PROTEST ÎMPOTRIVA ACTELOR BIOMETRICE ÎN PIAȚA VICTORIEI
Conturile bancare vor putea fi blocate instant, la ordinul guvernelor globale, exact cum s-a întâmplat protestatarilor canadieni în 2022, sub regimul Trudeau!
Conturile bancare vor putea fi blocate instant, la ordinul guvernelor globale, exact cum s-a întâmplat protestatarilor canadieni în 2022, sub regimul Trudeau!
Un abuz grotesc, inuman, animalic, parte dintr-o vânătoare de oameni dirijată politic de Guvernul PSD-UDMR-PNL condus de Marcel Ciolacu și acoperită fără nici cea mai mică jenă de ministrul Cătălin Predoiu.
Am 23 de ani și am participat sâmbătă, 2 octombrie 2021, la protestul din Piața Victoriei. Nu știu cum s-au simțit părinții și bunicii mei în 1989 la revoluție dar eu în timpul protestului am avut sentimentul că România încă nu a murit. E vie!
REPUBLICARE în seria REMEMBER PLANDEMIA: Am primit la redacție din partea organizatorilor protestului de azi, 2 octombrie 2021, de la ora 16.00, din Piața Victoriei următorul comunicat, pe care îl redăm integral:
Noi abuzuri ale Jandarmeriei Române, poreclită deja Jandarmeria LGBT, apar public după desfășurarea paradei iubitorilor de sex anal apărați de și cu organele statului.
Legitimă Apărare anunță: "15 Mai, ora 12.00, în Piața Victoriei, ieșim în stradă și nu mai plecăm până când, asasinii economici aflați în conducerea României, nu anulează legile fiscale, tratatele medicale semnate sau în curs de semnare cu OMS.”
Revendicarile taximetriștilor intervievați ÎN DIRECT de Starea de Libertate și ActiveNews - VIDEO
După protestul extins de sâmbătă, astăzi, în București, oamenii s-au adunat din nou în Piața Constituției - VIDEO ÎN DIRECT via Legitimă Apărare
„Ieșiți în stradă și apărați-vă Dreptul la Viață Liberă!Nu cedați în fața manipulărilor și a dezbinărilor făcute de sistemul opresiv!”, este apelul activistului civic Luis Bratu.
Împotriva noilor masuri fiscale care pun pe butuci economia României și bagă în faliment zeci de mii de întreprinderi mici și mijlocii se pronunță în directPompiliu Diplan de la Starea de Libertate și invitații săi
Bani cash înseamnă libertate; o lume fără ei este o lume fără alegeri. În era digitală, cash-ul ne amintește de puterea și importanța alegerii personale. Fără bani cash, suntem doar cifre într-un sistem, pierzându-ne autonomia financiară. Eliminarea lor este ca și cum am renunța la ultima noastră frontieră de confidențialitate.
„Nu vreau nimic de la nimeni. Nu vreau donații de nici un fel, vreau doar să vă ridicați, să vă apărați dreptul la viață liberă, al vostru și al copiilor voștri. Vreau sa va ridicați, ca NEAM, ca acești analfabeți funcționali să meargă la munca pe care o merită, nu în instituțiile României.”
Din afirmațiile politicienilor și ale aparatului de propagandă rezultă clar că ei consideră că rezolvarea acestei probleme trebuie începută cu testarea elevilor, nu căutând și eliminând cauzele traficului de droguri, cum ar fi logic
Activistul civic Aurelian Popa deconstruiește miturile create de mass media neosecuriste în jurul protestului împotriva Strategiei Naționale de Vaccinare, la fel cum portalul alternativ Războiul Informațional a demontat manipularea presei mincinoase.
Toate posturile TV și publicațiile din România au titrat MINCINOS la unison (a se citi la ordin) că protestul de la Ministerul Sănătății a fost organizat de AUR, după cum bine observă Războiul Informațional într-o analiză cu un colaj edificator, pe care le redăm mai jos.
La Ministerul Sănătății, jandarmii au aplicat ieri, din nou, tactica lovirii pe ascuns a liderilor manifestației, ca și la Băile Tușnad, unde forța folosită de un angajat al Jandarmeriei, care va fi dispus instanței, asupra lui Dan Grăjdeanu l-a
Ne vedem JOI, 17 AUGUST, la ORELE 11:00, în fața Ministerului Sănătății din București din strada Cristian Popișteanu, nr. 1-3, sector 1, în dreapta Ministerului de Interne - fostul CC al PCR din Piața Revoluției.
Emisiune Starea de Libertate ÎN DIRECT despre PROTESTUL contra VACCINĂRII COPIILOR, proiect introdus de Rafila prin HG, în vacanță, sfidând Parlamentul
În concluzie, vrem cu toții ca actul medical al vaccinării să fie corect, precedat de informare și liber consimțit, să nu fie transformat, sub pretextul obținerii imunității de colectivitate, într-o intervenție în masă, care nu ține cont de particularitățile fiecărui pacient în parte.
Azi, ora 11.00-17.00, ne vedem în fața ministerului sănătății, să ne exprimăm nemulțumirea față de ordinul (ordinarului) de ministru, cu privire la vaccinarea obligatorie la copii și adulți, anunță activistul civic Luis Bratu.
