Organizația: Familia Ortodoxă (revistă)

NU PUNEȚI COPIILOR MASCĂ DE DEMON! Părinți, salvați-vă copiii de Halloween! Virgiliu Gheorghe avertizează asupra pericolelor și traumelor psihice provocate de „cultura morții”, acum și oficială, celebrată sinistru în școli și grădinițe. INTERVIU

An de an, Halloween-ul adună tot mai mulți tineri, de multe ori chiar sub egida instituțiilor de învățământ. E „la modă”, deși românilor nu le spune mai mult decât mimetismul la care parcă sunt condamnați astăzi

FAȚA NEVĂZUTĂ A HOMOSEXUALITĂȚII. Chestiunea Începutului de Mileniu cu Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe. INTERVIU

Cine ar fi putut crede atunci că lumea, peste numai două decenii, va ajunge să pună în discuție înseși fundamentele culturii și civilizației umane? Dacă spuneai cuiva că în filme homosexualii vor fi tratați ca niște eroi, iar copiii vor învăța la școală că homosexualitatea este cel puțin la fel de normală ca heterosexualitatea, ți-ar fi zis că ești adeptul teoriilor conspiraționiste.

Condamnatului la moarte evreu Anthony Atwood, călugărit în închisoarea din Arizona cu numele de Efrem, i s-a refuzat uciderea prin gazare. El a fost executat prin injectare cu un ser letal considerat de autorități „sigur și eficient”, la orele 20. UN AN

Condamnatul la moarte Anthony Atwood, american convertit la ortodoxie și executat azi, 8 iunie, în statul Arizona, după 38 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o, a devenit monah ortodox.

VIAȚĂ și MOARTE ca-n FILME. Anthony Frank Atwood va fi executat azi pentru o crimă de acum 38 de ani pe care afirmă că nu a făcut-o. Injecția letală este „sigură și eficientă”, susțin autoritățile. Condamnatul s-a căsătorit și convertit la ortodoxie

Anthony Frank Jarvis Atwood este un condamnat la moarte ce urmează să fie executat astăzi, 8 iunie 2022, la ora 20, ora României. De 38 de ani este în închis, așteptându-și rândul la moarte sau o nesperată grațiere, în urma recursurilor făcute.

Foto: Angelo Cordeschi / Dreamstime.com

MINCIUNA MASS MEDIA și CE ȘANSE AU VACCINAȚII? Virgiliu Gheorghe: Certitudinea că în dezvoltarea acestor vaccinuri s-au folosit celule de la copii avortați este suficientă pentru un om cu conștiință creștină ca să refuze vaccinul. INTERVIU

Transferarea de la o criză sanitară inventată într-un laborator la o criză mondială proiectată în alte laboratoare pare să ne îndrepte de la o „stare de alertă” ilegitimă la „stare de urgență” permanentă. Da, împăratul este gol, iar lumea se minunează, vrăjită de frumusețea hainelor lui.

Virgiliu Gheorghe: Ideea de obligativitate și certificat mi se pare a fi esența celei mai bine puse la punct dictaturi din toate timpurile. Simplul fapt al controlui total al persoanei prin codul QR este suficient pentru mine ca să nu accept vaccinarea

Însăși ideea de obligativitate și de certificat verde, fără de care nu mai ai nici un drept social, mi se pare a fi esența dictaturii, cea mai bine pusă la punct dictatură din toate timpurile. Simplul fapt al acestui control total al persoanei umane prin codul QR

Interviu cu Virgiliu Gheorghe despre Războiul Erei Covid: Că virusul Sars-CoV-2 este o armă biologică se știe de ceva vreme. Mass-media e a doua armă, care ce îți inoculează? Să-ți fie frică ‒ iar frica te conduce la vaccin

Fără să ne dăm seama, am pășit într-o nouă dictatură, de data aceasta una medicală. Medicamentele sau procedurile care chiar pot salva viața oamenilor sunt prezentate de mai toată mass-media ca principalii dușmani ai sănătății noastre.

Virgiliu Gheorghe: Mass-media demonizează neștiințific medicația ieftină și eficientă: Ivermectina, Arbidolul și Plaquenilul sau Hidroxichlorochina. Interviu cu bioeticianul de la ImunoMedica despre varianta Delta și opțiunile ei terapeutice

Fără să ne dăm seama, am pășit într-o nouă dictatură, de data aceasta una medicală. Medicamentele sau procedurile care chiar pot salva viața oamenilor sunt prezentate de mai toată mass-media ca principalii dușmani ai sănătății noastre

Foto: Colegii Teodorei Stamate la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă

O nouă Pagină ActiveNews: ȘCOALA ÎN FAMILIE. Virgiliu Gheorghe: CUM NE CREȘTEM COPIII

Este o evidență că cei mai afectați de situația actuală internă și internațională sunt copiii. Cum putem să le oferim cea mai bună educație ținând cont de vremurile de azi? Este o întrebare la care vom încerca să dăm răspuns, cu ajutorul partenerilor noștri din societatea civilă românească și a specialiștilor în educație între care, suntem sigur, se află și mulți dintre cititorii ActiveNews.

Susțineți Revista FAMILIA ORTODOXĂ! Numărul din luna mai este centrat pe sărbătoarea Învierii și pe personalitatea Părintelui Ilie Cleopa. Puteți descoperi și interviul fulminant despre rostul suferinței cu Mihai Neșu

Revista Familia Ortodoxă a pus la dispoziția cititorilor numărul aferent lunii mai 2021, în preajma sărbătorii de Paști, acesta putând fi găsit la toate chioșcurile de difuzare a presei, dar și comandat online sau citit în format digital cu abonament. 

INTERVIU Dr. Virgiliu Gheorghe: „Un sistem imunitar puternic este cea mai bună soluție pentru a face față virusului. Să nu fim pesimiști!” „Dacă s-ar trata boala de la început, nu ar mai muri oamenii de COVID-19.” (III)

Continuăm interviul nostru cu Virgiliu Gheorghe, nu atât pentru a indica un tratament pe care fiecare dintre noi să și-l administreze singur, fără asistența unui medic, cât pentru a ne iniția în această strategie a războiului biologic pe care pandemia l-a lansat în lume.

Virgiliu Gheorghe: Dacă s-ar trata boala de la început, nu ar mai muri oamenii de COVID-19 (I). Aflați aici cum să evitați moartea dacă vă îmbolnăviți de COVID. Care sunt primele semne și cu ce tratament trebuie început. INTERVIU FAMILIA ORTODOXĂ

Este Covid-19 o boală aducătoare de moarte? Răspunsul nu este nici „da”, nici „nu”, ci „după cum este abordată această patologie extrem de contagioasă”. Din păcate, se pare că noi, ca societate, suntem mai puțin pregătiți să facem față acestei viroze, față de pericolul pe care l-ar putea constitui ea cu adevărat pentru sănătatea publică.