Organizația: Mănăstirea Pasărea
Sfânta Elisabeta la Catedrala Mântuirii Neamului

Ștefan Popa: Scrisoare de la Maica - Sfânta Elisabeta din Carpați: Ursul vine din când în când pe la mine, îi dau ceva miere și pleacă, se pare că ne am împrietenit. Am făcut o colivie pentru păsări. Mănâncă și își iau zborul, iar eu rămân cu ”zborul meu”

Pe munte a plouat mai mult ca de obicei, așa că am avut și un pic de inundație la bordeiul meu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine. Ursul vine din când în când pe la mine, îi dau ceva miere și pleacă, se pare că ne am împrietenit. Am făcut o colivie pentru păsări,unde le pun mâncare. Mănâncă, își iau zborul, eu rămân cu „zborul meu”.

Foto: Ștefan Popa

”Ce folos, ce folos, o viață fără de Hristos?” - Imagini extraordinare cu Sfânta Maică Elisabeta, pustnica din Rarău, născută pe 29 iulie 1970 și plecată la Domnul pe 5 iunie 2014, și mărturiile colaboratorului ActiveNews, comandorul Ștefan Popa. VIDEO

Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, pustnică, la îndemnul Părintelui mărturisitor Arsenie Papacioc, pe vârful Giumalăului între 2003-2007, ucenică a Sfântului Zosima, despre care se spune că a plecat la Domnul în 2008 la vârsta de 129 de ani, ar fi împlinit azi 55 de ani.

Sfânta pustnică Elisabeta cu cerbul ei, la chilia din Munții Rarăului - ”Animalele pădurii erau ca și copiii ei”

În mica sa curte totul era verde, apa de izvor murmura adevărul, ursul mânca miere, cerbul mânca pâine din mâna maicii, iar păsările cântau și jucau, un tablou de poveste adevărată. Iarna dădea la o parte zăpada din fața bordeiului și făcea cărare până în pădure, așteptând să vină cerbul. Animalele pădurii erau ca și copiii ei...