Cerem Președenției României și Ministerului Afacerilor Externe să interzică vizitele premierului Ungariei, Viktor Orban, care nu au un caracter strict oficial! Cerem autorităților să interzică desfășurarea pe viitor a așa-zisei universități de vară de la Băile Tușnad,
Prim-ministrul Ungariei și al "regiunii autonome maghiare" a dat dovadă de lașitate. Nu a avut curajul sa-i privească în ochi pe români, decât după geamurile negre ale mașinii oficiale care a ieșit cu greu printre mulțimea revoltată de români.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, vine, sâmbătă dimineață, pe pământ românesc, pentru a perora, din noi, de pe scena așa-zisei Universității de Vară a maghiarismului secesionist din România, patronată de extremiștii antiromâni Laszlo Tokes și Kelemen Hunor.
Mihai Tîrnoveanu: „Vom ridica Împreună, cu brațele noastre aceste Cruci, pentru că altfel nu ne vom mai putea lua înapoi ce am pierdut până acum. Cu pace, pace, pace, mergem la Valea Uzului!”
Activistul civic Luis Bratu de la Legitimă Apărare cheamă românii din București interesați să-și apere copiii de agresiunea înregimentării biometrice la un protest public, aprobat, pentru a se demonta planurile Primăriei Sector 3 conduse de Robert Negoiță.
Marți, 13 iunie, începând cu ora 19:00, pe traseul Piața Revoluției - Piața Universității, va avea loc un mars comemorativ organizat de organizațiile civice N.O.I. (Neam Onoare Identitate), H&P (Honor et Patria), Camarazii România, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Starea de Libertate și Legitimă Apărare.
Statuia lui Mircea Vulcănescu din Piața Sf. Ștefan, cea pe care voia să o demoleze Instititul Elie Wiesel în baza unor acuze complet false, după cum a demonstrat în mod absolut clar președintele Academiei Române, a fost profanată azi noapte cu o zvastică
Protestatarului Luis Bratu de la asociația civică Legitimă Apărare i s-a făcut Dosar Penal în mai puțin de o zi lucrătoare după ce a afirmat într-o filmare în direct pe Facebook că singura soluție pentru ca românii să-și apere drepturile cetățenești este ca milioane de oameni să fie în stradă cu mâna pe furci și pe topoare.
Aceasta se întâmplă în timp ce statuile românilor sunt demolate sau îndepărtate din centrul loaclităților din Transilvania într-o evidentă acțiune concertată, coordonată de Budapesta, în față căreia Serviciul Român de Informații se uită ca vițelul la poarta nouă a lui Viktor Orban.
Legitimă Apărarea semnalează cazul a doi români din Timișoara brutalizați de forțele de ordine ale primarului USR-ist Dominic Samuel Fritz și apoi amendați cu 1000 de lei fiecare doar pentru că au pus în practică Legea și a dat jos steagurile Ucrainei instalate ILEGAL în fața Primăriei Timișoarei.
Zeci de jandarmi au descins în cursul serii la statuia lui Mircea Vulcănescu aflată în Piața Sf. Ștefan din Sectorul 2 al Capitalei, amenințată până ieri cu demolarea, pentru a-l legitima pe marele filosof-martir, fără să știe că buletinul i-a rămas la Aiud, unde se află mormântul lui necunoscut.
Românii au răspuns Prezent! la protestul de la Primăria Sectorului 2, unde se votează dacă Mircea Vulcănescu, martir al neamului românesc, are sau nu dreptul de a rămâne în memoria poporului român.
La ora 9 vom fi prezenti, cât mai mulți, în fața primăriei, pentru a opri dărâmarea bustului Sfântului Închisorilor. Trăim vremurile în care sfinții, eroii, martirii si luptătorii sunt supuși la vot.
Un nou protest față de atacarea martirilor anticomuniști și pentru apărarea memoriei eroilor români uciși de bolșevici s-a derulat azi în fața Institutului „Elie Wiesel”.
Marți, 15 Noiembrie 2022, se împlinesc 35 de ani de la Revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 Noiembrie 1987, moment de glorie al istoriei naționale contemporane și totodată eveniment dramatic care a anticipat prăbușirea iminentă a comunismului în România dar și in Europa răsăriteană ocupată sau dominată de Uniunea Sovietică
La Cimitirul Internațional ale Eroilor de la Valea Uzului s-au reunit din nou, anul acesta, în preajma zilei ARMATEI ROMÂNE, organizații ale societății civile românești. Imagini exclusive de la Mihai Tîrnoveanu
În seara de Joi, 30 iunie, Bucureștiul se alătură protestelor împotriva dublării prețurilor la carburant: Mergem să protestăm împotriva acestui guvern și acestei clasei politice care vând România pe 2 lei și ne aruncă în scârbă 50 de bani ca să stăm cuminți.
Dacă guvernul spune că 50 de bani contează, spunem si noi că si 1 ban primit rest contează, vedem dacă după 15 persoane mai au de unde domnii benzinari să ne dea rest. Apoi mergem la guvern să-i dăm cu 1 ban în față... valoarea lui.
Guvernul a eliminat din Ordonanța de Urgență privind certificatul digital pentru călătoriile în UE un articol contestat energic de societatea civilă românească pentru că restrânge drepturi și libertăți fundamentale.
Protestele au continuat și vineri în Piața Victoriei împotriva adoptării unei ordonanțe de urgență care ar da mână liberă Executivului să impună certificatele Covid prin simplă hotărâre de guvern. Grupurile Civice Starea de Libertate și