Organizația: Federația Solidaritatea Sanitară

În acest moment mai avem dreptul la sporul de pandemie? Marius Mioc: Federația Solidaritatea Sanitară explică: Sporul de pandemie între 55% și 85% din leafa de bază continuă să se aplice, sub numele de spor de risc epidemiologic

Amintesc o zicală care aparține scriitorului american Upton Sinclair (linc): „Este greu să convingi un om să înțeleagă un lucru dacă leafa sa depinde de faptul că nu înțelege acel lucru”. Sub motiv că pandemia Covid reprezintă o situație excepțională, la inițiativa președintelui Iohannis s-au acordat încă din 2020 sporuri pentru personalul medical.

Federația Solidaritatea Sanitară desființează imunitatea dată de vaccin și sare în ajutorul medicilor: ”Personalul medical, care a îngrijit pacienții din martie 2020 până în prezent, a fost expus la boala naturală mult mai mult decât populația generală”

Conform ultimelor studii, imunitatea naturală, celulară, ar putea dura cel puțin 17 ani, iar, potrivit cercetătorilor, persoanele asimptomatice sunt cele care au un răspuns în fața Covid cu imunitate celulară, ceea ce înseamnă că vor fi, automat, protejați în fața