Ca să ne ferim de acest lucru, marii povățuitori ai ortodoxiei ne învață să nu părăsim niciodată cu totul obișnuitele forme de rugăciune, pentru că chiar cei care au ajuns până la această tăcere contemplativă, socoteau necesar când simțeau primejdia unei slăbănogiri duhovnicești, din nou să întrebuințeze rugăciuni, până când rugăciunea va
Maica avea harisma aceasta a nevinovăției și au fost câteva animale ale pădurii care o cercetau și care s-au apropiat de maica și pe care le hrănea. Un cerb, un urs, doi lupi, un câine, o pisică și nu mai vorbesc de veverițe: una venea, alta pleca.
Pe munte a plouat mai mult ca de obicei, așa că am avut și un pic de inundație la bordeiul meu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine. Ursul vine din când în când pe la mine, îi dau ceva miere și pleacă, se pare că ne am împrietenit. Am făcut o colivie pentru păsări,unde le pun mâncare. Mănâncă, își iau zborul, eu rămân cu „zborul meu”.
Nu am apucat să spun nimic pentru că m-a podidit plânsul și am plâns împreună cu maica preț de câteva minute. Era plânsul bucuriei duhovnicești.”
Toți oamenii au vise de îndeplinit, au țeluri de atins, au alegeri de făcut în această viață. Mulți vor să atingă perfecțiunea, în profesie, în viață, alții vorbesc despre desăvârșire. Maică, ce este desăvârșirea duhovnicească?
Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, pustnică, la îndemnul Părintelui mărturisitor Arsenie Papacioc, pe vârful Giumalăului între 2003-2007, ucenică a Sfântului Zosima, despre care se spune că a plecat la Domnul în 2008 la vârsta de 129 de ani, ar fi împlinit azi 55 de ani.
Eu, personal, am întâlnit multe persoane care au ajuns la desăvârșirea duhovnicească, care ajunseseră la sfințenie și poate aceste persoane nu știau. Una dintre aceste persoane a fost schimonahia Elisabeta pe care Biserica a canonizat-o de curând, cu titulatura Sfânta Cuvioasă Elisabeta, cu prăznuire la 5 iunie.
În mica sa curte totul era verde, apa de izvor murmura adevărul, ursul mânca miere, cerbul mânca pâine din mâna maicii, iar păsările cântau și jucau, un tablou de poveste adevărată. Iarna dădea la o parte zăpada din fața bordeiului și făcea cărare până în pădure, așteptând să vină cerbul. Animalele pădurii erau ca și copiii ei...
Atunci când vine urâciunea pustiirii neamului, când țara este vândută bucată cu bucată, când politicienii sunt trădători, când educația este disprețuită, când tinerii iau calea străinătății, când bătrânii și copiii sunt abandonați, iar Biserica Ortodoxă atacată permanent...
