Filmarea zilei: Noile cărucioare LGBT de la Kaufland - VIDEO
Într-un video realizat de Adrian Niculescu sunt prezentate noile cărucioare colorate de la Kaufland, denumite „cărucioarele diversității”. Ce mesaj scot aceastea în evidență?
Într-un video realizat de Adrian Niculescu sunt prezentate noile cărucioare colorate de la Kaufland, denumite „cărucioarele diversității”. Ce mesaj scot aceastea în evidență?
O piață liberă, ca și o societate liberă, sunt acelea în care MERITOCRAȚIA este cuvântul de ordine. Dar piața alimentară din România funcționează după model dictatorial.
Se demolează o fostă fabrică românească! Un gigant de pe piața supermarketurilor se pregătește să ridice un magazin în locul său.
Senatul a adoptat marți, în plen, cu 66 de voturi "pentru", 10 "împotrivă" și 12 abțineri, propunerea legislativă privind utilizarea insectelor în produsele alimentare și comercializarea acestor produse în România.
Am câteva magazine în care nu mai pun piciorul întrucât au făcut exces de zel în plandemie. Dar pe lista neagră am de câțiva ani Ikea și acum Kaufland.
Totusi, raul a fost comis. Copiii aia care nu au nicio vina au fost expusi la ciucurelul omului pervertindu-li-se astfel sufletele si mintile ceea ce de fapt era si scopul.
Am fost în hipermarket, iar încă de la intrare un paznic cu o vorbă rece, ca și cum ne-ar fi condus spre ușa unei temnițe, ne-a spus: „Ăia fără cod prin dreapta!” Mi s-a pus un gol în suflet, noi cei veniți la cumpărături fără coduri am luat-o prin dreapta ca o turmă.
Este o măsură ”ștințifică” foarte bine documentată, bazată pe dovezi. Covidul nu sare de la vaccinat la nevaccinat nici invers prin această plasă. Este la fel de dovedită această măsură din magazinele Kaufland și Lidl precum purtarea măștii!
Boicotați acest lanț de super-marketuri! Boicotați Kaufland și chiar și lanțul-frate, Lidl, care aparține aceluiași concern german, deținut de prima familie de multimiliardari germani!
„Cucoană, ești o jigodie!”, i-am spus eu și am plecat să le ajung pe mamă și fetiță. M-am oprit în spatele lor. Amândouă cântau „Rățuștele mele”. Am zâmbit și m-am întors din drum.
Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice
Mare avânt muncitoresc în zi de duminică la unul dintre magazinele Kaufland Brașov: angajații cară garduri metalice pe care le amplasează de-a lungul culoarului principal, pentru a-i separa pe cei care merg la magazinul mare
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România -AMRCR - solicită autorităților eliminarea restricțiilor impuse de ultimele reglementări, în legătură cu accesul populației pe baza certificatului verde în magazine
Românii din toată țara se adună sâmbătă, 24 iulie, în Piața Universității din București, de la ora 16:00, pentru a spune NU dictaturii înstăpânite sub pretextul pandemiei, NU segregării sociale prin pașapoarte de vaccinare și NU obligativității vaccinării.
Imagini ce au făcut turul rețelelor de socializare prezintă mai mulți polițiști care iau pe sus și încătușează un cetățean în fața unui magazin Kaufland.
Vineri seara, în fața magazinului Kaufland de pe Șoseaua Mihai Bravu, București, mai mulți tineri au afișat un banner de protest împotriva a ceea ce, consideră ei, este implicarea retailer-ului în promovarea homosexualității în școli.
Un bucureștean a lăsat un mesaj hypermarketului Kaufland, după ce ActiveNews a dezvăluit implicarea companiei germane într-o campanie de educație sexuală desfășurată în școli din județul Ilfov.
Asociația „Tineri pentru tineri”, un ONG care își propune „promovarea accesului tinerilor la educație/ informare
Kaufland România anunță începerea înscrierilor pentru programul de finanțare care oferă ONG-urilor din România granturi nerambursabile în valoarea de 1 milion de euro, arată un comunicat de presă.
Nu au trecut decât câteva zile de la imaginile cu șoarecele filmat în vitrinele cu produse din carne la un magazin Kaufland din Curtea de Argeș și iată că episodul se repetă la un magazin din Arad.
a Antena 1, reportajul a fost difuzat fără a se preciza denumirea magazinului pentru că așa prevăd normele CNA.
Clienții unui magazin Kaufland din Curtea de Argeș au filmat un șoarece printre bucățile de carne
Ordonanța de urgență pentru modificarea Codului fiscal a fost adoptată ieri în ședința de Guvern. Actul normativ prevede...
Kaufland este din nou în centrul atenției, după scandalul micilor din Odorheiu Secuiesc.
Incidentul de la sfârșitul lunii august de la magazinul Kaufland Odorheiu Secuiesc, când o angajată a refuzat să servească
Un etnic maghiar care trăiește în România noastră le transmite un mesaj confraților săi după scandalul de la Kaufland din Odorheiu Secuiesc.
Prefectul județului Harghita, Adrian Jean Andrei, a solicitat, luni, conducerii unui supermarket din Odorheiu Secuiesc să transmită măsurile
După ce scandalul de la Kaufland Odorheiu Secuiesc, în urma căruia un român s-a filmat în timp ce comanda o porție de mici de la Kaufland-ul din Odorheiu Secuiesc...
Managerul magazinului Kaufland din Odorheiu Secuiesc consideră că a cere la angajare cunoașterea limbii române ca o condiție ar fi discriminare.
Rectorul Universității „Babeș-Bolyai", Ioan-Aurel Pop, susține că incidente precum cel de la Odorheiu Secuiesc...
Inspectori ai Ministerului Agriculturii au recoltat probe din alimente furnizate de magazine 3 țări pentru a realiza un studiu comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard
O rețea importantă de hipermarketuri din România s-a gândit să vină în sprijinul turiștilor aflați în stațiuni.
Hipermarketurile au cunoscut un adevărat boom în România după anul 2000, iar amplasarea lor în orașe a creat nu doar o problemă de dependență a cumpărătorilor, dar îngreunează mult și circulația.
În goana după cumpărăturile de dinainte de Sărbătorile de Paști, multă lume ia cu asalt centrele comerciale care...
Tot mai mulți români au remarcat în ultimul timp despre o practică observată la marile magazine: la raft, produsul are afișat un preț, iar în momentul în care trece pe la casa de marcat, obiectul are altul, mai mare.
Puterea de cumpărare a românilor este, în continuare, una dintre cele mai scăzute din spațiul european.
De Ziua Națională, în orașul Marii Uniri, Alba Iulia, au fluturat, ostentativ, steagurile cu emblema unui hypermarket german.
Marii retaileri anunță pompos de câte ori au ocazia că susțin produsele și producătorii din România.
Retailerul le solicită persoanelor să nu consume niciunul din articolele menționate.
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, estimează că până la sfârșitul acestui an va finaliza o anchetă ...