș Buhai, elevul bistrițean cu cel mai mare număr de medalii de aur câștigate la olimpiade internaționale
Cererea autorităților germane contravine libertății de exprimare pe care Facebook o promovează intens.
În mai 2015, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite estima că mai mult de 25.000 de luptători străini din peste 100 de țări s-au alăturat ISIS și altor grupări jihadiste din Siria.
Parlamentul European urmează să voteze joi noi reglementări prin care adolescenții care nu au 16 ani să nu mai poată folosi Facebook sau alte rețele de socializare, chiar și mail-ul, în absența unui acord clar din partea părinților sau a tutorilor.
Sediul din Hamburg al Facebook a fost vandalizat de un grup de 15-20 de persoane, care au spart geamurile clădirii în care sunt găzduite birourile rețelei de socializare.
Cineva a surprins o imagine despre care mulți spun că definește generația "tinerilor frumoși" ai facebook.